ICCJ. Decizia nr. 3590/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3590/2010
Dosar nr. 2229/2/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 noiembrie 2008 pronunţata de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosarul nr. 8774/299/2008 s-a suspendat cauza în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a art. 1 pct. 8 din HG nr. 1722/2007, care a modificat art. 38 din HG nr. 753/1998, excepţie invocată de reclamantul C.I. care a susţinut că dispoziţiile sus invocate creează obligaţia petenţilor de a depune la debitor hotărârea instanţei de judecată învestită cu formula executorie, norma care contravine dispoziţiilor art. 15, art. 16 din Constituţia României si art. 373 C. proc. civ.
În urma comunicării de către Guvernul României că nu a existat în anul 2007 o hotărâre cu nr. 1722, reclamantul si-a precizat excepţia de nelegalitate în sensul că este vorba de HG nr. 1277/2007 iar nu de HG nr. 1722/2007.
Guvernul României a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate. Pe fond a solicitat respingerea excepţiei ca neîntemeiate, ataşând nota de fundamentare a HG nr. 1277/2007 şi avizul Consiliului legislativ.
Pârâta A.N.R.P. a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate pentru motivul că actul are caracter normativ şi nu individual, precum şi pentru că hotărârea respectă Constituţia României.
La data de 19 februarie 2009 M.F.P. a depus cerere de intervenţie in interesul paratului, in calitatea de iniţiator a hotărârii de Guvern contestate.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1668 din 15 aprilie 2009 a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1 pct. 8 din HG nr. 1277/2007 ca inadmisibilă motivând în esenţă soluţia prin faptul că art. 4 din Legea nr. 554/2004 vizează actele administrative cu caracter individual iar nu pe cele cu caracter normativ.
Înalta curte de casaţie şi justiţie, secţia de contencios administrativ si fiscal, prin Decizia nr. 5368 din 26 noiembrie 2009 a admis recursul împotriva sentinţei civile nr. 1668 din 15 aprilie 2009 a casat sentinţa atacată si a trimis cauza, spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că este admisibilă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ.
În fond după casare Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2414 din 19 mai 2010 a admis excepţia de nelegalitate. A constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. I pct. 8 din HG nr. 1277/2007 cu privire la modificarea art. 38 alin. (3) din HG nr. 753/1998 referitoare la obligaţia depunerii hotărârilor judecătoreşti investite cu formula executorie, excepţie invocată de C.I. în contradictoriu cu A.N.R.P. şi Guvernul României.
Totodată a respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul M.F.P.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
La alin. (3) al art. 38 din HG nr. 753/1988 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din HG nr. 1277/2007 se introduce obligativitatea depunerii de către beneficiarul despăgubirilor a hotărârii judecătoreşti învestite cu formulă executorie.
Este în mod evident vorba despre hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza art. 7 din Legea nr. 9/1998, care sunt pronunţate în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. conform Legii nr. 393/2006.
Pârâta A.N.R.P. este parte în procesele în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti la care se referă textul a cărui nelegalitate a fost invocată în cauză, fiind autoritatea publică care are obligaţia executării sentinţelor pronunţate în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, fără nici o altă formalitate.
Investirea unei sentinţe cu formulă executorie este prevăzută de lege, codul de procedură civilă în cazul în care avem de-a face cu o executare silită, conform dispoziţiilor art. 371 C. proc. civ. şi urm., art. 374 din acelaşi cod.
În speţă nu este vorba despre o executare silită deoarece plata despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 9/1998 se face chiar de către organul administrativ parte în proces şi nu potrivit procedurii de executare silită prevăzută în cartea V a codului de procedură civilă, de către executorii judecătoreşti.
S-a reţinut că dispoziţiile contestate contravin atât dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, care prevăd obligaţia executării sentinţelor pronunţate de instanţele de contencios administrativ în anumite termene şi condiţii, fără nicio altă condiţie suplimentară, precum şi ale codului de procedură civilă care arată că executarea (silita) se face dacă titlul este învestit cu formulă executorie.
De altfel chiar la art. 269 C. proc. civ., face referire la împuternicirea dată organelor de executare.
A.N.R.P. nu este organ de executare ci doar autoritatea publică implicată în procedura de stabilire a despăgubirilor şi autoritatea care plăteşte despăgubirile stabilite fie chiar de ea, fie cele stabilite în instanţă ca urmare a contestării deciziilor acestei autorităţi.
Prin urmare s-a constatat nelegală şi abuzivă dispoziţia prin care se impune solicitantului despăgubirilor să depună la autoritatea publică parte în procesele privind stabilirea despăgubirilor a sentinţei civile definitive şi irevocabile, "învestite cu formulă executorie", deşi aceasta are obligaţia executării obligaţiilor stabilite prin sentinţe conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei sau în termenul prevăzut prin sentinţă, fără nicio altă condiţie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi A.N.R.P. precum şi intervenientul M.F.P.
Prin motivele de recurs recurenţii aduc în esenţă critici sentinţei recurate vizând nelegalitatea conform prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în sensul că argumentele reţinute de instanţa de fond nu pot fi considerate ca o motivare a hotărârii în sensul pe care această noţiune îl are potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că hotărârea este nelegală fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii prin admiterea în mod eronat a excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul C.I.
În susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii fac referire la dispoziţiile art. 375 alin. (1) şi art. 376 alin. (1) C. proc. civ. din interpretarea cărora rezultă că în principiu, o hotărâre judecătoreasca poate fi pusă în executare numai după ce a rămas definitivă ori a devenit irevocabilă şi a fost urmată procedura investirii cu formulă executorie (de la această regulă, prin chiar dispoziţiile art. 374 alin. (1) C. proc. civ., sunt stabilite unele excepţii care privesc încheierile executorii, hotărârile executorii provizoriu, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege, şi la dispoziţiile Ordinului M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale care dispun ca ordonanţarea de plată va fi însoţită de documente justificative în original şi va purta viza persoanelor autorizate (…).
Susţin recurenţii că date fiind regulile stricte privind execuţia bugetară, este evident faptul că ordonanţarea de plată nu poate fi vizată în lipsa documentelor originale (în cazul nostru, hotărârea judecătorească investită cu formulă executorie, în original).
Recurenţii – pârâţi Guvernul României şi A.N.R.P. reiterează critici ce vizează admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a HG nr. 1277/2007, act administrativ cu caracter normativ care ar face în accepţiunea recurenţilor inaplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Din oficiu, Înalta Curte a ridicat excepţia tardivităţii declarării recursului de către pârâta A.N.R.P.
Conform prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 „soluţia instanţei de contencios administrativ este supusă recursului care îl declară în termen de 5 zile de la comunicare (…)". Conform înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, hotărârea primei instanţe a fost comunicată pârâtei A.N.R.P. la data de 28 iunie 2010 iar recursul a fost depus la 8 iulie 2010 la Curtea de Apel Bucureşti, fiind formulat astfel cu depăşirea termenului de 5 zile de la comunicare.
În urma admiterii acestei excepţii, recursul formulat de pârâta A.N.R.P. va fi respins ca tardiv declarat.
Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, precum şi conform prevederilor art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente.
În materia contenciosului administrativ, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, este titlu executoriu potrivit legii, executarea ei făcându-se potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deci ope legis, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalităţi.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care se regăseau şi la art. 16 din Legea nr. 29/1990, „dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris, executarea hotărârii se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".
Mai mult, potrivit art. 22 din Legea nr. 554/2004 hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, pronunţate de instanţele de contencios administrativ, prin care acţiunile au fost admise, constituie titluri executorii.
Este adevărat că, potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile legii contenciosului administrativ se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, dar numai în măsura în care nu sunt incompatibile cu procedura reglementată de această lege, astfel că, în raport cu regula instituită prin art. 22 din lege, aplicarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă este incompatibilă.
De altfel, chiar dacă s-ar admite că dispoziţiile procedurale privind executarea prevăzută în Codul de procedură civilă ar fi aplicabile, potrivit art. 374 alin. (1), nu este necesară învestirea cu formula executorie a hotărârilor care se execută, potrivit legii, fără formula executorie, cum sunt cele la care se referă Legea contenciosului administrativ.
O ultimă precizare care se impune a fi făcută este aceea că, în situaţia în care instanţa de contencios administrativ a respins acţiunea promovată în temeiul Legii nr. 554/2004 şi a aprobat cheltuieli de judecată la solicitarea pârâtului, se pune problema executării silite a acestei sume de bani. Într-un astfel de caz, art. 22 din lege impune învestirea acestei hotărâri cu formulă executorie, urmând ca executarea silită să se facă potrivit dreptului comun, respectiv a procedurii civile.
Analizând situaţia de fapt dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că reclamantul în susţinerea excepţiei, a invocat faptul că, în mod nelegal prin prevederile art. 38 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 aprobate prin HG nr. 753/1998, s-a impus obligaţia de a depune la A.N.R.P. hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, investită cu formulă executorie.
Textul actului normativ are următorul cuprins: "(1) Plata despăgubirilor solicitate in baza Legii nr. 9/1998 se face de către A.N.R.P., prin Direcţia economica.
(2) Solicitarea plaţii se face pe baza de cerere scrisa, adresata către A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sau din oficiu, daca actele necesare plaţii se afla deja la dispoziţia Autorităţii.
(3) Cererea trebuie sa fi însoţită de Decizia de plata sau de hotărârea judecătoreasca definitiva si irevocabila, investita cu formula executorie, după caz, precum si de o copie a actului de identitate si de dovada deschiderii unui cont la o banca comerciala; dovada se face prin documentul stampilat emis de banca la deschiderea contului, cu specificarea codului IBAN si a sucursalei de banca".
Astfel, la alin. (3) al art. 38 din HG nr. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin art. I pct. 8 din HG nr. 1277/2007 s-a introdus obligativitatea depunerii hotărârii judecătoreşti prezentate în contencios administrativ conform art. 7 din Legea nr. 9/1998 în contradictoriu cu A.N.R.P., hotărâre care ar trebui învestită cu formulă executorie, deşi aceasta avea obligaţia executării hotărârii judecătoreşti conform art. 24 din Legea contenciosului administrativ, fără o altă condiţie.
Cum în optica legiuitorului hotărârile judecătoreşti prevăzute de instanţele de contencios administrativ, constituie titluri executorii, nefiind necesară învestirea acestora cu formulă executorie, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. proc. civ., decât în situaţia art. 22 din lege, în mod corect prima instanţă a admis excepţia de nelegalitate a textelor normative invocate conform art. 4 alin. (1) prin raportare la prevederile art. 24 din Legea contenciosului administrativ şi ar. 373 C. proc. civ.
Guvernul României prin motivele de recurs a arătat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, excepţia de nelegalitate poate avea ca obiect numai actele administrative cu caracter individual, nu şi pe cele cu caracter normativ, pentru care legea constituie o altă procedură.
Pentru argumentele cuprinse în considerentele deciziei nr. 5368 din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se constată că invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter normativ, este admisibilă. Cum legiuitorul permite atacarea unui act administrativ normativ oricând, cu atât mai mult trebuie să fie permisă invocarea excepţiei de nelegalitate cu privire la un asemenea act.
Această chestiune de drept a fost rezolvată prin Decizia de casare cu trimitere, ce are caracter obligatoriu conform art. 315 C. proc. civ., fiind în acord cu practica constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.
În consecinţă, faţă de cele arătate, constatând că sentinţa primei instanţe, este temeinică şi legală, cuprinzând motivarea atât în fapt şi în drept conform art. 261 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge recursurile formulate de Guvernul României şi intervenientul M.F.P., ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.R.P. împotriva sentinţei civile nr. 2414 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.
Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi M.F.P. împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3587/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3592/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
