ICCJ. Decizia nr. 5258/2010. Contencios. Alte cereri. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5258/2010

Dosar nr. 3751/1/2010

Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casatei şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Ialomiţa - A.F.P. Slobozia, anularea somaţiei şi a titlului executoriu prin care este obligat să plătească suma de 3.595 RON şi majorări de întârziere, reprezentând regularizarea impozitului.

În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că prin actele fiscale contestate a fost obligat să plătească suma de 3.981 RON, reprezentând regularizare a impozitului pe venit rezultat din activităţi comerciale.

Susţine reclamantul că organele fiscale au stabilit în mod greşit această obligaţie fiscală în sarcina sa, având în vedere că în urma unei inspecţii fiscale efectuate pentru verificarea activităţii reclamantului de expert tehnic s-a constatat că „evidenţa contabilă a fost condusă corespunzător” şi „nu s-au înregistrat abateri de la legislaţia privind utilizarea formularelor financiar contabile”.

La data de 12 noiembrie 2010, reclamantul a suplimentat, prin cerere scrisă motivarea acţiunii, arătând că suma de plată pentru care s-a început executarea silită a fost stabilită, fără a se lua în considerare efectuarea unor cheltuieli deductibile, mai mari decât cele normale, prin folosirea unor bunuri familiale în efectuarea expertizelor, iar aceste cheltuieli nu depăşeau 25-26% din venitul brut.

Având în vedere acţiunea introductivă şi cererea completatoare ulterioară, Înalta Curte constată că petentul a învestit instanţa cu o contestaţie la executarea silită fiscală pornită împotriva sa de organul fiscal competent, reglementată la art. 172 şi urm. C. proc. fisc.

Or, potrivit art. 172 alin. (4) [fostul art. 169 alin. (4)] C. proc. fisc., contestaţia se introduce la instanţa judecătorească competentă, care, potrivit interpretării date prin decizia nr. 14 din 05 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este judecătoria în raza căreia se face executarea.

Astfel fiind, cauza va fi trimisă la Judecătoria Slobozia pentru competentă soluţionare a contestaţiei la executare silită fiscală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Trimite cererea formulată de P.N. în contradictoriu cu D.G.F.P. Ialomiţa - A.F.P. Slobozia la Judecătoria Slobozia pentru competentă soluţionare a contestaţiei la executare silită fiscală.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5258/2010. Contencios. Alte cereri. Fond