ICCJ. Decizia nr. 4951/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4951/2010
Dosar nr. 3116/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în judecată pe pârâtul B.F.D.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât pârâtul a furnizat informaţii care se refereau la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar acestea au încălcat dreptul de exprimare, libertatea opiniilor şi dreptul la viaţă privată.
Pârâtul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 896 din 19 februarie 2010, a admis acţiunea reclamantului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat existenţa calităţii pârâtului B.F.D.F. de colaborator al Securităţii.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, faptul că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.
În concret, instanţa a arătat că, din analiza rapoartelor depuse la dosar şi menţionate în nota de constatare, rezultă faptul că pârâtul ar fi furnizat informaţii care să se încadreze în textul legal anterior individualizat.
De asemenea, instanţa de fond a menţionat faptul că informaţiile furnizate de pârât au condus la îngrădirea dreptului la libera circulaţie, dreptului la viaţă privată şi dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul B.F.D.F., care a solicitat modificarea sa, în sensul admiterii acţiunii.
În primul motiv de recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., pârâtul a arătat faptul că hotărârea instanţei de fond nu respectă cerinţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În cel de-al doilea motiv de recurs, pârâtul susţine că judecătorul fondului cauzei a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât a respins administrarea unei probe care ar fi condus la o altă soluţie în speţa de faţă.
În cel de-al treilea motiv de recurs, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a precizat că soluţia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurent următoarele critici de nelegalitate:
Prima instanţă nu a ţinut seama de împrejurarea că motivarea în fapt a acţiunii intimatului-reclamant s-a bazat doar pe trei mijloace de probă: angajamentul sub numele conspirativ „A.”, declaraţia despre suspectul D.N. şi ansamblul lucrărilor întocmite de ofiţerul de securitate (note informative, rapoarte, note de analiză şi două adrese ale Securităţii Prahova către Penitenciarul M.).
Recurentul susţine că angajamentul şi declaraţia dată cu privire la D.N. au fost rezultatul acţiunii represive a statului comunist, a cărui victimă a fost între anii 1983-1984. În plus, recurentul arată că intimatul nu a fost interesat să cerceteze şi să înlăture dubiul creat de nedatarea celor două documente şi a plasat „recrutarea” în afara perioadei sale de detenţie.
Totodată, recurentul menţionează că intimatul a validat toate înscrisurile emanate de la ofiţerul de securitate, fără a proceda la o analiză corespunzătoare a acestora.
Pe de altă parte, recurentul precizează că prima instanţă nu a ţinut seama de faptul că intimatul a încălcat propriul Regulament de organizare şi funcţionare, adoptat prin hotărârea Consiliului Naţional pentru Studierii Ahivelor Securităţii nr. 2/2008, întrucât nu l-a înştiinţat cu privire la demararea procedurilor de verificare.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
În speţă, este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.
Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
Respectarea acestei cerinţe a motivării actului jurisdicţional aflat în calea extraordinară de atac a recursului s-a analizat în raport de motivele prezentate în acţiunea dedusă judecăţii şi de argumentele aduse în apărare de partea adversă.
În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au determinat formarea convingerii sale.
Mai precis, judecătorul fondului cauzei a prezentat în cuprinsul hotărârii toate elementele care l-au condus la constatarea calităţii recurentului de colaborator al Securităţii.
Este nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., care se referă la cazul în care, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Acest text normativ constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură. De aceea, se poate susţine că motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor prevăzute la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În speţă, nu a fost încălcat principiului rolului activ al judecătorului şi dreptul la apărare al recurentului întrucât, în încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din data de 9 octombrie 2009, se consemnează faptul că recurentul, prin apărător, a depus la dosarul cauzei actele de care înţelege să se folosească în apărare.
Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, recurentul-pârât a fost supus verificărilor sub aspectul posibilei calităţi de colaborator sau lucrător al Securităţii, urmare a cererii nr. P 320/07 din 25 ianuarie 2007 adresată intimatului-reclamant de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în temeiul Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste.
După finalizarea acestor verificări, intimatul-reclamant a întocmit nota de constatare din 23 septembrie 2008, în baza căreia a sesizat instanţa de contencios administrativ cu prezenta acţiune în constatarea calităţii recurentului-pârât de colaborator al Securităţii, acţiune la care a ataşat înscrisurile doveditoare.
Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, apreciază că, în speţă, sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea intimatului-pârât de colaborator al Securităţii.
Persoana să fi furnizat organelor de Securitate „informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii”.
Informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, recurentul a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii în anul 1984, „pentru încadrarea informativă a unor persoane suspectate de intenţia de a trece fraudulos frontiera şi prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere securităţii statului”.
Recurentul a semnat „angajamentul” având numele conspirativ de colaborator „A.”.
Din materialul probator administrat în cauză rezultă faptul că, în perioada 1984-1989, recurentul-pârât a furnizat informaţii prin care a denunţat activităţi şi atitudini potrivnice regimului comunist, care au îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În mod concret, există note informative în care se consemnează, de pildă, următoarele informaţii:
- „Sursa informează că, discutând în ziua de 23 octombrie 1986 cu numitul M.F., salariat Ia I.P.C.U.P. - Ploieşti, din discuţii am înţeles că susnumitul ar vrea să plece din ţară, aducând injurii Ia adresa conducerii de stat; că abia aşteaptă să-i dea viză de ieşire soţiei cu ansamblul de dansuri populare ca să poată acestea să rămână şi să-i facă chemare şi lui. De la acesta am aflat că s-a întâlnit în Restaurantul „C.” cu cetăţeanul T., plecat în Australia şi că povestindu-i de ce se întâmplă în străinătate, susnumitul a spus că-i pare rău că nu este şi el plecat în alte ţări. Dar poate până la urmă o să ajungă să le vadă şi el.”
- „Sursa informează că în ziua de 03 decembrie 1986, orele 15.30 s-a întâlnit cu numitul F.M. din Ploieşti, salariat Ia I.P.C.U.P., serviciul aprovizionare; din discuţiile purtate cu acesta a rezultat că în martie ‘86 şi-a depus actele la A.R.C.O.M. - Bucureşti pentru plecarea în Irak, ca să lucreze; s-au rezolvat toate aceste probleme, i-au venit toate vizele, inclusiv şi cea de la securitate Ploieşti, dar când să plece, Ploieştiul i-a retras viza. F.M. este foarte pornit pe activul din securitate, că nu-i explică cum lui nu-i dă drumul să plece la muncă, iar la alţii le dă drumul în excursie şi rămân ilegal în străinătate. Într-adevăr, F.M. are foarte mulţi prieteni dubioşi, care au încercat să emigreze, cum ar fi M.B.”.
- „Subsemnatul B.D. (...) declar următoarele: În perioada anilor 1985-1986, m-am întâlnit deseori la restaurantul „P.” din Ploieşti cu numitul M.F. din Ploieşti (...) cu care am fost coleg la uzina „M.”. Cu aceste ocazii, cel în cauză afirma că ascultă frecvent posturi de radio „E.L.” şi totodată, cu ocazia acestor întâlniri ocazionale, colporta emisiuni audiate la postul de radio sus amintit, denigra realizările social-politice şi economice din ţara noastră şi comenta ostil şi necorespunzător politica externă şi internă a partidului şi statului nostru. În acelaşi timp, M.F., pe la începutul anului 1986, s-a exprimat faţă de mine că intenţionează să plece în Irak, în interesul serviciului, ocazie cu care să nu mai revină în ţară, întrucât nu s-a realizat profesional şi material, precum şi faptul că, în ţara noastră nu ar exista suficiente drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Menţionez că, ori de câte ori avea prilejul, făcea apologia modului de viaţă occidental, în comparaţie cu cei din ţara noastră. Mai declar că i-am mai văzut discutând şi cu B.M., de profesie şofer (...), însă nu cunosc în amănunt conţinutul discuţiilor”.
- „Sursa informează că, în data de 12 martie 1988 s-a întâlnit cu numitul M.F. din Ploieşti; acesta s-a plâns că a fost anchetat de organele de securitate, dar că, cu toată ancheta, el tot ca el o să facă. A adus injurii la adresa celor care l-au anchetat, precum şi organelor de conducere care ne asupresc. Este nemulţumit că nu i s-a dat casă cât şi de serviciul pe care îl prestează. Întreţine relaţii cu diverşi cetăţeni români emigranţi sau trecuţi în mod fraudulos graniţa”.
- „Sursa informează că, din discuţiile avute cu cetăţeanul F.M., acesta s-a exprimat că numitul M.B. care ar fi depus cerere de emigrare în străinătate, a început să se exprime tendenţios la adresa conducerii de partid şi guvern, precum şi la adresa organelor de securitate, serviciului paşapoarte, pentru că îi pun beţe în roate şi nu-l lasă să plece, săturându-se în această ţară şi cu acest regim. Tot de la sus-numitul am aflat că M.B. ascultă în mod frecvent posturi străine (radio E.L.) şi că ar fi luat legătura cu diverşi cetăţeni străini în trecere pentru a le da scrisoare către postul sus-numit, ca să-l ajute în plecarea din ţară; de asemenea, îl mai analizează pentru a auzi ce se mai spune în străinătate despre emigrări”.
- „Sursa informează că în ziua de 02 decembrie 1986 s-a întâlnit Ia orele 12.30 în perimetrul Gării de Sud cu numitul B.M. din Ploieşti. Din discuţiile avute cu acesta, acesta s-a exprimat tendenţios la adresa conducerii de partid, cât şi la adresa organelor de securitate care îl împiedică să emigreze într-o ţară străină, în acelaşi timp s-a exprimat că îl cunoaşte pe P.Ş.G. din Ploieşti (...), spunând că a făcut bine intrând în grevă, cât şi transmiţând la postul „E.L.”, de asemenea, din discuţiile purtate a rezultat că ar vrea sau chiar ar fi remis postului sus numit o scrisoare, declaraţie de ajutor pentru a fi ajutat să emigreze”.
- „Sursa informează că, în ziua de 24 martie 1987, l-a văzut pe B.M. din Ploieşti, când s-a întâlnit cu un cetăţean de aceeaşi vârstă, gras, cu barbă în cartierul de blocuri (...) plecând cu acesta la numitul S.S. (...), de fapt sunt vecini şi mai tot timpul pot fi văzuţi în barul de zi al Hotelului „P.”. Cei doi au cerere de plecare din ţară, primul ca emigrant, iar al doilea la „reîntregirea familiei” (S.U.A.). Vorbesc tot timpul urât la adresa guvernului şi conducerii superioare de partid”.
În plus, este de reţinut faptul că, pentru activitatea desfăşurată, recurentul a fost plătit cu diferite sume de bani (a se vedea raportul aflat la dosarul de fond, în care se consemnează că recurentul a primit suma de 300 RON).
În opinia Înaltei Curţi, în mod corect prima instanţă a reţinut faptul că, în speţă, este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie impusă de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.
Într-adevăr, informaţiile furnizate de recurentul-pârât au condus la îngrădirea dreptului la libera circulaţie, prevăzut de art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, dreptului la viaţă privată, reglementat de art. 17 din Pactul anterior individualizat şi dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965 coroborat cu art. 19 din Pactul aflat în discuţie.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) Teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.F.D.F. împotriva sentinţei civile nr. 896 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4949/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4952/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
