ICCJ. Decizia nr. 5263/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5263/2010
Dosar nr. 377/32/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul cauzei.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de prima pârâtă şi obligarea aceleiaşi pârâte la continuarea soluţionării contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009 emisă de pârâta nr. 2.
2. Motivele de fapt şi drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, la data de 29 ianuarie 2009, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti a finalizat inspecţia fiscală privind modul de constituire a accizei din perioada 10 noiembrie 2005-30 aprilie 2008, întocmind raportul de inspecţie fiscală din 29 ianuarie 2009 şi decizia de impunere din 30 ianuarie 2009.
A mai susţinut reclamanta că a contestat aceste acte fiscale la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, iar pârâta a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei, în condiţiile prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.
Reclamanta a mai arătat că această soluţie de suspendare a soluţionării contestaţiei până la finalizarea cercetărilor penale este netemeinică şi este în măsură să o prejudicieze, învederând, totodată, faptul că nu cunoaşte conţinutul sesizării penale şi stadiul soluţionării acesteia.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa nr. 144/2009 pronunţată în data de 20 octombrie 2010, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC P.T. SRL Bacău, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., prin Direcţia de Soluţionare a Contestaţiilor şi Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti.
4. Motivele de fapt şi drept care au format convingerea instanţei de fond.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă, a reţinut, în esenţă, aşa cum reiese din considerentele sentinţei, următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003, „organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă”.
În speţă, pârâta menţionată a făcut o astfel de sesizare, iar reclamanta nu a susţinut că eventuala constatare a existentei unei infracţiuni nu ar avea înrâurire asupra soluţiei ce urma a fi pronunţată în procedura administrativă.
A mai susţinut prima instanţă că faţă de conţinutul sesizării penale nr. 1369 din 13 mai 2009, care priveşte aceleaşi sume cu cele menţionate în raportul de inspecţie fiscală din 29 ianuarie 2009 şi decizia de impunere din 30 ianuarie 2009, având în vedere şi infracţiunea pentru care se face sesizarea (evaziune fiscală) şi coroborând toate aceste aspecte şi cu dispoziţiile art. 214 alin. (4) din O.G. 92/2003 („hotărârea definitivă a instanţei prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă”).
În fine, arată instanţa, celelalte apărări ale reclamantei, vizând nelegalitatea măsurilor şi a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina sa, nu pot fi, de asemenea, examinate, în raport de dispoziţiile art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
5. Recursul formulat de reclamanta SC P.T. SRL Bacău împotriva sentinţei nr. 144 pronunţată în data de 20 octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs pot fi încadrate în cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1. Organul intimat sesizat cu soluţionarea contestaţiei, a apelat la prevederile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 şi, trecând peste caracterul permisiv al acestor dispoziţii, a decis suspendarea, în loc să clarifice „ambiguităţile legislative de interpretare” ale echipei de inspecţie vamală, lăsând şi în prezent actele de control cu opinia separată în ceea ce priveşte aplicarea unor articole din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Sesizarea formulată de către intimata Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, necomunicată recurentei decât pe parcursul procesului la instanţa de fond, se referă tocmai la modul greşit de determinare a unui aşa-zis prejudiciu în cuantum de 49.058.118 RON, asupra căruia însăşi intimata nu are certitudinea şi exactitatea comiterii vreunei infracţiuni de evaziune fiscală.
5.2. Cât timp nu există certitudinea datorării de către recurentă a sumelor pretinse ca prejudiciu, nu suntem în prezenta comiterii unei infracţiuni, ci a unor bănuieli eronate şi nefundamentate ale echipei de control vamal, combătute pe linie ierarhică atât de către directorul executiv adjunct din cadrul instituţiei, cât şi de către organele ierarhice ale Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău, respectiv Autoritatea Naţională a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
5.3. Nu poate fi vorba de „ascunderea (…) sumei impozabile” şi „omisiunea evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate” în condiţiile în care recurenta nu datorează accize.
5.4. Instanţa de fond nu a analizat cu atenţia cuvenită apărarea formulată de recurentă, întrucât potrivit art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în cauză nu s-a încheiat un proces-verbal semnat de părţi din care să reiasă constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale în care sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni.
6. Întâmpinarea formulată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în numele şi pentru pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor.
Intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, fiind îndeplinite în speţă condiţiile prevăzute de art. 108 alin. (1) şi art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
7. Concluziile scrise formulate de intimata A.N.A.F., de respingere a recursului ca nefondat.
Intimata consideră că soluţia organului fiscal a fost emisă în raport de sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, pentru a se stabili dacă faptele reţinute în raportul de inspecţie fiscală nr. 493 din 29.01.2009 întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală.
II. Considerentele instanţei de recurs.
Recursul este fondat.
1.1. Conform art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., organul ce soluţionează contestaţia fiscală „poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei, atunci când:
a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă”.
1.2. În speţă, se observă că echipa de control a avut de rezolvat o problemă de interpretare a unor dispoziţii legale incidente, respectiv a dispoziţiilor art. 166 alin. (1) lit. d), art. 175 alin. (7), art. 240 C. fisc., scop în care a fost solicitată opinia Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Deşi opinia celor două autorităţi ierarhic superioare a fost în sensul că societatea nu datorează accize, raportul de inspecţie a înlăturat opinia contrară, cu excepţia unui membru al echipei de control (directorul executiv adjunct al Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bacău).
1.3. Prin sesizarea penală formulată, organul fiscal a cerut, în realitate, să rezolve această problemă de interpretare a legii.
1.4. În faţa instanţei de recurs a fost depusă rezoluţia din 30 iunie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D.M. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală pentru care s-a formulat sesizarea.
Procurorrul a realizat, în concret, o interpretare a dispoziţiilor legale incidente şi a ajuns la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, sub aspectul laturii subiective (lipsa intenţiei).
S-a subliniat în actul de respingere a urmăririi penale că, modalităţile de stabilire a operaţiunilor generatoare de taxe şi impozite ce au fost avute în vedere cu prilejul verificărilor au comportat interpretări diferite şi nu pot conduce la stabilirea vreunei vinovăţii a persoanei în cauză privitoare la operaţiunile pretinse a fi ilegale, menţionate în raportul de control.
1.5. Organul fiscal ar fi trebuit să constate, prealabil emiterii soluţiei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale, că, în ipoteza concretă a unor interpretări diferite asupra legislaţiei aplicabile, intervenită chiar în interiorul autorităţilor competente, sesizarea penală nu ar putea avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă.
Neclarităţile în interpretarea legii nu pot fi rezolvate pe calea procedurii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. mai ales că soluţia suspendării este facultativă pentru organul ce soluţionează contestaţia.
1.6. Ţinându-se seama şi de faptul că organul de inspecţie nu a respectat nici prevederile art. 108 C. proc. civ. şi nu au întocmit procesul-verbal despre care se face vorbire în alin. (2) al art. 108, fiind întrunite motivele de recurs formulate, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se admite recursul şi a se casa sentinţa recurată.
Se va admite cererea reclamantei, cu consecinţa anulării deciziei nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de A.N.A.F. şi se va obliga la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC P.T. SRL Bacău împotriva sentinţei nr. 144 pronunţată în data de 20 octombrie 2010 de Curtea de Apel Bacău, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi admite cererea reclamantei. Anulează decizia nr. 173 din 26 mai 2009 emisă de A.N.A.F. şi obligă la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere din 30 ianuarie 2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5260/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5268/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
