ICCJ. Decizia nr. 4738/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4738/2010
Dosar nr. 808/64/2009
Şedinţa publică din 3 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii suspendarea executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, emisă de Inspecţia Muncii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 25 mai 2009 a încheiat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii contractul de management nr. 21/2009, ca urmare a Ordinului nr. 885 din 25 mai 2009 prin care a fost numit pe o perioadă de maxim 4 ani în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov.
Mai arată reclamantul că prin Decizia nr. 238 din 13 octombrie 2009 emisă de Inspecţia Muncii s-a dispus la art. 1 că începând cu data de 14 octombrie 2009 acestuia îi încetează contractul de management potrivit prevederilor OUG nr. 105/2009.
Se mai precizează de către reclamant că a efectuat procedura prealabilă şi a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a iminenţei producerii unei pagube astfel cum prevede art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta Inspecţia Muncii a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii acţiunii.
Pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov de a soluţiona cauza, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia netimbrării acţiunii.
Prin încheierea din data de 6 ianuarie 2010, Curtea de Apel Braşov a respins excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe de a soluţiona cauza, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia netimbrării acţiunii.
Prin aceiaşi încheiere instanţa a unit excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu fondul cauzei.
Prin sentinţa nr. 4/F din 13 ianuarie 2010, Curtea de Apel Braşov a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, invocată de acesta, a admis acţiunea formulată de reclamantul T.G., a dispus suspendarea executării Ordinului nr. 238 din 13 octombrie 2009 emis de pârâta Inspecţia Muncii, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.P.S., că acesta are calitate procesuală pasivă, fiind autoritatea publică centrală care a dispus revocarea din funcţie a reclamantului, prin intermediul inspectoratului general de stat în cadrul Inspecţiei Muncii.
In ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin Decizia nr. 238 din 13 octombrie 2009 s-a dispus încetarea contractului de management încheiat de reclamant cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, fără a fi indicat motivul care a stat la baza luării acestei măsuri, fără a fi menţionată o perioadă de preaviz şi fără a fi desemnată o persoană care să îndeplinească atribuţiile legale ce reveneau reclamantului.
S-a mai reţinut că această decizie a fost emisă şi comunicată în perioada în care reclamantul se afla în concediu medical, astfel că pe cale se consecinţă, în speţă este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat.
Referitor la existenţa pagubei iminente instanţa reţine că prin executarea ordinului în discuţie s-ar produce o pagubă atât în patrimoniul Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov cât şi în patrimoniul reclamantului.
2. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov au declarat recurs pârâţii Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă Inspecţia Muncii susţine că instanţa de fond ar fi trebuit să respingă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009, ca fiind rămasă fără obiect, întrucât actul de eliberare din funcţie a reclamantului a ajuns la termen anterior pronunţării hotărârii recurate şi chiar anterior introducerii acţiunii, rezultând din dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004, că legiuitorul a avut în vedere doar actele cu executare succesivă, iar nu şi actele cu executare dintr-o dată.
Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, întrucât condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită atâta timp cât OUG nr. 105/2009, în temeiul căreia a fost emis actul atacat, nu a fost declarată neconstituţională şi este în vigoare, nefiind îndeplinită nici condiţia referitoare la prevenirea producerii unei pagube iminente, atâta timp cât reclamantul nu suferă niciun prejudiciu material ireparabil, deoarece în ipoteza anulării actului de eliberare din funcţie şi repunerii în funcţia respectivă, i se vor acorda drepturile băneşti de care a fost lipsit în mod nelegal.
Recurentul-pârât Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale reiterează în cadrul motivelor de recurs excepţiile invocate şi în faţa instanţei de fond, fără a aduce argumente noi în susţinerea prezentei căi de atac.
3. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru considerentele arătate în continuare:
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de obiect, invocată de Inspecţia Muncii în cadrul recursului, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu fac distincţie între actele administrative cu executare uno ictu şi actele administrative cu executare succesivă, iar legea trebuie să fie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, fiind astfel admisibilă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 238 din 13 octombrie 2009.
A accepta teoria recurentei-pârâte echivalează cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse la art. 14 din Legea nr. 554/2004 în privinţa tuturor actelor administrative cu executare uno ictu, care reprezintă de altfel regula în materie, excepţia fiind reprezentată de actele administrative cu caracter normativ. Este de reţinut şi faptul că ţine de esenţa instituţiei juridice a suspendării executării actului administrativ tocmai posibilitatea conferită persoanei vătămate de a obţine întreruperea vremelnică a efectelor juridice ale actului contestat, ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a actului.
Referitor la excepţiile invocate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale prin întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi reiterate prin cererea de recurs, se apreciază că soluţia de respingere a acestora a fost argumentată în mod corect de Curtea de Apel Braşov.
Sub aspectul fondului cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:
Este necontestat faptul că reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Braşov, prin Ordinul nr. 885 din 25 mai 2009, în temeiul prevederilor art. III alin. (3)-(10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, şi i-a fost acordat preaviz în vederea eliberării din funcţie, prin Ordinul nr. 1636 din 9 octombrie 2009, emis în temeiul art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009.
De asemenea, este necontestat că, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituţională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituţie, a constatat că Legea pentru aprobarea OUG nr. 37/2009 este neconstituţională, ca urmare a faptului că această ordonanţă de urgenţă este lovită de un viciu de neconstituţionalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, potrivit cărora „Ordonanţele de urgenţă(...) nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului (...)".
Or, a argumentat Curtea Constituţională, prin OUG nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcţionarilor publici de conducere funcţiile de director executiv şi director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.
Totodată, este necontestat că OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din OUG nr. 105/2009 publicată în M.Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin Decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituţională în privinţa dispoziţiilor art. I pct. 1-5 şi 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa 1, cu motivarea că acestea conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ce au constituit obiectul OUG nr.37/2009 în privinţa neconstituţionalităţii căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 1257/2009.
În plus, Curtea Constituţională a reţinut şi faptul că Guvernul, prin adoptarea OUG nr. 105/2009, a încălcat şi dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.
Or, caracterul executoriu al unui act administrativ are ca temei fundamental prezumţia de legalitate care funcţionează în favoarea acestuia ca urmare a faptului că orice act administrativ este emis în baza şi în limitele legii, aşa cum este şi cazul ordinului în litigiu care a fost emis în temeiul OUG nr. 105/2009.
Or, în situaţia în care temeiul legal al unui act administrativ a fost declarat neconstituţional, prezumţia de legalitate nu mai funcţionează în favoarea actului administrativ în litigiu, ceea ce face să existe un caz bine justificat pentru suspendarea sa până la soluţionarea cererii de anulare a acestuia.
In ceea ce priveşte existenţa celei de-a doua condiţii, a existenţei unei pagube iminente, instanţa de recurs reţine că urmare emiterii ordinului în litigiu, intimatul-reclamant a fost eliberat din funcţia publică de conducere fiind astfel lipsit de drepturile salariale în temeiul unui act administrativ în favoarea căruia, aşa cum s-a arătat anterior, nu mai subzistă prezumţia de legalitate, astfel că şi condiţia iminenţei unei pagube este îndeplinită.
In consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii împotriva sentinţei nr. 4/F din 13 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4711/2010. Contencios. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 4747/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
