ICCJ. Decizia nr. 4565/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4565/2010
Dosar nr. 5654/2/2009
Şedinţa publică de la 27 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate calitatea acestuia de colaborator al securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a candidat pentru funcţia de deputat în Parlamentul României, iar din cuprinsul note de constatare din 31 martie 2009 şi din înscrisurile ataşate acţiunii, pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574 deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Şcoala din V. pentru „grave manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru”.
Reclamantul a mai menţionat că, la acea dată, pârâtul ocupa funcţia de director la aceeaşi unitate de învăţământ şi a fost folosit, în calitate de sursă PCR pentru a furniza informaţii despre persoana urmărită.
Referitor la relevanţa, sub aspectul existenţei calităţii de colaborator al securităţii, prin prisma art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a materialelor furnizate de pârât, reclamantul a precizat că este necesar, doar ca materialele probatorii de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, că norma legală nu impune dovedirea existenţei unei pluralităţi de informaţii de natură anticomunistă.
Prin sentinţa civilă 391 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul P.G. şi a constatat existenţa calităţii de colaborator al securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul P.G.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin nota de constatare din 31 martie 2009, s-a menţionat că pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574, deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Şcoala din V. pentru „grave manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru” şi „manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalităţi”. În anul 1986 pârâtul avea funcţia de director al Şcolii din V. şi, în această calitate, a furnizat materiale informative organelor de securitate, în perioada 1986-1987, semnate de acesta.
A mai reţinut prima instanţă că, deşi Nota de constatare întocmită de Direcţia de Investigaţii a Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii face trimitere şi la Nota din 03 decembrie 1987 olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofiţer pe numele sursei PCR „D.”, acţiunea în constatare, promovată în instanţă se întemeiază exclusiv pe informaţiile furnizate de pârât şi cuprinse în informarea din data de 07 februarie 1986, astfel că, în cadrul controlului judiciar, s-a analizat dacă această informare privitoare la profesorul S.G. se încadrează în ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În acest context, a constatat instanţa de fond că prima condiţie impusă de legiuitor, aceea că informaţiile furnizate Securităţii, indiferent sub ce formă să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită, întrucât în informarea dată la 07 februarie 1986 pârâtul a transmis date şi informaţii de interes pentru organele de securitate, privitoare la nemulţumirile profesorului S.G. faţă de sarcinile trasate de organele locale de partid de a contracta animale, neconfirmarea acestuia de către adunarea generală a membrilor de partid, urmare a neclarităţilor existente în privinţa celor doi fraţi ai săi cunoscuţi că ar fi desfăşurat activităţi contrarevoluţionare, precum şi discuţiile acestuia cu elevii în care evidenţia imposibilitatea unor cetăţeni de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege.
S-a apreciat de către instanţa de fond că furnizarea acestor informaţii către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecinţe negative precum urmărirea şi supravegherea informativă, pentru simpla exprimare a opiniilor şi convingerilor sale, constituind activităţi care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
A constatat prima instanţă că este îndeplinită şi cea de a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi anume aceea ca informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, constatarea calităţii de colaborator nefiind condiţionată de existenţa unui document de tipul angajamentului, a unor materiale informative semnate cu nume conspirativ sau a unei pluralităţi de informaţii.
A concluzionat prima instanţă în sensul că apărările formulate de pârât prin întâmpinare nu sunt de natură să conducă la netemeinicia acţiunii în constatare promovată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, astfel încât se impune admiterea acţiunii şi constatarea calităţii de colaborator al securităţii, în ceea ce îl priveşte pe pârâtul P.G.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii”.
Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susţine în esenţă că instanţa de fond, pronunţând sentinţa atacată cu recurs, nu a dar eficienţă apărărilor sale invocate prin întâmpinarea depusă la dosar şi nici înscrisurilor ataşate acesteia, reţinând în mod eronat că din probatoriul administrativ ar rezulta că sunt aplicabile dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Precizează recurentul-pârât că niciodată nu s-a adresat organelor de securitate din proprie iniţiativă şi nu a avut intenţia de a întreprinde ceva de natură a conduce la îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor vreunei persoane, aspectele relatate de el în cele două note de relaţii având doar rolul de a evidenţia situaţia generală şi stare de nemulţumire ce domina întreaga populaţie din zonă legat de obligaţiile ce le aveau de a contracta animale.
Susţine recurentul-pârât şi faptul că prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, în sentinţa atacată nefiind arătate drepturile ce i-au fost încălcate profesorului S.G. şi nici modalitatea în care el a contribuit la îngrădirea acestor drepturi.
Dimpotrivă, susţine recurentul-pârât, datorită funcţiei ce a deţinut-o, aceea de director de şcoală, l-a ajutat tot timpul pe profesorul S.G. în împrejurări legate de primirea sa în partid, propunându-l şi pentru a deveni propagandist, repartizarea unui apartament, propunându-l să facă parte şi din Comitetul comunal de partid şi Biroul executiv al Consiliului de conducere al şcolii.
Analizând recursul formulat, în raport de actele şi lucrările dosarului şi legislaţia incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securităţii se înţelege „persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”.
Rezultă deci că informaţiile furnizate trebuie să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar şi să vizeze îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Or, din informarea dată de recurentul-pârât sub semnătură olografă, la 7 februarie 1986, în calitate de director al şcolii, rezultă doar o atitudine de nemulţumire a profesorului S.G. faţă de organele locale de partid în legătură cu obligaţia sa de a încheia contracte de animale, şi nu o atitudine duşmănoasă la adresa politicii partidului şi statului.
Această „atitudine de nemulţumire”, legată de obligativitatea impusă de stat de a contracta animale, nu era singulară, ea fiind exprimată şi de ceilalţi profesori ai şcolii care aveau aceleaşi obligaţii şi nu puteau fi îndeplinite precum şi de către ceilalţi cetăţeni ai comunei.
Din Nota de Constatare încheiată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii – Direcţia Investigaţii, rezultă că recurentul-pârât, în afară de informarea din 7 februarie 1986, olografă, semnată cu numele real, al cărui conţinut a fost menţionat mai sus, a mai dat o notă de relaţii, la 3 decembrie 1987, olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofiţer pe numele sursei PCR „D.” prin care, în legătură cu profesorul S.G. a declarat (în afara unor cuvinte de laudă) că în ce priveşte activitatea sa de profesor „se observă o delăsare şi uneori trebuie să i se reamintească că trebuie să îndeplinească o anumită sarcină”, sau că „are câteodată tendinţa de a se opune unor hotărâri colective”, remarcându-se la acesta şi dorinţa de „a conduce, de a se ridica pe o treaptă ierarhică”, considerând că este un drept al său.
În aceeaşi Notă de Constatare la pct. 5 se menţionează că în urma consultării bazelor de date ale Direcţiei Investigaţii, nu au rezultat informaţii suplimentare referitoare la numitul P.G.
Prin urmare, prin conţinutul lor, notele informative date de recurentul-pârât, nu relevă denunţarea unor activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist astfel cum cere textul de lege, simpla nemulţumire a profesorului S.G. legată de obligaţia impusă de stat de a contracta animale neputând fi apreciată ca o gravă manifestare duşmănoasă la adresa partidului şi statului.
Nu este întrunită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, aceea ca informaţiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, astfel cum în mod greşit a stabilit instanţa de fond.
Din analiza celor două rapoarte de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul S.G., rezultă clar că acestea se bazează pe informaţii date de alte persoane şi nu pe cea dată de recurentul-pârât la 7 februarie 1986.
Astfel în raportul purtând din 30 aprilie 1986 încheiat de Securitatea Judeţeană Vâlcea – Serviciul III – aflat la dosarul de fond, după ce se face menţiunea că numitul S.G. „are grave manifestări duşmănoase la adresa politicii partidului şi statului nostru”, se specifică în continuare că profesorul respectiv „la clasa a X-a seral, unde este diriginte, are doi elevi adventişti, cu care, în timpul orelor discută pe marginea convingerilor lor religioase apreciindu-le vocabularul, cunoştinţele şi îndoctrinarea de care dau dovadă”, iar în raportul din 10 octombrie 1989 încheiat de Inspectoratul Judeţean Vâlcea, Serviciul I se consemnează că sus-numitul „a fost semnalat de mai multe ori făcând interpretări eronate a unor evenimente politice interne şi internaţionale, cu manifestări ostile la adresa orânduirii sociale şi de stat”, iar „pe data de 26 septembrie 1989 a fost semnalat cu manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalităţi”.
Instanţa de fond, în considerentele hotărârii, reţine că prin informaţiile furnizate de recurentul-pârât cuprinse în informarea din data de 7 februarie 1986, numitului S.G. i-a fost îngrădit dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Dar, contrar celor reţinute de instanţa de fond, informaţiile date de recurentul-pârât nu vizau oprimarea libertăţii de exprimare şi de opinie, ele se refereau strict la imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale impuse de statul român, chiar şi în sarcina profesorilor, imposibilitate căreia i se aduceau motivaţii plauzibile, pentru neîndeplinirea acestora, la timpul respectiv, fiind deschisă şi o anchetă.
Pe de altă parte, astfel cum corect reţine recurentul-pârât, prin informaţiile date, nici nu a avut intenţia de a-i face vreun rău, inclusiv de a-i încălca vreun drept profesorului S.G., din moment ce a încercat să motiveze atitudinea de nemulţumire a acestuia cu privire la imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale, acesta fiind şi propagandist al partidului în acea perioadă.
Calitatea informaţiei trebuie aşadar raportată şi la elementul subiectiv al celui ce furnizează informaţii, acela de a tinde, de a urmări îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, conştient fiind că informaţiile date sunt apte să-şi atingă acest scop.
Or, recurentul-pârât nu a urmărit niciun moment ca prin informaţiile date să-i îngrădească profesorului S.G. drepturi şi libertăţi fundamentale cum ar fi cel la liberă exprimare şi propriile opinii.
Pe cale de consecinţă, întrucât din probele dosarului nu rezultă că ar fi îndeplinite cele două condiţii prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie declarată colaborator al Securităţii, instanţa de control judiciar constată întemeiat motivul de recurs formulat, instanţa de fond numai printr-o aplicare greşită a legii pronunţând soluţia de admitere a acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi de constatare a calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce-l priveşte pe recurentul-pârât P.G.
Aşa fiind, în baza art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de acesta şi se va modifica sentinţa atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acţiunii formulate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.G., împotriva sentinţei civile nr. 391 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca neîntemeiată.
Obligă intimatul-reclamantul la suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4564/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4568/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
