ICCJ. Decizia nr. 5319/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5319/2010
Dosar nr. 109/33/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 ianuarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:
- anularea Ordinului nr. 2295 emis la data de 9 octombrie 2009;
- repunerea în situaţia anterioară acestei decizii, reintegrarea în funcţia deţinută anterior, aceea de director coordonator adjunct - domeniul Implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş;
- obligarea autorităţii emitente la plata drepturilor salariale aferente funcţiei, indexate, majorate şi reactualizate, de la momentul eliberării din funcţie şi până la efectiva reîncadrare, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) C. muncii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Ordinul nr. 1469 din 28 mai 2009 a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct - domeniul Implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş.
Susţine reclamantul că prin Ordinul nr. 2295 din 9 octombrie 2009 a fost eliberat din această funcţie, fără nici o motivare ori argumentare în drept a măsurii.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de apel
Prin Sentinţa nr. 127 din 18 martie 2010, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.I., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin demersul judiciar, reclamantul tinde să obţină restabilirea situaţiei anterioare actului contestat prin reintegrarea în funcţia de director coordonator adjunct - domeniul implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, funcţie pe care o ocupa în baza Ordinului nr. 1469 din 28 mai 2009, emis în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 au fost declarate în întregime neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de apel a apreciat că, la data emiterii actului administrativ pretins vătămător pentru reclamant, actul de numire în funcţia publică respectivă nu era conform cu ordinea de drept. Sub acest aspect, instanţa a reţinut că actul administrativ individual emis în executarea şi aplicarea unei dispoziţii legale declarate neconstituţionale, neconforme cu Constituţia înfrânge principiul legalităţii şi drept urmare este nelegal fiind incidente în acest sens implicit dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a apreciat că în acest context reclamantul nu poate să invoce şi să revendice calitatea de persoană vătămată printr-un act administrativ individual atâta vreme cât dreptul său ori interesul la momentul emiterii acelui act a devenit nelegitim. Astfel, situaţia reintegrării în funcţia deţinută pe baza unui ordin dat în temeiul unui act normativ neconstituţional nu poate fi validată, iar persoana ce se consideră vătămată nu poate dobândi avantaje în justiţie prin statuarea, respectiv validarea unei nelegalităţi anterioare. Din această perspectivă, Curtea de apel a apreciat că, la momentul emiterii actului administrativ contestat, reclamantul nu justifică vătămarea dreptului subiectiv dobândit ca urmare a numirii în funcţie prin Ordinul nr. 1469/2009, întrucât acesta din urmă a fost fundamentat pe un act normativ declarat neconstituţional, astfel că acţiunea în anulare a actului contestat apare ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs reclamantul C.I., invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. şi ale art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Prin motivele de recurs, se arată că prin încetarea aplicabilităţii ordinului de numire într-o funcţie, care la acel moment s-a făcut în mod legal, în mod cert au fost încălcate drepturi subiective, iar titularul lor este o persoană vătămată în înţelesul legii.
Se mai arată că Ordinul nu cuprinde cerinţele prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii, în sensul că nu este motivat în fapt şi în drept şi nu prevede termenul în care măsura poate fi contestată şi instanţa competentă să o judece.
Susţine recurentul că instanţa este datoare să analizeze legalitatea ordinului contestat, prin prisma actelor normative în vigoare la data emiterii lui, atât în raport de conţinutul actului normativ, dar şi în raport de evenimentele ulterioare intervenite, cum ar fi declararea lui ca neconstituţional.
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu referire la criticile din recurs invocate în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport cu dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
Conform dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, numirea într-o funcţie publică de conducere se face prin actul administrativ emis de persoana competentă (art. 62 din lege).
Nu poate fi contestat faptul că, anterior emiterii ordinului contestat, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul Implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş prin Ordinul nr. 1469 din 28 mai 2009, emis în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.
Instanţa de fond a procedat la o justă apreciere atunci când a analizat temeinicia acţiunii cu care a fost învestită prin prisma interesului reclamantului în raport cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, conform cărora prin interes legitim privat se înţelege ";posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat";, întrucât, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, se poate adresa instanţei de contencios administrativ persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim.
Astfel fiind, persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ are sarcina de a justifica în faţa instanţei existenţa unui drept ori a unui interes legitim în considerarea căruia formulează acţiunea în contencios administrativ.
Or, în cauză, înainte de a proceda la o analiză în concret a susţinerilor reclamantului privitoare la nelegalitatea actului contestat, instanţa de fond a apreciat cu just temei faptul că atât dreptul cât şi interesul urmărite de reclamant prin promovarea acţiunii nu mai au caracter legitim întrucât actul de numire în funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct în domeniul Implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş Implementare producţie vegetală şi animală, politici de piaţă, fond funciar, al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, funcţie în care solicită reintegrarea, este lipsit de efecte juridice ca urmare a faptului că au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin urmare, viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv O.U.G. nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul de legalitate al actului administrativ de numire emis în baza acestuia, act care devine inexistent.
În acelaşi sens, Curtea are în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul Deciziei nr. 414/2010 referitoare la neconstituţionalitatea modificărilor aduse Legii nr. 188/1999, atunci când, în analiza efectelor Deciziilor nr. 1257 din 7 octombrie 2009 şi nr. 1629 din 3 noiembrie 2009, se afirmă că ";lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare are drept efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestora (contractele de management, actele administrative data în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă)";.
Deci, cu alte cuvinte, legitimitatea dreptului şi interesului reclamantului în promovarea acţiunii au fost viciate prin declararea neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul şi în executarea căruia acesta a fost numit în funcţia publică în care urmăreşte să fie reintegrat prin admiterea prezentei cereri de chemare în judecată şi anularea Ordinului nr. 2295 emis la data de 9 octombrie 2009.
La pronunţarea prezentei decizii, Curtea are în vedere jurisprudenţa sa anterioară în materie reprezentată, spre exemplu, de deciziile recente: Decizia nr. 4084 din 5 octombrie 2010 şi Decizia nr. 4030 din 1 octombrie 2010.
Pentru considerentele arătate, Curtea constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate,
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva Sentinţei civile nr. 127 din 18 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5317/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5321/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
