ICCJ. Decizia nr. 4775/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4775/2010
Dosar nr. 283/45/2010
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 133/CA din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei SC C. SA formulată în contradictoriu cu C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F., în sensul că a fost suspendată executarea deciziei nr. 300 din 20 octombrie 2009 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 300 din 20 octombrie 2009, C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F. a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 0002322PP01 din 29 aprilie 2004 emisă reclamantei, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile pct. 8 alin. (3) şi pct. 70 alin. (1) şi (2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 aprobate prin HG nr. 44/2004.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat plângere prealabilă, care a fost respinsă prin Decizia nr. 26 din 19 februarie 2010.
Instanţa de fond a constatat că sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, instanţa a constatat că Decizia de revocare a autorizaţiei de antrepozit fiscal, obiect al acţiunii judiciare, nu a fost motivată în fapt, iar în drept a fost motivată insuficient. De asemenea, instanţa a reţinut că actul atacat nu conţine situaţia de fapt care a dus la luarea măsurii revocării autorizaţiei, iar pe de altă parte, actul nu conţine suficiente date care să permită instanţei verificarea condiţiilor ce au determinat emiterea deciziei atacate.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a concluzionat că nemotivarea actului administrativ atacat constituie o împrejurare care creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii lui.
Instanţa a constatat că şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită în cauză, întrucât revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal are a obiect blocarea activităţii economice desfăşurate în baza ei, cu consecinţe imediate şi directe în patrimoniul reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.R.A.O.V. Iaşi în numele şi pentru A.N.V.
Prin cererea de recurs s-a arătat, în esenţă, că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală deoarece în lipsa îndeplinirii condiţiilor cerute în mod cumulativ de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind cazul bine justificat şi paguba iminentă s-a procedat la suspendarea executării Deciziei nr. 300 din 20 octombrie 2010 emisă de C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F. De altfel, fondul cauzei având ca obiect anularea aceluiaşi act administrativ a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 173/CA din 24 iunie 2010, respingându-se acţiunea reclamantei SC C. SA Iaşi.
O a doua critică adusă de recurentă priveşte obligarea Comisiei pârâte la plata cheltuielilor de judecată, solicitând instanţei de recurs să reconsidere suma pretinsă cu acest titlu faţă de simplitatea cauzei.
Prin întâmpinare, intimata SC C. SA a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a A.N.V. care nu a fost parte în proces şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant al D.R.A.O.V. Iaşi care nu are mandat din partea A.N.V. şi nici nu este împuternicită de la lege pentru a declara recurs în numele acestei din urmă autorităţi. A apreciat intimata că Direcţia Regională nu are nici capacitate de folosinţă.
Pe fondul pricinii, intimata a apreciat că instanţa fondului a aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale active a A.N.V., faţă de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este întemeiată.
Invocarea ca temei de drept de către A.N.V. (prin D.R.A.O.V. Iaşi) a HG nr. 110/2003 privind organizarea şi funcţionarea A.N.V. este neadecvată şi în acest context o astfel de apărare nu va fi primită.
Conform art. 1 din HG nr. 110/2009 A.N.V. este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, cu buget şi patrimoniu proprii, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, însă aşa cum rezultă din art. 4 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ între atribuţiile acestui organ nu se regăseşte şi acela de a reprezenta în justiţie C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F.
La pct. 21 din alin. (2) al art. 4 din HG nr. 110/2009 stipulează că A.N.V. reprezintă în faţa instanţelor, direct sau prin organele teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, interesele statului în cazurile de încălcare a normelor vamale, iar în alin. (2) se arată că această autoritate îndeplineşte toate atribuţiile şi are toate competenţele conferite prin lege sau prin alte acte normative în vigoare.
Or, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile legale enunţate.
Obiectul cererii de suspendare a executării formulat în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 vizează Decizia nr. 300 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.S.A.A. din cadrul A.N.A.F., comisie instituită prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1499/2009.
Ţinând seama de emitentul actului administrativ a cărui suspendare a executării s-a cerut, în faţa primei instanţe reclamanta SC C. SA şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu această Comisie, aşa cum rezultă din Încheierea din 3 mai 2010 (fila 25 dosar fond).
În virtutea principiului disponibilităţii instanţa a luat act de această precizare, calitatea de pârât în cauza dobândind-o emitentul actului, aspecte evidenţiat şi în dispozitivul sentinţei recurate.
În lipsa unui mandat de reprezentare în conformitate cu dispoziţiile art. 67 şi urm. C. proc. civ. şi în condiţiile în care în combaterea excepţiei invocate în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recurentele nu au indicat un alt temei juridic (act normativ) în baza căruia să fi fost declinate parte din competenţele/atribuţiile Comisiei, iar în lipsa unei asemenea prevederi chiar dacă A.N.V. are atribuţii în domeniul produselor accizabile nu se poate presupune că reprezintă în faţa instanţei de judecată C.A.O.P.S.A.A. în cauza de faţă.
În condiţiile în care A.N.V. nu a avut calitate procesuală pasivă la fond (neexistând identitate între pârât şi cel obligat în acelaşi raport juridic), nu are nici calitate procesuală activă pentru a promova/exercita calea de atac a recursului.
Pentru cele expuse, văzând dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca fiind declarat de o persoană fără calitate, iar criticile care privesc fondul nu vor fi examinate din acest motiv.
Nu în ultimul rând trebuie observat că suspendarea executării Deciziei în discuţie s-a dispus până la pronunţarea instanţei de fond (conf. art. 14 din Legea contenciosului administrativ), iar prin sentinţa civilă nr. 173/CA din 24 iulie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, instanţa de fond s-a pronunţat, astfel că recursul a rămas şi fără obiect, efectele suspendării executării încetând la acea dată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Iaşi în numele şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 133/CA din 21 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4757/2010. Contencios. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 4797/2010. Contencios → |
|---|
