ICCJ. Decizia nr. 5132/2010. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5132/2010

Dosar nr.4964/2/2009

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta F.C.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, obligarea acesteia să-i comunice informaţiile de interes public solicitate şi fixarea unui termen în acest sens, precum şi obligarea la plata de daune morale în sumă de 1 RON şi daune materiale în sumă de 18 000 RON. Ulterior, majorându-şi cuantumul daunelor morale solicitate la 10 000 RON.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 544/2001, coroborat cu art. 2, 7, 10 şi 11 din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că Ia 14 aprilie 2009, în baza Legii nr. 544/2001, a solicitat în scris autorităţii pârâte să-i comunice temeiul legal în care aceasta a acordat aviz favorabil pentru exercitarea cu caracter temporar a funcţiei publice de conducere, de secretar general al Agenţiei Naţionale de Integritate, pentru domnul HG şi temeiul legal în care a avizat favorabil componenţa comisiei de concurs organizat în perioada 22 - 23 mai 2008, pentru ocuparea funcţiei publice de conducere de director general al Direcţiei Generale de Organizare şi Resurse Umane din cadrul A.N.I., comisie din care a făcut parte şi HG.

Reclamanta a mai arătat faptul că nu a primit niciun răspuns la cererea înregistrată în data de 14 aprilie 2009 cu nr. 1890058 în termenul legal de 30 zile.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 897 din 19 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta F.C.F. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Adresa din 14 aprilie 2009 reclamanta nu a solicitat elemente noi, ci a reluat doar prezentarea unor aspecte care fuseseră soluţionate de pârâtă prin întreprinderea unor acţiuni de control, pârâta menţinându-şi punctele de vedere exprimate în Rapoartele de control din 25 martie 2009 şi respectiv din 26 martie 2009, constatând astfel că autoritatea pârâtă a răspuns cererii reclamantei înregistrate în 14 aprilie 2009.

În ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la plata daunelor, judecătorul fondului a constatat că nu există niciun prejudiciu atâta timp cât pârâta a răspuns cererilor formulate de reclamantă.

4. Recursul declarat de reclamantă

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta F.C.F., încadrând motivele de nelegalitate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă nu a constatat că raportul pârâtei din 26 martie 2009 la sesizarea din 10 februarie 2009 nu i-a fost comunicat niciodată şi, oricum, acest raport nu a răspuns elementelor cererii de solicitare de informaţii de interes public înregistrate în 14 aprilie 2009, iar răspunsul la această din urmă cerere i-a fost comunicat cu Adresa din 11 mai 2009 abia la data de 06 octombrie 2009 (data poştei), cu trei zile înainte de judecată.

Totodată, a criticat sentinţa de fond şi sub aspectul neanalizării informaţiilor de interes public solicitate prin cererea din 14 aprilie 2009, care nu se regăsesc în sesizarea din 10 februarie 2009, în condiţiile în care Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, prin ordonanţa din 01 decembrie 2009, a dispus continuarea cercetărilor (...).

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Obiectul dedus judecăţii îl reprezintă comunicarea unor informaţii de interes public solicitate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 privind informaţiile de interes public.

Înalta Curte constată că acţiunile având ca obiect comunicarea unor informaţii de interes public solicitate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 544/2001 sunt de competenţa Tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal, în raport de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, care prevăd că în cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii pârâte ori al instituţiei publice.

Este de necontestat faptul că motivul de ordine publică referitor la competenţa materială a instanţei de judecată este reglementat de norme imperative.

Aşa fiind, în litigiul dedus judecăţii, se impune a fi aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 544/2001.

2. Soluţia pronunţată în recurs

Pentru considerentele expuse, conform art. 304 alin. (3) şi art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de F.C.F. împotriva Sentinţei nr. 897 din 19 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - CL

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5132/2010. Contencios. Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Recurs