ICCJ. Decizia nr. 4954/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4954/2010
Dosar nr. 7214/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.A.T. SRL Bucureşti a chemat în judecată Consiliul Concurenţei şi a solicitat:
- anularea deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei prin care a fost amendată cu suma de 38.143 RON, reprezentând 6% din cifra de afaceri din anul 2008;
- suspendarea executării deciziei până la soluţionarea cererii;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii au fost invocate motive pentru care se solicită anularea deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009.
Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare şi în privinţa cererii de suspendare, s-a invocat faptul că reclamanta nu a indicat temeiul juridic al cererii şi fără a face dovada condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi anume cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin încheierea din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.
În motivarea soluţiei se arată că, în raport de dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ se cer întrunite două condiţii: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Se invocă faptul că chiar dacă reclamanta invocă nelegalitatea actului administrativ prin care s-a reţinut existenţa unei înţelegeri anticoncurenţiale şi i-a fost aplicată o amendă reprezentând 6% din cifra de afaceri realizată în anul 2008, aceasta nu arată care sunt împrejurările de fapt sau de drept sau aparenţa de nelegalitate a actului atacat şi nici în ce constă paguba iminentă.
Doar invocarea nelegalităţii unui act administrativ nu poate constitui un „caz bine justificat”, ci doar existenţa unor aspecte de vădită nelegalitate sau de caracter vădit abuziv al actului a cărui suspendare se solicită şi de aceea, cererea de suspendare a fost respinsă ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC T.A.T. SRL Bucureşti şi s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi pe fond, admiterea cererii de suspendare a executării până la soluţionarea cererii privind anularea deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenţei.
În motivele de recurs se arată că deşi a fost sancţionată pentru că a participat la o înţelegere de tip cartel, în realitate nu a existat această înţelegere pentru că nu există nici un înscris în care să se fi consemnat vreo înţelegere expresă.
S-a invocat că acest fapt se numeşte „simpatia preţurilor” şi au ajuns să imite comportamentul agenţilor economici reprezentativi pe piaţă.
Dacă se dorea înlăturarea concurenţei, modificarea tarifelor se făcea în sensul scăderii acestora tocmai pentru ca să fie atraşi consumatorii doar de către serviciile agenţilor economici implicaţi.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a arătat că situaţia financiară a societăţii este una extrem de dificilă astfel încât orice obligaţie de plată în plus ar putea produce un prejudiciu imens.
La nivelul anului 2009, societatea a înregistrat o pierdere fiscală de 211.034 RON, numărul angajaţilor a scăzut de la 20 la 14 şi au fost emise somaţii de plată pentru obligaţii fiscale pe care nu le poate achita.
Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:
Actul administrativ unilateral cu caracter individual se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actelor administrative reprezintă operaţiunea juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora şi ea este o situaţie de excepţie care se poate dispune numai în condiţiile legii.
Suspendarea nu se poate dispune decât dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Legea contenciosului administrativ a definit „cazul bine justificat” în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurările legate de starea de fapt sau de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Referitor la această condiţie se constată că nu este îndeplinită în speţă pentru că nu au fost dovedite acele împrejurări de fapt şi de drept care să creeze îndoială cu privire la actul administrativ atacat, chiar dacă nu se poate cere instanţei care are de soluţionat suspendarea să facă o analiză a legalităţii actului administrativ.
Tot în legea contenciosului administrativ modificată, a fost definită „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ş), ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public.
Pentru a dispune suspendarea executării, care este o măsură de excepţie de la prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ, trebuie să fie dovedită iminenţa producerii prejudiciului material, iar în cauză nu s-a făcut o asemenea dovadă.
Simplele afirmaţii ale intimatei-reclamante referitoare la producerea pagubei prin eventuala executare a actelor administrative nu sunt suficiente pentru a dovedi paguba iminentă în lipsa unor dovezi privind cifra de afaceri, profitul obţinut, personalul angajat al societăţii, datoriile contractate ale societăţii.
Toate acestea dovedesc că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia „pagubei iminente” pentru a se dispune suspendarea actului administrativ fiscal.
Referitor la cererea de plată a cauţiunii, conform art. 471 alin. (2) din O.U.G. nr. 75/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 21/1996, se constată că cererea de suspendare a fost depusă la instanţa de fond în anul 2009, iar obligaţia de plată a cauţiunii în cazul contestării deciziei emise de Consiliul Superior al Magistraturii Concurenţei a fost introdusă după pronunţarea instanţei de fond, având în vedere că încheierea instanţei de fond a fost pronunţată la 20 aprilie 2010, iar modificarea legislativă a intrat în vigoare la 5 august 2010.
De aceea, cererea de obligare la plata cauţiunii va fi respinsă.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea privind plata cauţiunii.
Respinge recursul declarat de SC T.A.T. SRL Bucureşti împotriva încheierii din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4953/2010. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4955/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
