ICCJ. Decizia nr. 5135/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5135/2010
Dosar nr.6282/2/2009
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantele M.M. şi I. (B.) I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, să se dispună obligarea acestora la soluţionarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubiri, obligarea la emiterea titlurilor de plată şi a titlurilor de conversie, obligarea la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, au depus notificare pentru restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcţie şi teren în suprafaţă de 2130 mp situat în Focşani, judeţul Vrancea, că la data de 25 noiembrie 2008 Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a emis Decizia nr. 453/2008 prin care li s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv dar până la formularea acţiunii dosarul lor nu a fost soluţionat de către pârâte.
2. Apărările pârâtelor
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale privind obligarea la soluţionarea Dosarului nr. 43421/CC şi emiterea titlului de despăgubire, pentru că nu această autoritate va stabili cuantumul măsurilor reparatorii pentru imobilele notificate în temeiul Legii nr. 10/2001, ci Comisia Centrală va emite Decizia conţinând titlul de despăgubire, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. A invocat şi excepţia prematurităţii solicitării de emitere a titlului de plată şi a titlului de conversie, deoarece nu a fost emisă o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlul de despăgubire acordat reclamantelor şi nu a fost făcută opţiunea potrivit Cap. V1 Titlul VII din Legea nr. 247/2005, de către reclamante. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive cu privire la solicitarea de emitere a titlului de plată şi de conversie, arătând că, după parcurgerea procedurii administrative şi emiterea deciziei conţinând titlurile de despăgubire, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlul de plată şi/sau titlul de conversie, pe baza opţiunii persoanelor îndreptăţite, potrivit art. 18 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât dosarul reclamantelor nu este complet.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 878 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională de Restituire a Despăgubirilor în privinţa capătului de cerere având ca obiect obligarea la soluţionarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire şi excepţia prematurităţii capătului de cerere privind obligarea la emiterea titlurilor de plată şi a titlurilor de conversie, respingând excepţia inadmisibilităţii cererii având ca obiect obligarea la plata daunelor cominatorii.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele M.M. şi I. (B.) I.A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluţionarea Dosarului nr. 43421/CC, în sensul emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei sentinţe; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în caz de neexecutare a obligaţiei, la plata sumei de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii, de la expirarea termenului de 30 de zile stabilit pentru emiterea deciziei şi până la executarea obligaţiei; a respins capătul de cerere privind soluţionarea Dosarului nr. 43421/CC, faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de plată şi a titlurilor de conversie, ca fiind prematur formulat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în litigiile având ca obiect obligarea la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în condiţiile Titlului VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005, a constatat că această autoritate nu are calitate întrucât emiterea deciziei constând în titlul de despăgubire este în exclusivitate atributul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În legătură cu excepţia prematurităţii capătului de cerere privind emiterea titlurilor de plată şi a titlurilor de conversie, prima instanţă a reţinut că aceasta este întemeiată, având în vedere că dosarul aferent Deciziei nr. 453 din 25 noiembrie 2008 şi înregistrat sub nr. 43421/CC nu a fost soluţionat definitiv prin emiterea titlului de despăgubire, iar reclamantele nu au formulat opţiune, potrivit dispoziţiilor Cap. V1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
În privinţa excepţiei inadmisibilităţii cererii de obligare la plata daunelor cominatorii, a reţinut că este neîntemeiată având în vedere Decizia în interesul legii nr. XX din 12 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, prin care s-a statuat că este admisibilă cererea privind obligarea la daune cominatorii chiar şi în condiţiile reglementării posibilităţii constrângerii debitorului la îndeplinirea obligaţiei de a face sau a obligaţiei de a nu face, prin aplicarea unei amenzi civile, în temeiul art. 5803 alin. (1) din C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantele au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilului în litigiu, conform Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008, emisă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, s-a stabilit dreptul la despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv de stat, iar dosarul aferent acestei decizii a fost înaintat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la data de 16 februarie 2009, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 43421/CC.
Ulterior, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a răspuns prin Adresa nr. 806948/5958/L10 din 28 mai 2009, în care a prezentat procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precizând că până la acea dată Dosarul nr. 43421/CC nu a fost repartizat unui consilier din cadrul autorităţii în vederea analizării şi transmiterii către un evaluator autorizat.
Instanţa de fond a constatat că, într-adevăr Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, iar procedura instituită pentru stabilirea şi plata despăgubirilor nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, însă chiar în lipsa unei dispoziţii exprese referitoare la termenul de soluţionare a dosarelor, instanţa are obligaţia de a exercita un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative pentru a se asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale ale omului consfinţite de Constituţia României şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În cauza dedusă judecăţii, instanţa de fond a constatat că termenul rezonabil de soluţionare a cererii, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu a fost respectat, în condiţiile în care notificarea formulată de reclamante a fost soluţionată după 7 ani, deşi termenul legal este de 60 de zile, iar de la data înregistrării Dosarului nr. 43421/CC la Comisia Centrală şi până la data sesizării instanţei nu s-a întreprins niciun demers în vederea analizării acestuia.
Totodată, termenul rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor în temeiul Legii nr. 10/2001 trebuie analizat atât în raport de durata procedurii administrative de soluţionare a notificărilor, cât şi de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, iar în acest stadiu al procedurii de emitere a deciziei constând în titlul de despăgubire, atitudinea adoptată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură să anuleze speranţa legitimă a reclamantelor că într-un interval de timp rezonabil şi previzibil cererea le va fi soluţionată, iar dreptul urmărit va fi realizat.
De asemenea, a apreciat că solicitarea de depunere a unor înscrisuri în completare, este lipsită de temei legal, în condiţiile în care Decizia nr. 453/2008 a rămas definitivă şi a fost înaintată Comisiei Centrale împreună cu întreaga documentaţie, iar atribuţiile Comisiei sunt limitate la analiza legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
În privinţa daunelor cominatorii, prima instanţă a apreciat că se impune această sancţiune ca mijloc de constrângere a îndeplinirii obligaţiei, pornind de la premisa că executarea este o parte integrantă a procesului, în sensul art. 6 din C.E.D.O, avându-se în vedere şi faptul că demersul judiciar a fost iniţiat de reclamante în anul 2001, iar procedura derulată în prezent în vederea soluţionării definitive a dosarului prin emiterea titlului de despăgubire, nu le oferă o minimă garanţie şi o protecţie efectivă cu privire la momentul realizării dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului de proprietate.
3. Recursul declarat în cauză de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor invocând dispoziţiile art. 299, 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs. Sistematizând şi ordonând aspectele invocate în memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că hotărârea Curţii de apel este combătută în următoarele privinţe.
3.1. Instanţa a stabilit greşit că în speţă a existat un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, determinat de încălcarea termenului rezonabil de soluţionare a dosarului de acordare a despăgubirilor, neţinând seama de apărările privind complexitatea procedurii administrative reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, precum şi de faptul că dosarul reclamantelor nu este complet.
3.2. Instanţa de fond a făcut abstracţie de aspectele legate de ordinea de soluţionare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor instituită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor .
3.3. Obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune cominatorii este o sarcină mult prea oneroasă, în contextul în care nu s-a demonstrat existenţa unui refuz de soluţionare şi nu s-a indicat în concret dispoziţia legală încălcată de recurentă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, precum şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat numai în parte, în limitele şi pentru condiţiile expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Necontestat, intimatele-reclamante M.M. şi I. (B.) I.A. sunt titularele unui drept la despăgubiri pentru imobilul situat în Focşani, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2130 mp, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950. Acest drept le-a fost recunoscut prin Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 prin care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, în calitate de entitate notificată, a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul imposibil de restituit în natură.
Constatarea instanţei de fond în sensul că în speţă a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor, analizat atât în raport de durata procedurii de soluţionare a notificării, cât şi în raport de durata procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, este corectă.
Înalta Curte îşi însuşeşte motivarea fondului referitoare la faptul că întreaga procedură administrativă, adică atât cea de soluţionare a notificării, cât şi cea reglementată în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cele două proceduri fiind succesive, trebuie să se deruleze într-un termen rezonabil, nefiind admisibil ca intimatele să nu poată întrezări finalul procedurii. Într-adevăr, această stare de fapt este de natură a le anula speranţa legitimă că într-un interval de timp rezonabil şi previzibil vor putea beneficia de despăgubirile cuvenite, care reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la CEDO.
Răspunzând în concret criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la existenţa unui refuz de rezolvare a cererii
Instanţa de fond a stabilit corect că punctul de vedere al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001, cuprins în Adresa nr. 806948/5958/210 din 28 mai 2009 ca răspuns la notificarea adresată Comisiei Centrale la data de 26 mai 2009, exprimă, în realitate, un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 pentru că nu prezintă niciun element concret din care să rezulte că dosarul intimatelor va fi soluţionat într-un termen previzibil, ci doar expune etapele procedurii administrative reglementate de lege.
Presupusele lipsuri identificate în Dosarul 43421/CC, legate de descrierea imobilului construcţie (materiale folosite, anul construcţiei, suprafaţa) ori de istoricul de arteră şi număr poştal au fost constatate abia după chemarea în judecată a recurentei.
În aceste condiţii ele au un pronunţat caracter pro causa, fiind evident că invocarea lor s-a făcut în strânsă legătură cu faptul tergiversării parcurgerii etapelor prevăzute în Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Pe de altă parte, nu poate fi ignorată împrejurarea că Decizia Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului nr. 453/2008 este definitivă în sistemul căilor administrative de atac, iar atribuţiile recurentei, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 sunt limitate la analiza legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte observă că pretinsa imposibilitate de calculare a unor despăgubiri juste şi echitabile nu există, câtă vreme legiuitorul a reglementat în art. 10 şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 proceduri de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv pentru situaţia în care persoanele îndreptăţite nu sunt în măsură să furnizeze date suplimentare privitoare la materialele folosite în edificarea unei construcţii, suprafaţa acesteia etc. Cât priveşte "istoricul de arteră şi număr poştal", în măsura în care recurenta nu era satisfăcută de identificarea imobilului cuprinsă în Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi aprecia că este util, le putea solicita cu celeritate de la autoritatea administraţiei publice locale respective.
1.2. Referitor la ordinea soluţionării dosarelor înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Existenţa Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 prin care recurenta a instituit drept criteriu principal ordinea înregistrării dosarelor la Comisia Centrală nu este de natură să ducă la o altă rezolvare a acţiunii de faţă, întrucât autoritatea publică este obligată să-şi organizeze activitatea într-o manieră care să asigure rezolvarea tuturor dosarelor într-un termen rezonabil. Recurenta nu poate invoca adoptarea de către ea însăşi a unor norme care să justifice tergiversarea soluţionării dosarelor.
1.3. Referitor la obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata daunelor cominatorii
Acest motiv de recurs este fondat.
Curtea de apel a considerat că este necesar ca, în caz de neexecutare a obligaţiei de a emite Decizia reprezentând titlul de despăgubire, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei să fie constrânsă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata unor daune cominatorii în cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.
Această dispoziţie a instanţei de fond este excesivă în contextul cauzei de faţă.
Chiar dacă instanţa de fond a reţinut corect că recurenta a depăşit termenul rezonabil de parcurgere a procedurii administrative, privite în ansamblu, totuşi nu poate fi ignorată împrejurarea că Decizia nr. 453 din 25 noiembrie 2008 a entităţii notificate a fost înregistrată, împreună cu dosarul aferent, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 16 februarie 2009.
Deci, comparativ cu marea majoritate a cazurilor în care se invocă de către cei îndreptăţiţi la acordarea măsurilor reparatorii tergiversarea emiterii deciziilor reprezentând titlul de despăgubire de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în speţa analizată întârzierea autorităţii publice nu justifică aplicarea măsurii energice de constrângere prevăzută la art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Conchizând, Înalta Curte apreciază, cu luarea în considerare a întregului context faptic al derulării procedurii administrative, că obligarea recurentei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, adică de la data de 19 noiembrie 2010, este echitabilă pentru ambele părţi litigante. Evident, în măsura în care autoritatea publică nu-şi îndeplineşte obligaţia stabilită de instanţă devin incidente prevederile cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii legale foarte eficiente care au menirea de a constrânge indirect pe recurentă să emită în termen Decizia reprezentând titlu de despăgubire.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul şi se va modifica sentinţa atacată în parte, numai în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere privind daunele cominatorii, pe care îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei civile nr. 878 din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în parte, în sensul că respinge cererea de obligare a recurentei-pârâte la plata daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5138/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5133/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
