ICCJ. Decizia nr. 490/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 490/2010
Dosar nr. 3296/2/200.
Şedinţa publică din 2 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că cererea formulată priveşte stabilirea în sarcina reclamantei SC C.C. SRL a obligaţiei de plată a unui debit mai mic de 500.000 lei, respectiv 35.093 lei, reprezentând impozit pe profit.
În raport cu prevederea art. 10 din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a reţinut că actul supus controlului de legalitate stabileşte în sarcina contribuabilului un debit, iar suma contestată este mai mică de 500.000 lei, astfel încât competenţa de soluţionare aparţine tribunalului, chiar dacă actul a fost emis de o autoritate publică centrală.
S-a apreciat că la stabilirea competenţei într-o cauză ce priveşte un act administrativ având ca obiect un impozit, o taxă, contribuţie sau datorie vamală, criteriul relevant îl constituie exclusiv cuantumul sumelor contestate, nu şi poziţia autorităţii emitente.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta A.N.A.F. solicitând să fie trimisă cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti ca instanţă de fond în contencios administrativ.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, că prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC C.C. SRL Chiroda, judeţul Timiş, a solicitat anularea deciziei de impunere nr. 405 din 7 noiembrie 2008 emisă de D.G.A.M.C., astfel că întrucât emitentul actului contestat este o autoritate publică centrală, competenţa de soluţionare a cauzei revine curţii de apel amintite, în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
În materie de competenţă a instanţelor de contencios administrativ, în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se prevede că:
„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenţei materiale a instanţelor de contencios administrativ: a) criteriul poziţiei în sistemul autorităţilor publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei – valoarea impozitului, taxei, contribuţiei datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat).
Cum în speţă se contestă Decizia de impunere nr. 405 din 7 noiembrie 2008 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite în sarcina reclamantei în baza raportului de inspecţie fiscală nr. 17468 din 6 noiembrie 2008, ambele ale Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecţie Fiscală Regională - Regiunea XII Timiş, rezultă că este aplicabil criteriul valoric în determinarea instanţei competente să soluţioneze cauza.
Este de observat că reclamanta contestă Decizia de impunere amintită în privinţa impozitului pe profit şi a impozitului pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc datorat pentru persoane fizice rezidente şi nerezidente (fila 7 dosar de fond), sub pragul valoric de 500.000 lei, astfel că revine Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei, cum corect a stabilit Curtea de Apel Bucureşti în sentinţa recurată.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta A.N.A.F., conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. împotriva sentinţei civile nr. 2703 din 23 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 488/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 501/2010. Contencios → |
|---|
