ICCJ. Decizia nr. 5131/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5131/2010
Dosar nr.8659/2/2008
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.T., să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că pârâtul, în calitate de maior în cadrul Inspectoratului Judeţean Cluj, Serviciul 1, a dirijat mai mulţi informatori pe lângă foşti legionari, pentru a stabili poziţia politică a acestora după executarea pedepselor privative de libertate.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin Sentinţa civilă nr. 830 din 16 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamant şi a constatat existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
Astfel, a constatat că din actele dosarului, aşa cum reiese din menţiunile olografe efectuate în subsolul notelor informative depuse în copie la dosar, pârâtul a coordonat activitatea mai multor informatori, pe care i-a dirijat pe lângă persoane cu trecut legionar, pentru a le evalua convingerile politice.
Concluzionând, judecătorul fondului a apreciat că prin activitatea desfăşurată pârâtul a încălcat libertatea de opinie şi libertatea de exprimare, încadrându-se astfel în prevederile actului normativ sus-menţionat, potrivit cărora lucrător al Securităţii este orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
3. Recursul declarat în cauză G.T.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul G.T., invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9, precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul nu şi-a structurat şi sistematizat criticile formulate, reluând în memoriul de recurs argumentele cuprinse în întâmpinarea depusă la prima instanţă cu prilejul invocării excepţiei de neconstituţionalitate a unor prevederi ale OUG nr. 24/2008.
În esenţă, Înalta Curte reţine că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte:
3.1. Hotărârea este nelegală întrucât este pronunţată în baza unui act normativ neconstituţional
Recurentul susţine că OUG nr. 24/2008 contravine Constituţiei prin aceea că desemnează Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca unică instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze o acţiune în constatare, deşi, natura acesteia este strict civilă, potrivit art. 111 C. proc. civ.
De asemenea, consideră recurentul, ordonanţa este neconstituţională şi pentru că se conferă în mod nelegal "calitate de reprezentant Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi, implicit, calitate procesuală activă". Cererea ar fi inadmisibilă şi pentru că legea contenciosului administrativ nu permite examinarea actelor administrative de comandament militar.
În fine, subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurentul invocă şi caracterul revanşard al actului normativ, precum şi faptul că reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii este favorizat, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
3.2. Instanţa de fond a dat o apreciere greşită înscrisurilor prezentate de recurent, nu a avut rol activ şi a revenit nelegal la probele încuviinţate pârâtului.
La acest punct recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia simpla caracterizare şi cunoaştere a muncii şi preocupărilor unei persoane nu pot fi asimilate unor acte de îngrădire a drepturilor civile, câtă vreme nu s-a făcut dovada unor acţiuni concrete, materializate prin cercetarea sau anchetarea celui vizat.
Instanţa s-a pronunţat pe baza unor înscrisuri insuficiente, nu a avut rol activ şi, mai afirmă recurentul, a renunţat la administrarea unor înscrisuri foarte relevante pe care le indicase în întâmpinare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma recursului declarat, precum şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că rezolvarea dată de judecătorul fondului este legală, fiind în acord cu probele administrate.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ competentă, în temeiul art. 11 alin. (1) din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune având ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii a recurentul-pârât G.T..
Verificările au fost efectuate de intimatul-reclamant ca urmare a solicitării formulate în acest sens de către C.V., potrivit art. 1 alin. (7) din OUG nr. 24/2008.
În cauză nu s-a contestat că recurentul-pârât a avut calitatea de ofiţer al Securităţii, aspectele în dispută vizând numai natura activităţilor desfăşurate în această calitate.
Prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea recurentului-pârât a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Răspunzând punctual motivelor de recurs prezentate la pct. I.3 din decizie, Înalta Curte reţine următoarele:
1.1. Referitor la neconstituţionalitatea OUG nr. 24/2008
În cuprinsul primului motiv de recurs, recurentul-pârât G.T. reia toate susţinerile pe care le-a făcut în întâmpinarea formulată la prima instanţă prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. a) şi b), art. 3 lit. b), art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13 şi art. 24 din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Prin Decizia nr. 1338 din 22 octombrie 2009, Curtea Constituţională a respins însă, ca neîntemeiată, excepţia invocată, reţinând că toate textele atacate sunt în acord cu Constituţia României.
Aşa fiind, Înalta Curte observă că reiterarea aceloraşi critici de neconstituţionalitate pe calea recursului nu este posibilă pentru că Înalta Curte nu este o instanţă de control judiciar în raport cu Curtea Constituţională.
Pe de altă parte, nu există niciun fundament pentru teza recurentului referitoare la "privilegiile" procesuale de care ar beneficia Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
Acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii nu are legătură cu acţiunea în constatare reglementată de art. 111 C. proc. civ. (aceasta din urmă având ca obiect "constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept"), se introduce potrivit normei cuprinse la art. 11 al OUG nr. 24/2008, la Curtea de Apel Bucureşti care nu este instanţă extraordinară, cum susţine recurentul, ci o instanţă judecătorească a cărei competenţa este stabilită de lege, potrivit art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie, similar multor alte situaţii în care aceeaşi instanţă este desemnată prin norme de competenţă exclusivă să judece un anumit tip de cauze (de exemplu în materia valorilor mobiliare, a dreptului concurenţei etc.).
De asemenea, în cadrul procesului judiciar configurat de dispoziţiile OUG nr. 24/2008, părţile sunt pe poziţii de egalitate, fiind asigurate toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. Inclusiv în planul timbrajului, recurentul nu poate invoca vreo vătămare întrucât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a fost scutit de taxe la judecata în primă instanţă, potrivit art. 11 alin. (1) teza finală, dar nici recurentului nu i s-a pretins vreo taxă pentru soluţionarea căii de atac declarate.
1.2. Referitor la modul de administrare şi interpretare a probelor
Prima instanţă a soluţionat pricina pe baza înscrisurilor prezentate de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în condiţiile în care pârâtul G.T. nu le-a contestat sub aspectul autenticităţii lor şi nu a solicitat nicio probă în apărare.
În întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale indicate în analiza motivului anterior, fără să facă vreo referire concretă la înscrisurile prezentate de către partea adversă şi, de altfel, fără a formula vreo apărare pe fondul cauzei.
Ca urmare, afirmaţia sa referitoare la revenirea asupra unor probe încuviinţate este complet lipsită de suport, în condiţiile în care, cum s-a arătat, probele nu au fost nici măcar solicitate.
De altfel, nici în recurs recurentul nu a solicitat administrarea vreunui înscris potrivit art. 305 C. proc. civ.
Rolul activ al instanţei de judecată şi principiul aflării adevărului deduse din prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. au o cu totul altă semnificaţie decât cea invocată de recurent, instanţa de judecată neputându-se transforma în apărătorul uneia dintre părţi, mai ales în situaţia în care aceasta a avut asistenţă juridică de specialitate (avocat) pe tot parcursul judecării cauzei (fond şi recurs).
Cât priveşte natura şi importanţa muncii desfăşurate de recurent în contextul istoric al perioadei în discuţie, precum şi conţinutul documentelor întocmite în cadrul atribuţiilor de serviciu şi la ordinele superiorilor, Înalta Curte remarcă faptul că, în preambulul OUG nr. 24/2008, s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea, într-un mecanism nou, a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii, "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale". Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor ... contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".
În fine, pentru a răspunde punctual la apărarea potrivit căreia persoanele urmărite şi supravegheate erau cunoscute ca având un trecut legionar, Înalta Curte reţine că recurentul nu poate justifica rezonabil măsurile excesive pe care le-a ordonat în cadrul supravegherii informative a acestora, la peste treizeci de ani de la executarea pedepselor.
Astfel, recurentul a dispus, de exemplu, prin rezoluţia aplicată pe Nota informativă din 5 iulie 1982, întocmită şi semnată olograf: "s-a indicat sursei să-l menţină în contact şi prin discuţiile ce le vor purta să-i stabilească poziţia politică prezentă, atitudinea faţă de unele măsuri iniţiate de conducerea statului nostru pe plan intern, cât şi faţă de evenimentele politice internaţionale, persoanele cu care menţine contacte şi natura acestora".
De asemenea, nu poate fi ignorată împrejurarea că încălcarea dreptului la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor, prevăzut la art. 28 din Constituţia din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, s-a manifestat în cazul recurentului într-o multitudine de cazuri. Instanţa de fond nu le-a analizat pe toate întrucât pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, este suficientă identificarea unei singure situaţii în care să se fi suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
Or, pe lângă instrumentarea dosarelor legate de "Problema legionară", recurentul a contribuit şi la alte cauze, cum ar fi dosarul numitului C.V., medic de dispensar comunal, urmărit şi supravegheat informativ pentru că "este membru activ al cultului baptist fiind nemulţumit de drepturile şi libertăţile religioase pe care le au credincioşii din ţara noastră ...".
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Toate considerentele expuse la pct. II.1 al deciziei converg către concluzia că sentinţa fondului este legală.
Ca urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.T. împotriva Sentinţei nr. 830 din 16 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 5654/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4472/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
