ICCJ. Decizia nr. 5317/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5317/2010
Dosar nr. 334/2/2010
Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii N.V., C.Ş., S.G., G.M., D.T., B.C., T.C., S.D., M.I., D.P., P.V., I.D., P.G., P.C., G.P., S.N., M.G., P.I., C.B., P.D., M.B., M.Ş., S.M., V.I., M.A., I.I., T.A.M., D.I., O.G., R.V., I.I., I.D., C.I., C.G., I.M., T.l., D.F., A.M., I.N., V.S.C., D.G., G.D., A.N., R.A., S.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti suspendarea actului administrativ intitulat „decizie"; emis de pârât, sub nr. 441 din 25 noiembrie 2009 şi obligarea acestuia la repararea pagubelor salariale pricinuite prin acest act.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că prin actul administrativ contestat pârâtul face interpretarea salarizării personalului bugetar din subordine în temeiul Legii 330/2009, personalului conex din subordine nefiindu-i recunoscut dreptul de a primi sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi nici sporul de 5% pentru confidenţialitate prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi alin. (2) din Anexa nr. VI privind reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei a Legii cadru nr. 330/2009, aşa cum este acordat personalului auxiliar de specialitate prin aceeaşi decizie.
Au mai arătat reclamanţii că interpretarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este greşită, întrucât în luna mai 2009 reclamanţii aveau incluse în salariu aceste sporuri potrivit deciziei nr. 89 din 4 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr. 484 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamanţii N.V., C.Ş., S.G., G.M., D.T., B.C., T.C., S.D., M.I., D.P., P.V., I.D., P.G., P.C., G.P., S.N., M.G., P.I., C.B., P.D., M.B., M.Ş., S.M., V.I., M.A., I.I., T.A.M., D.I., O.G., R.V., I.I., I.D., C.I., C.G., I.M., T.l., D.F., A.M., I.N., V.S.C., D.G., G.D., A.N., R.A., S.G. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut următoarele.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii unice de salarizare nr. 330/2009, s-a stabilit o salarizare diferită a personalului auxiliar de specialitate faţă de personalul conex, toate reglementările anterioare de natură salarială încetându-şi aplicabilitatea. Astfel, a considerat instanţa de fond că drepturile anterioare nu mai pot fi pretinse, întrucât cele două categorii de personal nu se află în condiţii identice de funcţii, reglementările noii legi privind acordarea sporurilor solicitate şi în temeiul cărora a fost emis actul administrativ contestat referindu-se doar la personalul auxiliar de specialitate nu şi cel conex.
A concluzionat Curtea că reclamanţii contestă un act administrativ care nu li se adresează şi care nu îi vatămă şi a cărui suspendare nu le-ar ocroti nici un drept sau interes legitim.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond au declarat recurs N.V., C.Ş., S.G., G.M., D.T., B.C., T.C., S.D., M.I., D.P., P.V., I.D., P.G., P.C., G.P., S.N., M.G., P.I., C.B., P.D., M.B., M.Ş., S.M., V.I., M.A., I.I., T.A.M., D.I., O.G., R.V., I.I., I.D., C.I., C.G., I.M., T.l., D.F., A.M., I.N., V.S.C., D.G., G.D., A.N., R.A., S.G. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
Examinând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că subzistă în cauză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza a II-a, corelate cu cele ale art. 304 pct. 3 C. proc. civ. , se pronunţă casarea unei hotărâri atunci când s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe.
Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, de până la 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de 5 miliarde RON, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel";.
Deci, în privinţa competenţei materiale, legea stabileşte două tipuri de competenţă, în raport cu natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact dacă actul are sau nu ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora sau, cu alte cuvinte, dacă este sau nu vorba de un act administrativ fiscal.
Astfel, dacă nu este vorba de un act administrativ fiscal, competenţa materială se stabileşte în raport cu rangul local sau central al autorităţii emitente, potrivit prevederilor art. 2 şi 3 C. proc. civ., litigiul urmând să fie soluţionat de instanţa de contencios administrativ a tribunalului, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii locale şi respectiv, instanţei de contencios administrativ a Curţii de Apel, când actul atacat aparţine unui organ sau instituţii centrale, cu competenţă naţională.
În cauza de fată, reclamanţii contestă un act administrativ emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, respectiv decizia nr. 441 din 25 noiembrie 2009.
Cum actul administrativ a fost emis de o autoritate publică locală, se apreciază că făcând aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, tribunalul este competent a soluţiona cauza.
În consecinţă, în temeiul art. 313, corelat cu art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.V., C.Ş., S.G., G.M., D.T., B.C., T.C., S.D., M.I., D.P., P.V., I.D., P.G., P.C., G.P., S.N., M.G., P.I., C.B., P.D., M.B., M.Ş., S.M., V.I., M.A., I.I., T.A.M., D.I., O.G., R.V., I.I., I.D., C.I., C.G., I.M., T.l., D.F., A.M., I.N., V.S.C., D.G., G.D., A.N., R.A., S.G. împotriva sentinţei nr. 484 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5316/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5319/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
