ICCJ. Decizia nr. 5133/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5133/2010
Dosar nr.5806/2/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ, reclamanţii S.I., C.R.M., S.D.R., B.G., etc. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 332 adoptate la data de 4 iunie 2009.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanţii au arătat că, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 30 şi 31 din Legea nr. 215/2001, validarea sau invalidarea mandatelor consilierilor se face de către comisia de validare, în funcţie de rezultatul votului.
Astfel, autoritatea pârâtă a interpretat în mod greşit că exprimarea liberă a votului de către consilierii care au participat la şedinţa din 19 iunie 2008 ar reprezenta acte de discriminare la adresa consilierilor ale căror mandate nu au fost validate. Dacă ar fi existat un comportament discriminatoriu la adresa acestora, actele de discriminare ar fi fost săvârşite de Comisia de validare, iar nu de către reclamanţi, întrucât exprimarea votului, în mod liber, în cadrul procedurii de validare a mandatelor, nu poate fi apreciată ca act de discriminare.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea acţiunii, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G nr. 137/2000, cu atât mai mult cu cât instanţele de judecată au anulat în mod irevocabil Hotărârea nr. 2/2008 a Consiliului Local al Comunei 1 Decembrie, prin care s-au invalidat mandatele de consilieri ale petenţilor.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 477 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, următoarele:
Prin Hotărârea nr. 332 din 04 iunie 2009, atacată în cauză, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele sesizate de petenţi în calitate de consilieri locali ai P.S.D. şi ai P.R.P.E. în comuna 1 Decembrie, judeţul Ilfov, reprezintă discriminare conform art. 2 alin. (1) şi alin. (4) raportat la art. 10 lit. h) din OG nr. 137/2000, dispunându-se sancţionarea reclamanţilor cu amendă contravenţională în valoare de câte 600 RON, conform art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.
Autoritatea pârâtă a reţinut că faptele prezentate de către petenţi reprezintă o diferenţiere de tratament, din moment ce dintre cei 15 aleşi locali, aflaţi în situaţii analoage sau comparabile, s-au validat doar 10 mandate, criteriul politic al discriminării fiind probat în condiţiile în care, pe plan local, există o coalizare politică formată de P.D.L. şi P.N.G. împotriva P.S.D. şi P.R.P.E.
S-a arătat că drepturile atinse de diferenţiere sunt cele din sfera drepturilor politice prevăzute de art. 1 alin. (2) lit. c) din OG nr. 137/2000, dreptul de a participa la viaţa publică şi de a avea acces la funcţii şi demnităţi politice.
Curtea de apel a reţinut că reclamanţii, în calitate de consilieri locali în comuna 1 Decembrie, judeţ Ilfov, reprezentanţi ai P.D.L., şi aleşi ai P.N.G., au refuzat, în şedinţa din 19 iunie 2008, validarea mandatelor reprezentanţilor partidelor din opoziţie, P.S.D. şi P.R.P.E.
Prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile, Tribunalul Bucureşti a anulat în parte Hotărârea nr. 2 din 19 iunie 2008, emisă de Consiliul Local al Comunei 1 Decembrie, judeţul Ilfov, obligând pârâtul Consiliul Local al Comunei 1 Decembrie să valideze mandatele reclamanţilor (consilieri aleşi prin vot la 1 iunie 2008), reţinându-se că hotărârea de invalidare a mandatelor petenţilor care ulterior au sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nu este motivată în niciun fel, votul negativ exprimat de consilierii prezenţi fiind exercitat absolut discreţionar şi abuziv.
Pârâtul a fost învestit să cerceteze, potrivit dispoziţiilor OG nr. 137/2000, dacă votul negativ (reţinut de către instanţă ca discreţionar şi abuziv), reprezintă un tratament discriminatoriu.
Din această perspectivă, instanţa de fond a constatat că autoritatea pârâtă a reţinut, în mod corect, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 2 alin. (4) din OG nr. 137/2000, în condiţiile în care, astfel cum reiese din probele administrate în procedura administrativă, votul negativ acordat celor 5 aleşi locali, de către reclamanţii din prezenta cauză, se bazează exclusiv pe apartenenţa acestora la alte formaţiuni politice.
Totodată, prima instanţă a constatat existenţa unui tratament diferenţiat al celor 5 consilieri locali de către majoritatea consilierilor locali, tratament de natură să afecteze drepturile prevăzute în art. 1 alin. (2) lit. c) din OG nr. 137/2000, apreciind astfel că pârâtul a făcut o corectă individualizare a sancţiunilor aplicate reclamanţilor prin hotărârea contestată, în condiţiile în care s-a reţinut în mod irevocabil că refuzul validării mandatelor consilierilor locali aparţinând partidelor aflate în opoziţie constituie un abuz de drept.
3. Recursul declarat de reclamanţi
Reclamanţii au atacat cu recurs sentinţa menţionată, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au făcut referire la procedura de validare a mandatelor consilierilor locali, reglementată prin art. 30 - 31 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi au arătat că Hotărârea nr. 2 din 19 iunie 2008 a Consiliului Local 1 Decembrie a fost anulată prin hotărâre judecătorească, dispunându-se, totodată, reluarea procedurii de validare sau invalidare a mandatelor celor 5 petenţi care s-au considerat discriminaţi. Împrejurarea că, ulterior, prefectul nu a mai convocat consilierii pentru reluarea votului, conform art. 30, alin. (1), teza a II-a din Legea nr. 215/2001, nu le este imputabilă recurenţilor-reclamanţi.
Un alt aspect ce demonstrează, în opinia recurenţilor-reclamanţi, nelegalitatea hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, aspect pe care instanţa de fond nu l-a analizat, este legat de efectele Sentinţei nr. 2542 din 7 octombrie 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, intimatul-pârât susţinând că, prin acea sentinţă, instanţa a impus participanţilor la şedinţa de validare a mandatelor consilierilor să voteze pentru validare. Această concluzie ar contraveni Deciziei nr. 818/2008, prin care Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 2 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale, în măsura în care din ele s-ar desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Recurenţii-reclamanţi au invocat, ca motiv de netemeinicie a sentinţei recurate, şi împrejurarea că instanţa a menţinut hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, în pofida faptului că una dintre persoanele sancţionate este primarul comunei, care nu are atribuţii în procedura de validare a consilierilor locali.
În fine, au arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că votul negativ acordat celor cinci aleşi locali se baza pe apartenenţa politică, deşi numărul de voturi obţinute de fiecare dintre aceştia a demonstrat faptul că inclusiv petenţii au votat împotriva validării unora dintre mandatele lor, situaţie ce exclude existenţa unui tratament diferenţiat pe criterii politice.
4. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a arătat că sentinţa atacată este legală şi temeinică, faptele imputate recurenţilor-reclamanţi circumscriindu-se noţiunii de tratament discriminatoriu, în sensul art. 2 alin. (1) şi alin. (4), coroborat cu art. 10 lit. h) din OG nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Actul administrativ-jurisdicţional supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 20 alin. (9) din OG nr. 137/2000 şi art. 6 din Legea nr. 554/2004, este Hotărârea nr. 332 din 4 iunie 2009, prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut existenţa unor fapte de discriminare, conform art. 2 alin. (1) şi alin. (4), coroborat cu art. 10 lit. h) din OG nr. 137/2000, şi a dispus sancţionarea recurenţilor-reclamanţi cu amendă contravenţională în cuantum de câte 600 RON, în temeiul art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ.
În esenţă, prevederile legale menţionate definesc noţiunea de discriminare, stabilesc tipul de răspundere pe care îl poate atrage comportamentul discriminatoriu şi instituie categoriile de fapte contravenţionale ce intră în obiectul de reglementare al OG nr. 137/2000.
Astfel, art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat, prevede că:
"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."
Conform art. 2, alin. (4) din OG nr. 137/2000, republicată: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale."
Art. 10 al OG nr. 137/2000, republicată, prevede: "Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, discriminarea unei persoane fizice, a unui grup de persoane din cauza apartenenţei acestora ori a persoanelor care administrează persoana juridică la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauza prin: (h) refuzarea acordării pentru o persoană sau un grup de persoane a unor drepturi sau facilităţi."
Hotărârea instanţei de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale citate mai sus, în contextul factual al cauzei, în sarcina recurenţilor-reclamanţi reţinându-se că, prin comportamentul legat de derularea procedurilor de validare a mandatelor consilierilor locali aleşi, au creat un tratament diferenţiat, defavorizant pentru persoanele care au formulat plângerea, pe criteriul politic.
Mai precis, s-a reţinut că mandatele consilierilor locali aleşi la scrutinul din 2008 din partea a două formaţiuni aflate în minoritate - P.S.D. şi P.R.P.E. - nu fuseseră validate până la data formulării plângerii (11 martie 2009), fără ca în cazul lor să fi fost identificat unul dintre cele două motive de invalidare conform art. 31 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 - încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau frauda electorală constatată potrivit legii şi în pofida unei hotărâri judecătoreşti irevocabile care a reţinut caracterul abuziv al invalidării.
Cea mai mare parte a motivării recursului cuprinde o expunere a procedurii de validare şi a prevederilor legale aplicabile, dar Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu avea rolul de a verifica legalitatea procedurii în raport cu prevederile art. 30 şi următoarele din Legea nr. 215/2001, ci a evaluat procesul în ansamblu, ajungând la concluzia corectă că, în lipsa oricăror motive clare şi transparente, care să poată fi circumstanţiate unui scop legitim, votul negativ al recurenţilor-reclamanţi a constituit o discriminare pe criterii politice.
Referirea la Decizia nr. 818/2008 a Curţii Constituţionale nu prezintă relevanţă în context, nepunându-se problema anulării sau refuzului aplicării unor acte normative cu putere de lege, de către instanţa de fond, ori a înlocuirii lor cu "norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Critica legată de greşita apreciere a probelor în ceea ce priveşte sancţionarea recurentului- reclamant S.I., care, în calitatea sa de primar, nu a participat la procesul de validare, conform art. 31 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, este, de asemenea, nefondată, pentru că în cazul persoanei respective, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut un comportament pasiv, constând în neexecutarea atribuţiilor legale de asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei şi a punerii în aplicare a legilor (pct. 6.6 din hotărârea contestată).
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinţei, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I., C.R.M., S.D.R., B.G., etc. împotriva Sentinţei nr. 477 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5135/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5148/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
