ICCJ. Decizia nr. 4551/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4551/2010

Dosar nr. 864/288/2010

Şedinţa de la 26 octombrie 2010

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Alexandria, judeţul Teleorman, prin sentinţa civilă nr. 2576 din 8 decembrie 2009, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamantă şi pe cale de consecinţă, a declinat în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta SC O.M.F.A. SA – A.M.F.A.N.A.&C SRL în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea, având ca obiect constatarea nelegalităţii şi nulităţii proceselor-verbale de contravenţie din 22 septembrie 2009 şi din 22 septembrie 2009, încheiate de pârât, precum şi exonerarea reclamantei de sancţiunea aplicată prin actele atacate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în sumă de 5.000 RON, pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 13 alin. (7) din Legea nr. 319/2006 şi, respectiv, cu amendă în sumă de 4.500 RON, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, în considerarea faptului că, la data de 22 septembrie 2009, controlul efectuat în locul în care societatea reclamantă efectua lucrări, respectiv, pe raza localităţii L., Judeţul Vâlcea a constatat, în activitatea acesteia, încălcarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Pe cale de consecinţă s-a apreciat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2002, text de lege ce stabileşte o competenţă teritorială absolută, competenţa teritorială de soluţionare, în speţă, aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, respectiv Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Primind cauza spre competentă soluţionare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judeţul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 2394 din 26 februarie 2010, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alexandria şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înainta dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

În acest sens s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina reclamantei, prin procesele-verbale contestate, sunt prevăzute drept contravenţii şi sancţionate ca atare de dispoziţiile art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora constituie contravenţie primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, astfel cum impun dispoziţiile art. 16 C. muncii şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 RON, la 4.000 RON, pentru fiecare persoană identificată, fără ca amenda să depăşească valoarea cumulată de 100.000 RON.

Constatând că obligaţia încheierii contractului individual de muncă aparţine, potrivit aceluiaşi text de lege, angajatorului, instanţa a concluzionat că aparţine Judecătoriei Alexandria competenţa de soluţionare a pricinii, întrucât sediul social al angajatorului, unde ar fi trebuit să se încheie contractul de muncă şi căruia îi aparţineau lucrările, respectiv sediul reclamantei, se află în localitatea A.; raţionament valabil şi pentru fapta constând în încălcarea dispoziţiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 319/2006, privind asigurarea şi controlul, de către angajator, al cunoaşterii şi aplicării, de către toţi lucrătorii, a măsurilor de prevenire şi protecţia muncii.

Examinând actele dosarului, în raport cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte urmează să stabilească, în favoarea Judecătoriei Alexandria, competenţa de soluţionare a pricinii.

În acest sens, se constată că, în mod corect, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având în vedere, atât pretinsele fapte arătate mai sus, cât şi dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, raportat la cele ale art. 276 alin. (1) lit. e) şi ale art. 16 C. muncii, a apreciat că posibila neîndeplinire a obligaţiei de a încheia contracte de muncă nu se poate considera că s-ar putea săvârşi altundeva decât la sediul angajatorului, punctul de lucru neputând fi asimilat acestuia.

Prin urmare, competenţa de soluţionare aparţine, în speţă, Judecătoriei Alexandria, în a cărei rază teritorială se află sediul societăţii reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind SC O.M.F.A. SA – A.M.F.A.N.A.&C SRL şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea în favoarea Judecătoriei Alexandria, judeţul Teleorman.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4551/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond