ICCJ. Decizia nr. 472/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 472/2010
Dosar nr. 1434/44/200.
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D.G. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, R.N.P. R., F.G., T.G., M.S., M.A., C.C., P.G., E.M.P., D.V. şi I.I. solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună obligarea pârâţilor:
- Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, F.G. şi T.G. la plata de despăgubiri materiale în sumă de 10.000 lei, reprezentând cheltuieli medicale şi de transport şi la 30.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferinţa, tracasarea şi prejudicierea imaginii publice;
- R.N.P. R., M.S., M.A., C.C., P.G., E.M.P., D.V. şi I.I. la plata de despăgubiri materiale în sumă de 20.000 lei, reprezentând cheltuieli medicale şi de transport şi la 30.000 lei, cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că a fost eliberat din funcţia de director al D.S. Vrancea pe motive disciplinare, măsură care a fost anulată de instanţa de contencios administrativ.
Reclamantul precizează că a efectuat cheltuieli pentru deplasarea la diferite instanţe sau unităţi medicale.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză medico-legală.
Pârâţii persoane fizice au formulat întâmpinări în cauză în care au invocat:
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că nu sunt responsabili pentru eliberarea reclamantului din funcţia publică;
- excepţia tardivităţii acţiunii, întrucât aceasta trebuia introdusă în anul 2005, când reclamantul a avut cunoştinţă de existenţa prejudiciului şi de persoanele care l-au cauzat.
Pe fondul cauzei, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii, pe considerentul că reclamantul nu a făcut dovada că ar exista o legătură de cauzalitate între măsura eliberării din funcţie şi bolile de care suferă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contenciosadministrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 14 din 27 ianuarie 2009, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor F.G., T.G., M.S., M.A., C.C., P.G., E.M.P., D.V. şi I.I. şi a respins acţiunea faţă de aceştia, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi R.N.P. R. să plătească reclamantului suma de câte 10.000 lei fiecare, cu titlu de despăgubiri civile şi câte 300.000 lei fiecare, cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor persoane fizice este fondată, întrucât raportul juridic obligaţional invocat de reclamant are drept subiecte pasive autorităţile publice care au dispus măsurile anulate de instanţe; în plus, pârâţii persoane fizice, chiar dacă au deţinut funcţii de conducere în cadrul celor două autorităţi publice pârâte, nu pot fi făcuţi răspunzători în lipsa dovedirii unei atitudini vădit culpabile.
Excepţia tardivităţii acţiunii este nefondată, întrucât aceasta a fost depusă în termenul legal de un an, prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, în urma măsurilor abuzive pe care le-au dispus, autorităţile pârâte au cauzat reclamantului un prejudiciu moral, prin afectarea gravă a onoarei şi demnităţii sale.
Totodată, instanţa de fond a menţionat faptul că aceeaşi situaţie i-a afectat reclamantului şi starea de sănătate, după cum rezultă din raportul de expertiză dispus în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi R.N.P. R..
1) Pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a solicitat, admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe iar, în subsidiar, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În dezvoltarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul a formulat următoarele critici de nelegalitate:
a) Raportul de expertiză medico-legală este lovit de nulitate, deoarece nu le-a fost comunicat şi, pe cale de consecinţă, nu a putut face obiecţiuni la acesta;
b) Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului în cauză;
c) Intimatul-reclamant nu a administrat în speţă probe prin care să dovedească temeinicia pretenţiilor sale;
d) Soluţia pronunţată cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii este greşită, deoarece reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa prejudiciului la data de 31 octombrie 2006, dată la care a fost pronunţată sentinţa nr. 129 de către Curtea de Apel Galaţi;
1) Pârâta R.N.P. R. a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe iar, în subsidiar, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susţine că sentinţa atacată este nelegală, întrucât despăgubirile materiale şi morale au fost acordate în condiţiile în care intimatul-reclamant nu a putut proba existenţa legăturii de cauzalitate între măsura eliberării din funcţia publică şi deteriorarea stării sale de sănătate.
Intimaţii M.A., M.S., F.G., D.V. şi I.I. au formulat întâmpinări în cauză în care au solicitat să se constate că nu au calitate procesuală pasivă şi să se respingă acţiunea reclamantului, în principal, ca fiind prescrisă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin hotărârea nr. 1 din 29 martie 2005, consiliul de disciplină a propus directorului general al R.N.P. R. aplicarea măsurii aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, prin nota nr. 43094 din 7 februarie 2005, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al intimatului-reclamant D.G., în temeiul art. 48 alin. (2) lit. g) din OUG nr. 59/2000, modificat.
Prin hotărârea nr. 5 din 23 mai 2005, consiliul de administraţie al R.N.P. R. a respins contestaţia administrativă formulată de intimatul-reclamant împotriva primei hotărâri (fila 231, vol. II, dosar fond).
Prin Decizia nr. 432 din 10 iunie 2005, R.N.P.R. a procedat la desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al intimatului-reclamant (filele 232-233, vol. II, dosar fond).
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 125 din 18 noiembrie 2005, a admis acţiunea reclamantului D.G. şi a anulat Decizia nr. 432 din 10 iunie 2005 ca tardiv emisă (filele 229-230, vol. II, dosar fond).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2963 din 19 septembrie 2006, a respins ca nefondat recursul declarat de R.N.P.R. împotriva sentinţei anterior individualizate (filele 147-151, vol. II, dosar fond).
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 129 din 31 octombrie 2006, a admis acţiunea reclamantului D.G. şi a anulat hotărârea nr. 1 din 29 martie 2005 a consiliului de disciplină din cadrul R.N.P. R., precum şi hotărârea nr. 5 din 23 mai 2005 a consiliului de administraţie al aceleaşi autorităţi publice.
1. Instanţa de control judiciar apreciază că este fondat motivul de recurs încadrat în prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., respectiv că judecătorul fondului a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, excepţie invocată în întâmpinarea formulată în cauză de această autoritate publică centrală (a se vedea filele 252-257, vol. I dosar fond).
Analizând excepţia aflată în discuţie, Înalta Curte consideră că este fondată, pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Ca atare, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana despre care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii şi cea care are calitatea de pârât.
În speţele anterior nominalizate, în care s-a dispus anularea măsurilor administrative de sancţionare a intimatului-reclamant, calitate procesuală pasivă a avut doar R.N.P.R., întrucât partea reclamantă nu a contestat şi nota nr. 43094 din 7 februarie 2005 întocmită de Corpul de control al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Prin urmare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul material şi moral cauzat în urma adoptării măsurilor de sancţionare disciplinară a intimatului-reclamant.
2. Înalta Curte reţine că soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la excepţia tardivităţii acţiunii este corectă, întrucât intimatul-reclamant a formulat acţiunea de contencios administrativ cu respectarea termenului impus de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Acest termen nu se poate calcula de la momentul pronunţării sentinţei nr. 129 din 31 octombrie 2006 de către Curtea de Apel Galaţi, ci de la o dată ulterioară, când această hotărâre judecătorească a rămas definitivă, dată la care intimatul-reclamant a putut să evalueze prejudiciul pe care pretinde că i-a fost cauzat de către pârâţii din cauză.
În opinia Înaltei Curţi, în speţa de faţă, intimatul-reclamant nu a administrat probe prin care să dovedească temeinicia pretenţiilor sale.
Potrivit dispoziţiilor art. 1169 C. civ., sarcina probei în cererea privind acordarea daunelor materiale şi morale aparţine reclamantului, conform principiului actori incumbit omnus probandi.
Cu alte cuvinte, potrivit dreptului comun, reclamantul are obligaţia de a face dovada existenţei prejudiciului material şi moral încercat, a caracterului ilicit a faptei pârâtului, a săvârşirii faptei ilicite cu vinovăţie şi a raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamant şi fapta pârâtului.
În literatura de specialitate, daunele morale sunt apreciate, în general, ca reprezentând o atingere adusă integrităţii fizice a persoanei, sănătăţii, cinstei, demnităţii, onoarei sau prestigiului profesional.
Aşadar, daunele morale nu se acordă în mod automat, ca efect al admiterii cererii de anulare a unui act administrativ, ci trebuie administrate probe care să justifice producerea unor suferinţe morale.
În speţa de faţă, recurentul-reclamant nu a probat faptul că a suferit un prejudiciu material şi moral.
Astfel, în referatul nr. 8146 din 27 august 2007 întocmit de medicul de familie al intimatului-reclamant se menţionează faptul că acesta se află în evidenţă din anul 2005, cu următoarele afecţiuni: hipertensiune arterială, dislipidemie, hepatită cronică, discopatie lombosacrată cu discartroză L4-L5, litiază renală cu infecţii urinare recurente, sindrom anxiosodepresiv şi zona zoster (a se vedea filele 11-12, vol. I dosar fond).
În raportul de expertiză medico-legală (aflat la filele 154-155, vol. II dosar fond), precum şi în răspunsul la obiecţiuni (aflat la filele 298-299, vol. II dosar fond) se concluzionează în sensul că doar o parte din afecţiunile medicale de care suferă intimatul-reclamant ar putea fi determinate sau favorizate de stresul psihic cauzat de respectivele litigii, fără a preciza cu siguranţă şi fără dubii că ar exista o astfel de legătură.
În plus, trebuie arătat că intimatul-reclamant a recunoscut la interogatoriul luat de către instanţă că a avut în viaţa personală o serie de evenimente cu impact negativ asupra sufletului şi psihicului uman (a se vedea filele 316-321, vol. II, dosar fond).
Instanţa de control judiciar apreciază că este nefondată susţinerea intimatului-reclamant în sensul că măsurile adoptate de autoritatea recurentă i-au produs un prejudiciu moral, respectiv că i-au afectat grav onoarea şi demnitatea, în condiţiile în care acesta a arătat faptul că, după ce a fost eliberat din funcţia de director al D.S. Vrancea, a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii.
În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant nu a depus la dosarul cauzei acte din care să rezulte exact cuantumul cheltuielilor medicale şi de transport pe care le-a solicitat în cauză.
De asemenea, în răspunsul la întrebarea nr. 6 din interogatoriu, intimatul-reclamant a recunoscut faptul că i-au fost plătite cheltuielile de judecată solicitate şi dovedite în litigiile generate de contestarea actelor administrative de sancţionare disciplinară.
Pe de altă parte, trebuie menţionat faptul că, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Mazăre contra României) se consideră că emiterea actului solicitat de reclamant poate constitui în sine o reparaţie echitabilă suficientă pentru repararea oricărui prejudiciu moral suferit de acesta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (a se vedea hotărârea nr. 17 decembrie 2009 în cauza C-197/09 RX-II, Mc/Agenţiei Europene pentru Medicamente – EMEA), arătând că anularea unui act poate constitui în sine repararea adecvată a prejudiciului moral menţionat de reclamant.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursurile, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului faţă de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi va respinge acţiunea reclamantului faţă de ceilalţi pârâţi ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi R.N.P. R. împotriva sentinţei nr. 14 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că: respinge acţiunea reclamantului faţă de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge acţiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu R.N.P. R., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 471/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 477/2010. Contencios → |
|---|
