ICCJ. Decizia nr. 5323/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5323/2010
Dosar nr. 136/54/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A.F., I.L., A.L.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, şi Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi obligarea acestora să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1495/M/2001, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că prin dispoziţia nr. 10269 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamanţi pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1495/M/2001.
Dispoziţia nr. 10269 a rămas definitivă, astfel încât potrivit pct. 16.7 şi 16.9 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, modificate şi completate prin H.G. nr. 128/2008, a fost predată la Secretarul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia.
Dosarul a fost înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 22769/CC la data de 21 iulie 2006 şi nu a fost soluţionat până la data introducerii prezentei acţiuni.
S-a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
În motivarea respingerii excepţiei, instanţa de fond a reţinut că excepţia de nelgalitate poate fi invocată numai cu privire la actele ce pot forma obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 114 din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţi, a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită acestora decizia privind titlul de despăgubire aferent imobilului în discuţie, s-a respins acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi s-a respins petitul privind acordarea de daune cominatorii.
S-a constatat de către Curtea de Apel Craiova că reclamanţii au început procedura de recuperare a imobilului sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală cu competenţă în materia emiţând dispoziţia în data de 16 iunie 2005.
Ulterior transmiterii dosarului către Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor la un interval considerabil, se invocă de către Comisia Centrală efectuarea unei adrese, pentru a se lămuri componenţa imobilului fără a se face vreo dovadă în acest sens.
Ca urmare, s-a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiului rezonabil.
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor invocată prin întâmpinare, instanţa a constatat că obligaţia legată de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubiri şi cea anterioară, privind întocmirea raportului de evaluare, revine Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Împotriva sentinţei nr. 14 din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:
Instanţa de fond s-a pronunţat netemeinic şi nelegal asupra excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Dispoziţia nr. 10269/2005 este un act administrativ emis în regim de putere publică în executarea Legii nr. 10/2001, cu încălcarea însă a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din actul normativ amintit, supus controlului judecătoresc pe calea excepţiei de nelegalitate.
Cu privire la încălcarea principiului procesului rezonabil, nu se poate reţine culpa Comisiei Centrale referitor la durata de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deoarece în exercitarea atribuţiilor sale a emis decizia nr. 2815/2008 prin care a stabilit ordinea soluţionării dosarelor, de care instanţa ar fi trebuit să ţină seama, decizia urmărind respectarea egalităţii de tratament a persoanelor care au dosare înregistrate/neînregistrate la Secretariatul Comisiei.
Instanţa de fond a reţinut greşit că s-a încălcat dreptul persoanei la soluţionarea dosarului într-un termen rezonabil deşi Primăria Municipiului Craiova şi-a depăşit limitele învestirii prin emiterea unei dispoziţii pentru întreg imobilul, în condiţiile în care notificatorul a moştenit numai 1/6 din imobilul respectiv, iar instanţa de fond nu şi-a exercitat rolul activ cu privire la identificarea persoanelor îndreptăţite la măsuri reparatorii.
Instanţa de fond în mod temeinic a obligat Comisia la emiterea deciziei, direct, putându-se ajunge în situaţia ca să fie obligată în 30 de zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii, deşi executarea obligaţiei nu mai depinde în totalitate de Comisie, ci şi de evaluator, aşa cum rezultă din prevederile art. 16 ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte criticile din recurs referitoare la greşita respingere de către instanţa fondului a excepţiei de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă cu privire la Dispoziţia nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, instanţa de control judiciar constată că soluţia Curţii de apel este legală şi temeinică şi în acord cu jurisprudenţa constantă şi unitară în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a reţinut că dispoziţia emisă de primărie în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv de către stat şi care nu mai pot fi restituite în natură, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât poate fi contestată în termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 10/2001, iar nu pe calea contenciosului administrativ (a se vedea decizia nr. 151 din 15 ianuarie 2009; decizia nr. 5756 din 11 decembrie 2009, publicate în „Excepţia de nelegalitate. Jurisprudenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - 2009”, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011).
În ceea ce priveşte fondul cauzei, Înalta Curte constată că cea mai mare parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluţiei pronunţate de prima instanţă, ci reia apărările de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi inexistenţa unei culpe a autorităţii în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia nr. 10269/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar dosarul a fost înregistrat în 21 iulie 2006 la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.
Contrar celor susţinute de pârâtă, instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexercitarea atribuţiilor legale în soluţionarea dosarului de despăgubire. Susţinerea că dispoziţia nr. 10269/2005 este nelegală pentru că notificatorul A.I. ar fi fost îndreptăţit doar la cota de 1/6 din imobil nu poate fi primită.
Competenţa Comisiei Centrale, aşa cum rezultă neechivoc din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, în privinţa controlului de legalitate, se rezumă la verificarea respingerii cererilor de restituire în natură şi nu la alte aspecte.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei nr. 114 din 09 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5322/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5325/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
