ICCJ. Decizia nr. 5316/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5316/2010

Dosar nr. 3033/1/2010

Şedinţa publică de la 30 noiembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanţii O.E.P., O.I.N., E.L., O.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea acesteia să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul teren aferent construcţiei demolate în suprafaţă de 624 m.p., situat în Municipiul Drobeta Turnu Severin, jud. Mehedinţi.

În motivarea acţiunii, s-a arătat că, prin dispoziţia nr. 809/2005 a Primarului Municipiul Drobeta Turnu Severin, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, în cuantum de 162.840 RON, precum şi că dispoziţia a fost înaintată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, care însă nu a procedat la eliberarea titlurilor de despăgubire.

La termenul de judecată din data de 18 mai 2009, prin întâmpinarea formulată, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în considerarea că în raport de prevederile H.G. nr. 361/2005 şi ale Legii nr. 247/2005 atribuţiile sale se rezumă la sprijinirea şi îndrumarea autorităţilor, la asigurarea organizării şi funcţionării secretariatului şi nu la verificarea şi emiterea titlurilor de despăgubiri, aceste atribuţii revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

La termenul de judecată din data de 15 iunie 2009, reclamanţii şi-au precizat acţiunea, solicitând introducerea în cauză şi a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin sentinţa nr. 343 din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată de reclamanţi, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită dispoziţie privind acordarea de titluri de despăgubiri reclamanţilor pentru imobilul imposibil de restituit în natură, conform dispoziţiei nr. 809 din 05 aprilie 2005 a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, precum şi plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor s-au reţinut următoarele:

Din conţinutul cererii introductive rezultă că reclamanţii au solicitat să fie obligată autoritatea pârâtă la soluţionarea dosarului, evaluarea şi emiterea titlului de despăgubire, justificat pe incidenţa dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Acest act normativ, prin dispoziţiile sale în legătură cu verificarea, evaluarea şi emiterea titlului de despăgubire, stabileşte atribuţii numai în sarcina Comisiei Centrale.

Prin urmare, s-a reţinut că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, neavând atribuţii care să se suprapună cu cele ale Comisiei, nu poate fi considerat titular al obligaţiei invocate de reclamanţi şi, ca atare, nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că între data depunerii cererii declanşatoare a procedurii de restituire şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 8 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Prin urmare, Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca, în mod evident, principiul procesului rezonabil.

În consecinţă, s-a făcut aplicarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esenţă, următoarele:

Prin dispoziţia nr. 809/2005 a Primarului Municipiului Drobeta Turnu Severin, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul evaluat la suma de 162.840 RON.

Având în vedere aceste măsuri reparatorii, prin adresa din 18 martie 2010, Secretariatul Comisiei Centrale a solicitat Primăriei identificarea imobilului pentru care a acordat măsurile reparatorii respective, fiind indispensabilă identificarea deoarece Comisia va transmite la evaluator numai ceea ce se dispune în dispoziţia dată de Primar, ea neavând atribuţii de identificare a imobilului notificat pentru care s-au acordat măsuri reparatorii.

Prima instanţă a reţinut greşit că a fost încălcat termenul rezonabil pentru soluţionarea cererii reclamanţilor. Soluţionarea dosarelor privind acordarea despăgubirilor se face conform procedurii reglementate în Titlul VII al Legii nr. 247/2005, parcurgerea mai multor etape fiind obligatorie, nefiind incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 deoarece reclamanţii nu au solicitat un răspuns care să poată fi comunicat în 30 de zile, ci se solicită eliberarea unui anumit act administrativ care poate fi emis doar cu respectarea prevederilor Legii nr. 247/2005.

În aceste condiţii, obligarea Comisiei Centrale direct să emită decizia este nelegală, fiind obligatorie parcurgerea procedurii administrative cu respectarea ordinii de soluţionare a dosarelor de despăgubire, conform deciziei nr. 2/2006 având în vedere că dosarul de despăgubire al reclamanţilor a fost selectat în temeiul acestei decizii, nu a deciziei nr. 2815/2008.

Sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON, soluţia primei instanţe este greşită întrucât nu i se poate imputa Comisiei că Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin şi-a îndeplinit defectuos obligaţiile neidentificând în mod concret imobilul pentru care a acordat măsuri reparatorii. În subsidiar, dacă se va aprecia că nu se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este necesar a se face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., în sensul micşorării acestor cheltuieli.

De asemenea, Comisia reprezintă Statul Român în litigiile de acest gen şi nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată.

Recursul este nefondat.

Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor, din Legea nr. 247/2005 nu conţine prevederi care să-i confere Comisiei Centrale atribuţii în privinţa verificării dispoziţiilor emise de autorităţile locale sub aspectul conţinutului acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informaţii în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speţa de faţă. Chestiunea pusă în discuţie este, fără îndoială, de competenţa evaluatorului/societăţii de evaluatori, aşa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) şi alin. (61)-(65) din actul normativ precitat.

Apoi, competenţa acestei autorităţi publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speţă, pe terenul în discuţie există edificate construcţii, astfel că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanţii sunt de acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent şi nu au contestat dispoziţia autorităţii locale.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condiţiile în care calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubiri a fost stabilită prin dispoziţia nr. 809/2005 emisă de Primarul Municipiului Drobeta Turnu Severin, iar dosarul a fost înregistrat în acelaşi an la Comisia Centrală, conferă consistenţă concluziei instanţei de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reţine că instanţa de fond întemeiat a reţinut că, prin conduita manifestată în soluţionarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a cărui incidenţă nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale şi desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluţionarea dosarelor nu conferă suport susţinerilor autorităţii publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituţia României, normele naţionale cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să contravină principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţie, ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci şi în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivităţii autorităţii publice.

Contrar celor susţinute de pârâtă instanţa de fond nu a obligat-o să emită decizia cu încălcarea etapelor administrative, cum au fost stabilite în Legea nr. 247/2005, ci a sancţionat pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexecutarea atribuţiilor legale în soluţionarea dosarului de despăgubire, urmând astfel ca şi în dosarul de faţă procedurile reglementate de Legea nr. 247/2005 să fie respectate. Desigur, conform unei jurisprudenţe consolidate a instanţei supreme, nu este în discuţie termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, în mod corect prima instanţă a obligat-o pe pârâtă, cu acest titlu, la plata sumei de 2.000 RON. Cum a fost admisă acţiunea reclamanţilor, pârâta a căzut în pretenţii în sensul art. 247 C. proc. civ., astfel că în deplină consonanţă cu textul legal precitat a fost admis şi acest capăt de cerere, motivaţiile recurentei, din perspectiva textului de lege amintit, fiind complet lipsite de relevanţă. De asemenea, nu se justifică reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată din primă instanţă. Înalta Curte constată, sub acest aspect, că onorariul avocaţial nu este nepotrivit de mare faţă de valoarea pricinii, de complexitatea dosarului şi de munca depusă de avocat, astfel că nu se justifică aplicarea art. 247 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică, neexistând motive de casare sau modificare în sensul dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Văzând că s-au cerut cheltuieli de judecată în recurs, Înalta Curte, conform art. 247 C. proc. civ., va obliga pârâta la plata către reclamanţi cu acest titlu, a sumei de 1.000 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinţei nr. 343 din 05 octombrie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimaţii-reclamanţi.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 noiembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5316/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs