ICCJ. Decizia nr. 5255/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5255/2010
Dosar nr. 5428/1/2010
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi a respins recursul declarat de reclamantul A.V. împotriva încheierii de şedinţă din data de 24 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 14019/245/2007, prin care a fost respinsă cererea reclamantului de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut că între dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale şi pricina în care s-a invocat excepţia nu este nicio legătură.
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la nr. 150/45/2010, reclamantul A.V. a solicitat anularea deciziei nr. 691/CA din 14 decembrie 2009, susţinând că nu a primit citaţie pentru ziua în care s-a soluţionat recursul prin decizia ce constituie obiectul contestaţiei, că judecătorul O. se afla în conflict de interese faţă de această cauză deoarece a fost coleg la Tribunalul Iaşi cu judecătorul T.S., că cel puţin unul dintre judecătorii care au pronunţat decizia nr. 691 s-a mai pronunţat anterior în aceeaşi cauză, cu acelaşi obiect şi părţi, pronunţând prima decizie din Dosarul nr. 14019/247/2007, ceea ce înseamnă că sunt incidente dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pricina fiind de competenţa altei instanţe de acelaşi grad.
A mai susţinut contestatorul că sunt aplicabile şi prevederile art. 318 C. proc. civ., deoarece încheierea din 24 iunie 2009 nu i-a fost comunicată în termenele prevăzute de art. 261 alin. (1) şi art. 266 alin. (3) C. proc. civ., iar instanţa de recurs a omis să cerceteze acest motiv de modificare a încheierii atacate.
A mai arătat contestatorul că instanţa de recurs a apreciat greşit asupra problemei neconstituţionalităţii prevederilor legale indicate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prin decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a reţinut următoarele:
- conform dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători, cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă;
- în ce priveşte cele două motive de contestaţie prevăzute de alin. (1) al art. 317 C. proc. civ., nu s-a constatat nici că nu s-ar fi îndeplinit legal procedura de citare cu recurentul A.V. pentru ziua când au avut loc dezbaterile judiciare din recurs în cauza în care s-a pronunţat decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare şi nici că s-a pronunţat decizia respectivă cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
Astfel, s-a constatat că din încheierea de şedinţă din data de 14 septembrie 2009, rezultă că după dezbateri, dar înainte de terminarea şedinţei de judecată, s-a prezentat recurentul A.V. căruia i s-a comunicat noul termen de judecată şi motivul amânării.
În această situaţie, Curtea a considerat că A.V. a luat termen în cunoştinţă, potrivit art. 153 alin. (1) şi art. 96 C. proc. civ., ceea ce înseamnă că a avut cunoştinţă de termenele ulterioare în faţa instanţei de recurs, astfel încât citarea nu a mai fost necesară.
S-a mai reţinut că, în prezenta cauză, nu este incident nici art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., deoarece aceste dispoziţii se referă la situaţia hotărârilor care au fost date de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privind competenţa. Incompatibilitatea, abţinerea sau recuzarea nu aparţin instituţiei de drept procesual referitoare la competenţa absolută a instanţelor judecătoreşti, necompetenţa absolută fiind precis definită prin dispoziţiile art. 159 C. proc. civ.
În continuare, instanţa a analizat şi incidenţa art. 318 C. proc. civ., constatând că nici ipotezele prevăzute de aceste text legal nu sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, critica referitoare la aprecierea greşită a instanţei de recurs asupra legăturii dintre dispoziţiile legale criticate ca fiind neconsţituţionale şi pricina în care s-a invocat excepţia este o critică ce priveşte fondul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate şi nu poate fi examinată în cadrul contestaţiei în anulare.
De asemenea, s-a apreciat neîntemeiată şi critica referitoare la necomunicarea încheierii din data de 24 iunie 2010 atacată cu recurs, având în vedere că necomunicarea încheierii atacate cu recurs nu constituie motiv de modificare sau casare, ci o împrejurare care putea fi invocată pentru a obţine amânarea judecării recursului în vederea pregătirii apărării.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire A.V., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (2) C. proc. civ.
Prin cererea de revizuire se menţionează, în esenţă, faptul că decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010 şi nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 au fost pronunţate în aceeaşi cauză, având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect, fiind potrivnice deciziei nr. 514/CA din 17 noiembrie 2008, solicitându-se anularea celor pronunţate ulterior deciziei nr. 514/2008.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând cererea de revizuire în raport de dispoziţiile legale invocate ca temei al acesteia, apreciază că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere „dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea Supremă de Justiţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă”.
Invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., presupune deci, îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa hotărârilor definitive contradictorii, hotărârile potrivnice să fie pronunţate în aceeaşi pricină, fiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, care sunt elementele autorităţii de lucru judecat, precum şi condiţia ca hotărârile să fie date în dosare diferite.
Cu ocazia analizei cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu se exercită un control judiciar asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci se verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat.
În cauză, după cum se constată, prin decizia nr. 263/CA din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia în anulare formulată de A.V., privind decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi.
Prin decizia nr. 691/CA din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins recursul formulat de A.V. împotriva Încheierii de şedinţă din 24 iunie 2009 a Tribunalului Iaşi.
Prin decizia nr. 514/CA din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea recurentului A.V. de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 şi s-a admis recursul aceluiaşi recurent împotriva încheierii din 03 septembrie 2008 a Tribunalului Iaşi, s-a casat încheierea şi s-a trimis cauza Tribunalului Iaşi în vederea rejudecării cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
După cum se constată, nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate anterior pentru a fi incidente dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Hotărârile apreciate ca fiind potrivnice de către revizuient nu îndeplinesc condiţia de a avea acelaşi obiect.
În consecinţă, Înalta Curte, în raport de considerentele expuse, va respinge cererea de revizuire ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de A.V., împotriva deciziei nr. 263/CA din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5251/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 5257/2010. Contencios. Alte cereri. Revizuire... → |
|---|
