ICCJ. Decizia nr. 5128/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5128/2010

Dosar nr.1079/2/2006

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 1856 din 19 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantele I.M. şi N.A.M. în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Departamentul Constituţional Legislativ al Administraţiei Prezidenţiale, Guvernul României, W.R., D.Ş., M.M.L., T.P.A., M.C. şi R.F.R., prin care solicita obligarea unor autorităţi publice de a lua măsurile legale pentru recunoaşterea de către autorităţile germane a unor hotărâri ale instanţelor române, respectiv Decizia nr. 2173/A din 10 decembrie 2009 şi Sentinţa civilă nr. 2782 din 02 martie 2001 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti şi pronunţarea de către instanţă asupra nulităţii de ordine publică a cererii înregistrate la 28 mai 2002 în Dosarul nr. 3162/2002 al Tribunalului Bucureşti pentru în termenul de motivare a recursului.

Împotriva acestei sentinţe reclamantele I.M. şi N.A.M. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără însă a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Prin cererea înregistrată la data 23 martie 2007, recurentele-reclamante au depus la dosar o cerere prin care au solicitat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, iar prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2007, Înalta Curte a soluţionat această cerere, în sensul respingerii ei.

La termenul de judecată din 23 octombrie 2009, Înalta Curte a dispus suspendarea judecăţii cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin cererea formulată la data de 8 octombrie 2010, recurentele-reclamante au solicitat comunicarea încheierii din 23 octombrie 2009 şi repunerea cauzei pe rol, fără însă a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar corespunzătoare căii de atac exercitate şi cererii de repunere pe rol.

Înalta Curte constată că, deşi conform dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare recurentele-reclamante au fost citate cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 2 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza I coroborat cu art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, şi a timbrului judiciar în valoare de 0,15 RON, acestea nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală, faţă de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, potrivit cărora taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

Conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, "neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi ale art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995 şi va anula, ca netimbrat, recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează recursul declarat de I.M. şi N.A.M. împotriva Sentinţei nr. 1856 din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5128/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs