ICCJ. Decizia nr. 4555/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4555/2010
Dosar nr. 3182/1/2010
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 2279 din 28 mai 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC R. SA în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că reclamanta nu se încadrează în situaţia de excepţie invocată în acţiune, cea prevăzută de dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000 în sensul că se datorează contribuţia de asigurări sociale asupra sumelor plătite potrivit dispoziţiilor legale în cazul încetării raporturilor de muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC R. SA.
Prin decizia nr. 1543 din 17 martie 2010 Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de SC R. SA împotriva sentinţei civile nr. 2279 din 28 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată în sensul că:
A admis în parte acţiunea şi a anulat în parte deciziile nr. 248 din 11 iulie 2008 şi nr. 397 din 27 noiembrie 2008 emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, anulează în parte deciziile de impunere nr. 84/2008 şi nr. 1054616 din 18 august 2008 cu privire la majorările şi penalităţile de întârziere aferente impozitului de 90% calculat pentru veniturile din chirii pe perioada 1 iulie 2001-2 aprilie 2008, în sumă totală de 12.396.598 RON.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reţinut în esenţă următoarele:
- Urmare a efectuării inspecţiei fiscale s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale suplimentare reprezentând contribuţii la asigurările sociale datorate de angajator şi angajaţi, pentru accidentele de muncă şi boli profesionale şi majorări de întârziere, asupra sumelor plătite cu titlu de salarii compensatorii în vederea concedierii.
- De asemenea s-a constatat că societatea nu a achitat impozitul de 90% pe veniturile din închirierea unor active, în perioada 31 decembrie 2001 - 12 martie 2003, calculându-se impozitul datorat, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere, ca urmare a nerespectării prevederilor Legii nr. 133/1999.
- Analiza legislaţiei cu incidenţă în cauză relevă că în cazul persoanelor care beneficiară de plăţi compensatorii contribuţiile de asigurări sociale se suportă din bugetul fondului pentru plata ajutorului de şomaj [art. 21 alin. (51) din Legea nr. 19/2001].
Acesta constituie cadrul normativ special pentru contribuţia de asigurări sociale aferentă plăţilor compensatorii.
- Norma legală instituită prin art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, în sensul exceptării de la plata contribuţiilor de asigurări sociale a drepturilor plătite potrivit dispoziţiilor legale constituie o regulă cu caracter general, cu aplicabilitate în cazul plăţilor compensatorii, cu condiţia respectării procedurii legale de restructurare.
Pentru a se plăti contribuţiile de asigurări sociale pentru persoanele care beneficiază de plăţi compensatorii din fondul pentru plata ajutorului de şomaj se impunea a fi îndeplinite condiţiile din O.G. nr. 98/1999 care reglementează procedura de acces la măsurile de protecţia socială acordate salariaţilor disponibilizaţi în urma concedierilor colective.
În situaţia în care nu s-a respectat procedura legală de restructurare angajatorul putea acorda compensaţia din resurse proprii, însă nu beneficiază de scutirea de plată reglementată în art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000.
Instanţa de recurs a precizat că, având în vedere că plăţile compensatorii au fost acordate în cadrul regimului de restructurare, care însă nu a fost aprobat legal de ministerul de resort, aceste drepturi nu se pot circumscrie prevederilor legale, astfel că în mod corect au fost stabilite obligaţiile suplimentare.
În ceea ce priveşte impozitul de 90% din veniturile obţinute din închirierea unor spaţii instanţa de recurs a reţinut că potrivit Legii nr. 133/1999 societăţile comerciale cu capital majoritar de stat aveau obligaţia de a lua măsuri de accelerare a procesului de privatizare.
A mai reţinut că susţinerile intimatei privind aplicarea termenelor reglementate în O.G. nr. 11/1996 sunt de natură chiar a contrazice soluţia fiscală adoptată, iar O.G. nr. 68/1997 invocată de intimată nu conţine termene de plată, ci numai obligaţia de depunere a declaraţiilor de impozite şi taxe, care nu implică scadenţa obligaţiilor bugetare.
Concluzionând, Înalta Curte a precizat că majorările şi penalităţile de întârziere curg de la data scadenţei, ca urmare dacă nu s-a stabilit termenul de scadenţă nici prin actul de reglementare şi nici ulterior, nu se poate crea de către organul de control termenul de scadenţă.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire SC R. SA invocând ca motive de revizuire dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Se arată că cererea de revizuire este admisibilă deoarece decizia nr. 1543 din 17 martie 2010 este o hotărâre prin care instanţa de recurs a evocat fondul admiţând în parte reclamantei-revizuente şi anulând în parte actele administrative contestate cu privire la majorările şi penalităţile de întârziere aferente impozitului de 90% alocat pentru veniturile din chirie pe perioada 01 iulie 2001–02 aprilie 2008 în sumă totală de 12.396.598 RON.
Primul motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. priveşte faptul că dispozitivul deciziei instanţei de recurs cuprinde dispoziţii potrivnice ce nu se pot duce la îndeplinire.
Aceasta deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a dispus admiterea capătului de cerere accesoriu de obligare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală la restituirea sumei de 12.396.598 RON în limita admiterii în parte a acţiunii principale.
Al doilea motiv de revizuire se întemeiază pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 teza II C. proc. civ. în sensul că instanţa de recurs „nu a s-a pronunţat asupra unui lucru cerut”. Aceasta deoarece instanţa de recurs deşi a anulat în parte actele administrativ fiscale, în ceea ce priveşte suma de 12.396.598 RON nu s-a pronunţat pe cererea de restituire a acestei sume achitate de către reclamant.
La dosarul cauzei având ca obiect cererea de revizuire s-au ataşat dosarele de fond şi de recurs în care s-a pronunţat decizia instanţei de recurs care formează obiectul cererii de revizuire.
Analizând cererea de revizuire în raport de motivele invocate Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Primul motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi reţinut neexistând în cadrul dispozitivului deciziei nr. 1543 din 17 martie 2010 dispoziţii contrare ce nu se pot aduce la îndeplinire.
Instanţa de recurs nu a admis capătul de acţiune accesoriu deşi a admis în parte acţiunea formulată şi a dispus menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate, neputându-se reţine că acest dispozitiv nu poate fi adus la îndeplinire.
Al doilea motiv de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. nu este întemeiat.
În cauză nu există un „minus petita” în ceea ce priveşte soluţionarea cererii având ca obiect restituirea sumei de 12.396.398 RON.
Din considerentele deciziei nr. 1543 din 17 martie 2010 împotriva căruia s-a format cerere de revizuire cât şi din decizia nr. 2712 din 21 mai 2010 pronunţată de instanţa de recurs ca urmare a cererii de completare, lămurire şi îndreptare, care a vizat tocmai soluţionarea cererii având ca obiect restituirea sumei rezultă că instanţa de recurs nu a omis să se pronunţe asupra acestei cereri, ci a analizat inclusiv această cerere pe care a respins-o explicit prin menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei de fond prin care se respinsese în totalitate acţiunea revizuentei.
Prin decizia nr. 2712 din 21 mai 2010 prin care s-a respins cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 1543 din 17 martie 2010 s-au invocat expres dispoziţiile art. 17 C. proc. fisc. respectiv procedura de restituire a sumelor încasate fără temei la buget şi modalitatea de acordare a dobânzii.
În cauză revizuenta a uzat de procedura prevăzută de art. 2812 C. proc. civ., iar decizia din 21 mai 2010 are putere de lucru judecat faţă de cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
Faţă de cele expuse mai sus, Curtea prin art. 326 alin. (1) C. proc. civ. va respinge cererea de revizuire ca nefondată pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 322 pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de SC R. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1543 din 17 martie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4553/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4556/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
