ICCJ. Decizia nr. 4956/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4956/2010
Dosar nr. 8805/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.S. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate refuzul nejustificat al acestuia de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române, să se dispună obligarea pârâtului, prin intermediul Direcţiei cetăţenie - Comisia pentru Cetăţenie, să procedeze la analizarea/avizarea cererii de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanţei, precum şi obligarea la plata sumei de 1.000 RON reprezentând daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a depus cererea de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2003, primind numărul de înregistrare 4548/RD/2003, că a depus cerere de urgentare a soluţionării dosarului şi de comunicare a informaţiilor concrete cu privire la modul în care s-a lucrat şi se lucrează la cererea sa, în data de 29 iulie 2009, însă de fiecare dată când s-a interesat cu privire la stadiul soluţionării dosarului a primit acelaşi răspuns, respectiv că dosarul se află în lucru şi că trebuie să aibă răbdare.
Reclamantul a mai susţinut că refuzul pârâtului de soluţionare a cererii este unul nejustificat şi în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, conform cărora fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei, precum şi redobândirea acesteia.
Referitor la capătul de cerere privind acordarea de daune morale, reclamantul a arătat că, prin această tergiversare i s-a creat un prejudiciu moral, i s-a încălcat condiţia/demnitatea umană, întrucât a fost privat de drepturile legale şi constituţionale o perioadă îndelungată de timp (peste 7 ani de zile), iar prin admiterea acestui capăt de cerere s-ar realiza o reparaţie echitabilă, ca urmare a prejudiciului moral suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 1023 din 25 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON reprezentând daune morale şi a sumei de 48,90 RON reprezentând cheltuieli de judecată şi a respins ca rămase fără obiect capetele de cerere privind constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii şi obligarea pârâtului la soluţionarea acesteia.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că cererea de redobândire a cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, în şedinţa din data de 02 octombrie 2009, ulterior sesizării instanţei (17 septembrie 2009).
În temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de daune morale, având în vedere faptul că lipsa totală de acţiune a autorităţii a avut ca efect privarea reclamantului de dreptul legal şi constituţional de a beneficia de redobândirea cetăţeniei române.
Instanţa de fond a apreciat că reclamantul a suferit incontestabil un prejudiciu moral, datorat sentimentului de nedreptate şi frustrare provocat de refuzul pârâtului de soluţionare a cererii în decursul unei perioade de 6 ani de zile, întârziere pentru care nu a fost prezentată nicio justificare.
De asemenea, în baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul la plata sumei de 48,90 RON cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că nu se poate vorbi de un prejudiciu cauzat reclamantului prin nesoluţionarea cererii de dobândire a cetăţeniei române câtă vreme acordarea acestei cetăţenii nu constituie o obligaţie pentru Statul Român. Astfel, potrivit art. 11 din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare la data soluţionării, aprobarea cererilor de acordare a cetăţeniei române se face prin ordin al Ministrului Justiţiei care apreciază, în acest sens, asupra propunerilor Comisiei pentru cetăţenie.
Nici de un refuz sau o tergiversare în soluţionarea cererii reclamantului care i-ar fi cauzat un prejudiciu moral sau material nu poate fi vorba având în vedere existenţa unui număr extrem de mare de cereri pentru dobândirea/redobândirea cetăţeniei române înregistrate, precum şi procedura existentă înainte de modificarea Legii nr. 21/1991, dar mai ales cea după modificarea ei prin O.U.G. nr. 36/2009.
Recurentul-pârât mai arată că, din motivarea hotărârii pronunţate nu rezultă că reclamantul a timbrat suficient, potrivit art. 3 lit. m), şi art. 2 din Legea nr. 146/1997, capătul de cerere privitor la daunele morale, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 20 din acelaşi act normativ, se impunea anularea acestui capăt de cerere ca insuficient timbrat.
De asemenea, recurentul mai susţine că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală şi în considerarea faptului că, deşi cererea reclamantului a fost soluţionată înainte de comunicarea acţiunii formulate de reclamant, instanţa de fond, în mod eronat a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
De la această regulă există şi excepţia prevăzută de dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”.
În cauza dedusă judecăţii, reclamantul T.S. a formulat cererea de chemare în judecată la data de 17 septembrie 2009 invocând existenţa unui refuz nejustificat din partea autorităţii pârâte, prin nesoluţionarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Până la primul termen de judecată de la 25 februarie 2010 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii având în vedere că la 2 octombrie 2009 cererea reclamantului a fost examinată şi avizată pozitiv.
Astfel fiind, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluţionarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamant în faţa instanţei de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) şi art. 275 C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.
În ceea ce priveşte condiţia stabilită de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenţii";, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl priveşte pe pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă situaţia netăgăduită de reclamant, potrivit căreia, cererea acestuia de redobândire a cetăţeniei române s-a soluţionat la data de 2 octombrie 2009 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligaţia de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.
În acest context, în mod corect, instanţa de fond, prin sentinţa pronunţată, a constatat că obiectul pretenţiilor deduse judecăţii a fost realizat şi că primele două capete de cerere trebuie respinse, pronunţând şi soluţia, ca atare. Dezlegarea dată de către instanţă primelor două capete de cerere ale acţiunii, de respingere a acestora, face imposibilă aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., neputându-se reţine o „cădere în pretenţii"; a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetăţeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanţa nu mai putea constata o culpă a autorităţii reprezentată de „refuzul nejustificat"; de a da curs pretenţiilor reclamantului.
Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorităţii pârâte la satisfacerea pretenţiilor deduse judecăţii şi prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziţie sau de nerecunoaştere a dreptului pretins de reclamant.
Pe de altă parte, atâta vreme cât prin prevederile art. 275 C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretenţiile la prima zi de înfăţişare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, faptul că cererea de redobândire a cetăţeniei române formulată a fost soluţionată favorabil la şedinţa Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod greşit a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale
Înalta Curte constată că reclamantul nu a dovedit culpa autorităţii şi nici existenţa prejudiciului astfel că instanţa de fond în mod greşit a dispus acordarea daunelor morale.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamantul trebuie să dovedească daunele suferite.
Cererea formulată de reclamant reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Chiar dacă suma solicitată de reclamant este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de fond a procedat la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va modifica, în parte, sentinţa atacată, în sensul că va respinge capetele de cerere privind acordarea daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei, împotriva sentinţei civile nr. 1023 din 25 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge capetele de cerere privind acordarea daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4955/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4957/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
