ICCJ. Decizia nr. 4999/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4999/2010
Dosar nr. 144/36/2010
Şedinţa publică de la 16 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 222/ CA din 23 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC E.R.G. SRL - Constanţa, în contradictoriu cu pârâta C.A.O.P.A.A. şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 305/2009 emisă de pârâtă, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta SC E.R.G. SRL - Constanţa a învestit instanţa în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 305 din 20 octombrie 2009 emisă de C.A.O.P.A.A., prin care s-a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal din 12 octombrie 2008, pentru nerespectarea prevederilor art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu prevederile art. 70 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aferente Titlului VII - „Accize şi alte taxe speciale”, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform art. 10 alin. (2) lit. e) din Ordinul M.F.P. nr. 1499/2009, decizia trebuie să cuprindă şi motivele de fapt care au condus la adoptarea măsurii.
A apreciat Curtea de apel că, deşi este indicat temeiul de drept care a fost avut în vedere la aplicarea sancţiunii, nu se arată care au fost motivele de fapt, respectiv ce anume nu a respectat reclamanta, astfel că instanţa nu poate să cerceteze dacă măsura a fost dispusă în limitele prevăzute de lege, adică să verifice aparenţa de legalitate a deciziei.
În raport cu dispoziţiile art. 15 cu referire la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel a apreciat că este îndeplinită condiţia referitoare la existenţa cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeaşi lege, întrucât reclamanta nu a primit nici un răspuns la plângerea prealabilă adresată autorităţii emitente a actului contestat, iar aparenţa de nelegalitate de deciziei derivă din nemotivarea în fapt a acesteia şi a imposibilităţii instanţei de a verifica dacă a fost emisă în limitele legii. Sub aspectul pagubei iminente, instanţa a apreciat că executarea deciziei ar avea ca efect oprirea activităţii societăţii cu consecinţa prejudicierii sale inclusiv prin deteriorarea instalaţiilor necesare desfăşurării activităţii.
Împotriva sentinţei civile nr. 222/ CA din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta A.N.V., prin D.R.A.O.V. Constanţa.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 305 din 20 octombrie 2009, respinsă prin Decizia nr. 027 din 19 februarie 2010 de către C.A.O.P.A.A., această din urmă decizie fiind comunicată SC E.R.G. SRL prin afişare, modalitate prevăzută de art. 44 C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea suspendării de către instanţă, acestea nu sunt îndeplinite în speţă.
Astfel, referitor la condiţia cazului bine justificat este de observat că reclamanta nu a antamat fondul problemei, ci a intrat într-o adevărată polemică vizând legalitatea actelor administrative, situaţie ce nu poate fi analizată de instanţa învestită cu soluţionarea cererii de suspendare a actului administrativ. Mai mult, reclamanta îşi invocă propria culpă, ceea ce este inadmisibil.
În acest sens, se impune înlăturarea motivelor vizând legalitatea actului administrativ, care până la anularea de către o instanţă judecătorească se bucură de prezumţia de legalitate. În acest caz contrar, s-ar anticipa soluţia ce va fi dată pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situaţie de excepţie care intervine când legea o prevede, în limitele şi condiţiile anume reglementate, astfel cum a precizat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 257 din 27 octombrie 2006.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, contestatoarea nu a făcut dovada că prin executarea actului administrativ a cărui suspendare o solicită s-ar putea produce o astfel de pagubă.
Susţinerile reclamantei, potrivit cărora, prin executarea actului administrativ i-ar provoca o perturbare a activităţii şi producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reţinute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare şi nici pagubă dovedită, având în vedere că nu i se poate aplica un tratament fiscal preferenţial faţă de alţi contribuabili.
Reclamanta, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a recurentei, A.N.V., şi excepţia nulităţii recursului în raport de dispoziţiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Examinând excepţiile invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate şi urmează să le respingă ca atare.
Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale, Înalta Curte constată că emitentul deciziei a cărei suspendare se solicită, C.A.O.P.A.A. a fost instituită în baza Ordinului nr. 1499/2009 al M.F.P., activitatea curentă a Comisiei realizându-se prin intermediul direcţiei cu atribuţii de autorizare din cadrul A.N.V. - recurenta din prezenta cauză, conform art. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al respectivei comisii, fiind astfel demonstrată calitatea procesuală a A.N.V.
Referitor la excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe prevederile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., contrar susţinerilor reclamantei, Înalta Curte constată că recursul cuprinde referiri concrete la cele două condiţii de fond ale suspendării reglementată în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv critici punctuale cu privire la modul în care prima instanţă a reţinut existenţa cazului bine justificat şi a iminenţei producerii pagubei.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Prima instanţă a suspendat executarea Deciziei nr. 305 din 20 octombrie 2009 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor, act administrativ prin care a fost revocată autorizaţia de antrepozit fiscal din 2008 eliberată în favoarea SC E.R.G. SRL, constatând îndeplinirea cerinţelor cumulative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Conform certificatului eliberat de Curtea de Apel Constanţa, din 9 noiembrie 2010, reclamanta a promovat acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză, înregistrată la data de 2 februarie 2010. Conform aceluiaşi certificat, instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 379 din 8 noiembrie 2010, a admis acţiunea şi, în consecinţă, a anulat actul administrativ în discuţie.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente prevederile art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
În textul legal precitat se prevede că: „În ipoteza admiterii acţiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condiţiile art. 14 se prelungeşte de drept până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)”.
Având ca reper acest text de lege şi observând că Decizia nr. 305 din 20 octombrie 2009 emisă de Comisia pentru autorizarea operatorilor de produse supuse accizelor a fost anulată de judecătorul fondului, urmează ca suspendarea în prezenta cauză să opereze până la soluţionarea irevocabilă a Dosarului de fond, nr. 144/36/2010, prin efectul legii, astfel că analizarea motivelor de recurs a devenit inutilă, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu le va mai examina.
Faţă de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.V.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii şi excepţia calităţii de recurent invocate de intimată.
Respinge recursul declarat de A.N.V. împotriva sentinţei civile nr. 222/ CA din 23 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4998/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5002/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
