ICCJ. Decizia nr. 5372/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5372/2010
Dosar nr. 9949/2/200.
Şedinţa publică din 2 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa nr. 707 din 9 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.P., şi a constatat calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind „orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului;
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv adresele Serviciului Român de Informaţii, reiese că pârâtul P.P. şi-a desfăşurat activitatea în perioada 1977 în cadrul Direcţiei a III-a Serviciul 3 din cadrul Ministerului de Interne şi în cadrul Securităţii Oraşului Caracal, în calitate de şef al acestei structuri.
În raport de conţinutul acestor înscrisuri, apreciază instanţa de fond ca fiind îndeplinită prima condiţie impusă de dispoziţiile art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008, în sensul că pârâtul a avut calitatea de ofiţer al Securităţii.
De asemenea, reţine prima instanţă, raportul cu propuneri de luare în evidenţă a numitului D.V.R.D., întocmit şi semnat olograf de pârât, având ca obiectiv stabilirea relaţiilor acestei persoane cu cetăţenii străini şi cu diplomaţii francezi din Bucureşti, consemnează îngrădiri ale dreptului acestei persoane la viaţă privată, la secretul corespondenţei, urmând a fi înlăturată apărarea pârâtului potrivit căreia acest plan de măsuri nu a afectat persoane urmărite, ci doar a condus la supravegherea unor diplomaţi francezi pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni.
Apreciază instanţa de fond că, în condiţiile în care nu s-a făcut nici o dovadă din care să reiasă că măsurile dispuse au fost aferente unor activităţi specifice de urmărire penală pentru prevenirea săvârşirii unor infracţiuni de către cetăţenii străini, aceste măsuri au dus la îngrădirea drepturilor numitului D.V.R.D.
Totodată, se arată în considerentele sentinţei atacate, din Nota informativă din 18 martie 1977, semnată olograf de către pârât, reiese că în calitatea sa de angajat al fostei Securităţi a dispus instruirea unui informator în vederea supravegherii numitului V.I., notele ulterioare ale acestui informator fiind primite de pârât iar planul de măsuri de verificare informativă privind pe numitul C.E. este semnat olograf tot de către pârât şi cuprinde stabilirea de către acesta a unor activităţi privind supravegherea informativă a acestei persoane prin diverse mijloace, inclusiv interceptarea corespondenţei interne şi externe, introducerea mijloacelor de tehnică operativă la domiciliul acestuia, precum şi introducerea unui informator la locul de muncă al persoanei urmărite.
Arată prima instanţă că, din conţinutul înscrisurilor menţionate anterior, reiese în mod evident că în virtutea funcţiei sale, prin activităţile desfăşurate, pârâtul a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, fiind îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de lege.
Reţine instanţa de fond că, faţă de natura mijloacelor şi măsurilor dispuse de către pârât, scopul în care acestea au fost adoptate, este neîntemeiată apărarea pârâtului, potrivit căreia aceste activităţi au fost necesare pentru prevenirea unor activităţi de spionaj, iar îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale justificată prin dispoziţiile art. 19 pct. 3 lit. b) din Pactul Internaţional privind drepturile civile şi politice.
Împotriva acestei hotărâri, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., a declarat recurs pârâtul.
In motivarea recursului, care, în esenţă, reiterează apărările formulate în faţa instanţei de fond, se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea legii, întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza fără să ţină seama de apărările formulate de recurentul-pârât, prin care susţine că nu el este autorul înscrisurilor olografe invocate de reclamant.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Obiectul judecăţii în cauză îl constituie cererea formulată de reclamantul C.N.S.A.S., în contradictoriu cu pârâtul P.P., prin care solicită să se constate calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.
Soluţionarea cauzei depinde de corecta stabilire a situaţiei de fapt, în baza probelor administrate, şi de împrejurarea, de asemenea necesar a fi stabilită, dacă starea de fapt constatată, reprezentând activitatea pârâtului, întruneşte condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din OUG nr. 24/2008.
La calificarea activităţii pârâtului ca fiind una ce întruneşte condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, instanţa de fond a avut în vedere exclusiv înscrisurile invocate şi depuse la dosar de către reclamant.
Cu privire la aceste înscrisuri, însă, prin Notele de şedinţă şi întâmpinarea formulate în faţa primei instanţe (f.9-14 dosar fond), pârâtul a susţinut că nu au fost întocmite de el.
Cu toate acestea, instanţa de fond, deşi îşi întemeiază soluţia exclusiv pe înscrisurile contestate de pârât, nu face referire la acest aspect în considerentele sentinţei pronunţate, care nu conţine nici un motiv pentru care apărările respective ale pârâtului ar fi fost respinse. Cu alte cuvinte, era necesară analiza, eventual pe calea procedurii verificării de scripte, invocată de pârât în recurs, a apărărilor pârâtului, prin care susţine că nu el este autorul înscrisurilor invocate împotriva sa, ceea ce instanţa de fond nu a făcut.
Or, limitându-se la aplicarea dispoziţiilor legale asupra unei stări de fapt, constând într-o activitate de o anumită factură, atribuită pârâtului pe baza unor înscrisuri contestate de acesta, fără să răspundă în vreun fel acestui aspect, instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre ce încalcă principiul motivării, prevăzut de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
In acest fel, instanţa de fond a hotărât în lipsa unui probatoriu concludent referitor la activitatea incriminată, invocată de reclamant în acţiune şi atribuită pârâtului, fără stabilirea adevărului cu privire la starea de fapt, ceea ce a condus la nerespectarea şi a principiul rolului activ, prevăzut de art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Pentru motivele arătate, constatându-se că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, urmează să fie admis recursul, casată sentinţa atacată şi, în temeiul art. 313 C. proc. civ., trimisă cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa de fond va face aplicarea art. 315 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., urmând să procedeze în sensul celor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul P.P. împotriva sentinţei nr. 707 din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5371/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5382/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
