ICCJ. Decizia nr. 5268/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5268/2010
Dosar nr. 1183/35/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Cererea de chemare în judecată.
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul B.R.C. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, solicitând:
- anularea deciziei de imputare din 15 decembrie 2008 a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, pentru suma de 8.699,91 RON, (atacată cu plângere la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor şi cu contestaţie la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor - respinse prin hotărârea nr. 25 din 24 martie 2009) şi anularea hotărârii nr. 25 din 24 martie 2009 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor;
- anularea demisiei sale, având în vedere că a fost dată sub presiune;
- repunerea în funcţia de ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor – la cercetări penale, în gradul profesional avut, de inspector principal;
- plata drepturilor băneşti care i s-ar fi cuvenit în funcţia deţinută, pentru perioada cuprinsă între data încetării contractului de muncă - 01 octombrie 2008 - până la data reluării activităţii în funcţia deţinută, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii;
- plata unor daune provocate de demisia forţată faţă de unele angajamente contractuale ce le avea în derulare prin Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, purtătoare de dobânzi suplimentare până la data plăţii lor, în sumă de 24.000 RON, la data depunerii cererii;
- plata unor daune morale pentru prejudicierea imaginii atât în instituţia în care şi-a desfăşurat activitatea, cât şi în societate, într-un cuantum egal cu drepturile băneşti care i s-ar fi cuvenit pentru perioada nelucrată, în sumă de 25.000 RON, la data depunerii cererii.
De asemenea, reclamantul a solicitat şi anularea hotărârii prin care i s-a respins plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat faptul că fiind absolvent al Academiei de Poliţie din Bucureşti, promoţia 2001, după terminarea facultăţii a fost repartizat la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor. În activitatea desfăşurată a avut rezultate foarte bune timp de şapte ani şi a fost avansat în grad profesional înainte de termen. Având funcţia de ofiţer la cercetări penale, a încercat în anul 2008 să candideze la unele funcţii de conducere şi din acel moment a fost obstrucţionat sistematic de factorii de conducere ai inspectoratului.
Astfel, insistând în scris pentru promovare, i s-au adus acuze publice şi a fost supus unei cercetări administrative pentru motive neîntemeiate, acte şi fapte care i-au creat în cadrul instituţiei o atmosferă degradantă inacceptabilă şi o presiune psihică deosebită, determinându-l forţat să-şi prezinte demisia, cu consecinţele arătate.
Prin întâmpinările depuse la dosar, pârâţii au solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea Curţii de apel.
Prin sentinţa civilă nr. 63/CA din 15 februarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamantul a solicitat încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie, începând cu data de 15 septembrie 2008, din motive personale. Ca urmare a solicitării sale, reclamantului i-au încetat raporturile de serviciu, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform prevederilor art. 70 din Legea nr. 360/2002, „poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.”
Reclamantul a fost absolvent al Academiei de Poliţie promoţia 2001, iar conform angajamentului semnat de către acesta şi înregistrat la Academia de Poliţie în 22 septembrie 1997, s-a obligat să restituie cheltuielile de întreţinere efectuate pe timpul şcolarizării de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă nu va respecta obligaţia de îndeplinire a serviciului de minimum 10 ani, în unităţile şi garnizoanele în care este încadrat sau mutat, în raport cu nevoile Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Reclamantul fiind încadrat la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor la data de 25 iunie 2001, acest angajament producea efecte juridice minimum până la data de 25 iunie 2011, iar datorită încălcării obligaţiei asumate, în perioada 30 septembrie 2008-27 noiembrie 2008, s-a efectuat cercetarea administrativă cu privire la recuperarea cheltuielilor efectuate cu pregătirea, a cotei parte din prima de vacanţă necuvenită pentru perioada nelucrată, a normei de hrană necuvenite şi a contravalorii concediului de odihnă efectuat în plus, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 1 din 05 ianuarie 2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind stabilirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, a cheltuielilor efectuate pe perioada cursurilor, programelor de specializare, perfecţionare, stagii de practică în ţară şi străinătate şi modul de recuperare a acestora de la persoanele care nu îşi respectă angajamentele încheiate.
În vederea recuperării pagubei constatate, s-a emis decizia de imputare din 15 decembrie 2008, pentru suma de 8.699,91 RON cu titlu de cheltuieli de şcolarizare proporţional cu perioada rămasă, potrivit angajamentului de îndeplinire a serviciului timp de minim 10 ani, de la data încadrării în unităţile Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi cheltuieli reprezentând drepturi băneşti necuvenite.
Împotriva deciziei de imputare reclamantul a formulat contestaţie, care însă a fost respinsă prin hotărârea nr. 1556773 din 05 februarie 2009 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor constituită la nivelul Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, această din urmă hotărâre, de asemenea, a fost contestată de reclamant, iar prin hotărârea nr. 25 din 24 martie 2009 contestaţia i-a fost respinsă, fiind menţinute astfel dispoziţiile din decizia de imputare.
A mai reţinut instanţa de fond că solicitarea reclamantului referitoare la anularea demisiei este inadmisibilă în cadrul procesual reglementat de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece obiectul acestui act normativ este reprezentat de anularea actelor administrative şi nu a manifestărilor unilaterale de voinţă.
Cu privire la susţinerea reclamantului în sensul că demisia a fost dată sub presiune, în urma hărţuirii instituţionale şi violenţei psihice comise asupra sa în mod nejustificat de către factorii de conducere din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, instanţa a constatat că acesta nu a arătat în mod concret actele sau faptele culpabile ale instituţiei din care a făcut parte, care l-ar fi determinat să demisioneze sau să indice punctual persoanele care s-ar face vinovate de acestea. Or din modul în care reclamantul a înţeles să formuleze actul de demisie se înţelege că s-au invocat motive personale, rezultând astfel fără echivoc că, privitor la hotărârea de a demisiona, reclamantul şi-a manifestat în mod valabil voinţa, fără ca aceasta să fie afectată prin constrângeri din partea instituţiei din care a făcut parte.
Totodată, a apreciat prima instanţă, susţinerile reclamantului, în sensul că cercetarea administrativă nu a fost întemeiată, generând o atmosferă degradantă care l-a determinat să demisioneze, nu pot fi primite, întrucât cercetarea administrativă la care face referire reclamantul a fost desfăşurată de către Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor ulterior prezentării demisiei şi ca urmare a acestui fapt.
În privinţa daunelor materiale şi morale solicitate de reclamant, instanţa de fond a avut în vedere faptul că aceste capete de cerere sunt subsecvente unor cereri neîntemeiate, iar referitor la drepturile băneşti şi daunele solicitate în raport de împrejurarea că are angajamente contractuale în desfăşurare pe care nu le mai poate onora, de asemenea, aceste capete de cerere nu sunt întemeiate, admiterea acestor pretenţii ar presupune în sarcina autorităţilor pârâte plata lucrului nedatorat (achitarea unor drepturi salariale pentru contraprestaţia neefectuată), respectiv plata unor angajamente asumate de către reclamant în interes personal, independent de drepturile şi obligaţiile pe care acesta le avea în cadrul instituţiei, ceea ce ar conduce la o îmbogăţire fără justă cauză în beneficiul reclamantului.
În legătură cu daunele morale solicitate de către reclamant pentru prejudiciul de imagine, instanţa a constatat că reclamantul nu a produs dovezi, în sensul art. 1169 C. civ.
3. Recursul declarat în cauză de B.R.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.R.C. formulând critici pe cale nu le-a sistematizat în motive de recurs şi nu le-a încadrat în drept, invocând generic prevederile Legii nr. 554/2004 şi Legii nr. 360/2002.
În esenţă, recurentul combate soluţia fondului sub două aspecte:
3.1. - instanţa a încălcat principiul rolului activ şi al aflării adevărului prin aceea că a revenit asupra unei probe încuviinţate: dosarul personal al reclamantului, din care ar fi rezultat că a fost un cadru exemplar.
3.2. - s-a reţinut greşit că nu îşi poate retrage demisia, dată în condiţii de violenţă psihică, în contextul în care el „se simţea perfect în cadrul instituţiei unde îşi desfăşura munca”.
4. Apărările formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 10 noiembrie 2010, intimatul Ministerul Administraţiei şi Internelor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că hotărârea fondului este legală.
Intimatul susţine că recurentul are o reprezentare greşită asupra efectelor juridice ale actului unilateral al demisiei. Aceasta şi-a produs efectele prin emiterea Ordinului Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 şi nu mai poate fi retractată. De altfel, mai afirmă intimatul, presupusele hărţuiri instituţionale nu au fost probate, iar cercetarea administrativă la care face referire recurentul s-a derulat ulterior demisiei, fiind necesară pentru recuperarea cheltuielilor de şcolarizare.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare:
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ hotărârea nr. 25 din data de 24 martie 2009 a Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin care, respingându-i-se plângerea formulată împotriva hotărârii nr. 1556773 din data de 05 februarie 2009 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, s-au menţinut dispoziţiile hotărârii nr. 1556773 din data de 05 februarie 2009 şi, implicit, ale deciziei de imputare din 15 decembrie 2008, emise de Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, cu consecinţa obligării sale la plata sumei de 8.699,91 RON.
Suma indicată, reprezentând în principal cheltuieli de şcolarizare, i-a fost imputată ca urmare a încetării raporturilor sale de serviciu, prin demisie, în conformitate cu prevederile art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002, eveniment petrecut înaintea expirării perioadei de 10 ani în care avea obligaţia de a-şi desfăşura activitatea în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, conform angajamentului semnat la începerea studiilor la Academia de Poliţie.
Răspunzând criticilor formulate de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la modul de administrare a probelor:
Recurentul consideră că prima instanţă a renunţat în mod nelegal la administrarea probei cu „dosarul de personal” şi, prin aceasta, a încălcat principiul rolului activ şi a obstaculat aflarea adevărului judiciar.
Verificând practicaua sentinţei, Înalta Curte constată că motivul pentru care s-a revenit asupra unei probe încuviinţate l-a constituit împrejurarea că la nivelul Curţii de Apel Oradea nu există nicio persoană autorizată să cunoască documentele cu caracter de secret de stat (nivel secret) şi secret de serviciu existente în dosarul respectiv.
Argumentul instanţei, deşi pertinent, nu poate fi opus recurentului pentru că îi încalcă dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin prisma atingerii aduse principiilor loialităţii administrării probelor şi egalităţii armelor.
Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că revenirea asupra probei în discuţie este legală, dar cu motivarea că „dosarul de personal” al recurentului nu era util pentru soluţionarea cauzei, adică nu putea să ducă la „dezlegarea pricinii”, conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, obiectul probaţiunii (thema probandum) indicat de recurent viza identificarea unor documente aflate în dosarul său de personal din care ar rezulta că în anul 2008, după ce şi-a manifestat intenţia de a candida pentru ocuparea unei funcţii de conducere a fost în mod constant obstrucţionat de superiorii săi, iar această stare de tensiune l-a determinat să demisioneze.
Or, chiar presupunând că scopul probei ar fi atins, instanţa nu poate „anula demisia” recurentului pentru argumentele expuse în continuare:
Referitor la posibilitatea de a cenzura manifestarea de voinţă a recurentului:
La data de 01 septembrie 2008, recurentul a solicitat în scris conducerii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor încetarea raporturilor sale de serviciu prin demisie, începând cu data de 15 septembrie 2008, din motive personale.
Ca urmare, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor, cu modificările şi completările ulterioare, s-a emis Ordinul Ministrului Internelor şi Reformei Administrative nr. S/II/3661 din 15 septembrie 2008 prin care s-a luat act de încetarea raporturilor de serviciu ale recurentului, prin demisie.
Acest act administrativ nu a fost contestat de recurent.
Pe tot parcursul derulării procedurii administrative prevăzute de O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, recurentul a formulat numai apărări legate de întinderea debitului stabilit în sarcina sa.
Abia odată cu formularea acţiunii judiciare împotriva hotărârii administrativ jurisdicţionale prin care s-a stabilit în sarcina sa debitul indicat în partea introductivă a considerentelor, adică la data de 06 mai 2009, recurentul a invocat că manifestarea sa de voinţă în sensul denunţării unilaterale a raporturilor de serviciu concretizată prin ordinul anterior menţionat ar fi fost afectată de viciul violenţei psihice.
Or, cererile în materia contenciosului administrativ sunt supuse, potrivit Legii nr. 554/2004, unor termene şi condiţii care în cauză nu au fost respectate aşa încât instanţa nu poate verifica susţinerile recurentului referitoare la circumstanţele demisiei sale.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.R.C. împotriva sentinţei nr. 63/CA din 15 februarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 5272/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
