ICCJ. Decizia nr. 4563/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4563/2010
Dosar nr. 5748/2/2008
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.R.C. SRL Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor) suspendarea executării, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, a Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicat în M. Of. al României nr. 829/03.12.2007 emis de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi anularea în parte a actului administrativ menţionat.
În motivarea cererii de suspendare s-a arătat că în ceea ce priveşte „cazul bine justificat";, aparenţa de nelegalitate a ordinului atacat constă în inadvertenţele evidente create prin dispoziţiile acestuia, în raport de prevederile Legii nr. 38/2003, modificată, prin adăugarea în mod nepermis la lege sau prin încălcarea directă a normelor instituite prin aceasta. A susţinut că dispoziţiile ordinului devin practic imposibil de aplicat şi, prin urmare, nefuncţionale, aducând atingere unor drepturi subiective fundamentale recunoscute prin Constituţia României, respectiv dreptul la libera iniţiativă în contextul unei economii de piaţă bazată pe concurenţă, dar şi principiul libertăţii contractuale consacrat de C. civ.
Referitor la condiţia existenţei unei pagube iminente, reclamanta a arătat că prin menţinerea executării ordinului atacat, este expusă pe de o parte pericolului aplicării unor sancţiuni contravenţionale, iar pe de altă parte, pericolului de blocare efectivă a activităţii sale.
Prin încheierea din 18 februarie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007 emis de pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cele două condiţii cumulative prevăzute de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ respectiv cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente sunt îndeplinite în speţă.
În ceea ce priveşte existenţa cazului bine justificat s-a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. (1), art. 16, art. 20 lit. d), art. 21 alin. (2) lit. b) şi art. 40 din Ordin instituie un regim juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere, respectiv, deţinerea autoturismelor în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing. A apreciat instanţa de fond că nici unul dintre articolele din Legea nr. 38/2003 nu se referă la autoturismele cu care se prestează serviciul de închiriere, ci la cele cu care se prestează transport în regim de închiriere sau în regim de taxi, legea făcând distincţie şi creând un regim deosebit între serviciile de închiriere şi cele de transport în regim de închiriere.
A mai reţinut că dispoziţiile criticate pentru nelegalitate ale Ordinului, nu realizează această distincţie între tipurile de activităţi R.C. şi, prin asimilare, instituie obligaţii pentru operatorii economici ce realizează serviciul de închiriere, care nu sunt prevăzute în Legea nr. 38/2003 în sarcina acestora.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că prin menţinerea executării Ordinului atacat, întreaga funcţionare a societăţii ar putea fi grav perturbată, putând ajunge în imposibilitate de a onora obligaţiile sale către bugetul de stat, către proprii angajaţi, dar şi către clienţii cu care are operaţiuni comerciale în derulare.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, reţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
În mod greşit instanţa de fond a admis cererea reclamantei, având în vedere că aceasta nu a argumentat cerinţa cazului bine justificat, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, nu se poate reţine o nelegalitate aparentă a Ordinului atacat nr. 356/2007, având în vedere că dispoziţiile privind regimul juridic obligatoriu al autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere / transport în regim de închiriere, respectiv deţinerea de autoturisme în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere sunt prevăzute de Legea nr. 38/2003 la art. 3 alin. (2), art. 4 alin. (3), art. 9 alin. (1) lit. e) pct. 2, art. 10 alin. (2), art. 11 alin. (1) lit. b) ş.a., iar dispoziţiile privind regimul juridic obligatoriu al spaţiului necesar parcării autoturismelor cu care se prestează serviciul de închiriere, respectiv deţinerea spaţiului de parcare în proprietate sau în temeiul unui contract de închiriere, se regăsesc în Legea nr. 38/2003 la art. 9 alin. (1) lit. e) pct. 7.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut neîntemeiat îndeplinirea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) şi lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în sensul că nu a fost dovedit un prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel, condiţia cazului bine justificat nu este îndeplinită în cauză, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 356/2007 fiind emis în considerarea art. VII alin. (1) lit. a) din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003, potrivit cărora Ministerul Administraţiei şi Internelor avea obligaţia ca în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 265/2007, să actualizeze, potrivit modificărilor astfel aduse, Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 275/2003.
Totodată, dispoziţiile atacate de reclamantă se regăsesc în diverse capitole şi articole din Legea nr. 38/2003 astfel cum aceasta a fost modificată fiind, deci, aparent legale, instanţa neavând atribuţia şi nici competenţa ca, în cadrul sumar al judecării unei cereri de suspendare, să analizeze în amănunt legalitatea acestor dispoziţii.
În mod greşit instanţa de fond a procedat la analiza legalităţii actului administrativ reluând apărările reclamantei şi prejudecând astfel fondul, soluţia fiind greşită cu atât mai mult cu cât paguba iminentă nu a fost dovedită, în sensul unui prejudiciu material viitor şi previzibil, pe care reclamanta să-l fi estimat.
Pentru considerentele menţionate Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în baza art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., dispunându-se modificarea hotărârii instanţei de fond, în sensul respingerii cererii de suspendare a actului administrativ în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, împotriva încheierii din 18 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 356/2007 emis de pârât, formulată de reclamanta SC A.R.C. SRL ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4556/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4564/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
