ICCJ. Decizia nr. 5388/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5388/2010
Dosar nr. 8753/2/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 969 din data de 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul S.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi l-a obligat pe acesta să stabilească o dată pentru primirea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen de maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
A arătat instanţa de fond că reclamantul are dreptul, recunoscut de lege, de a obţine analiza pe fond a cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil, iar pârâtul nu a făcut dovada imposibilităţii obiective de a da curs solicitării reclamantului.
Curtea a respins excepţiile lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată şi excepţia prescrierii dreptului la acţiune, cu motivarea, în ceea ce priveşte prima excepţie, că acţiunea este semnată de către reclamant însuşi, iar, în ce o priveşte pe cea de-a doua, calculul termenului de sesizare a instanţei se face începând de la momentul la care trebuia să fie soluţionată cererea reclamantului depusă în 2009, la care nu s-a răspuns.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că nu există nici o dovadă că reclamantul-intimat şi-a însuşit cererea ce face obiectul prezentei cauze.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău nu reprezenta un refuz de soluţionare a cererii petentului, ci arăta condiţiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamantul s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, atât în anul 2006, cât şi în anul 2009, fără a primi vreun răspuns.
Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, deficienţele administrative în organizarea înregistrării şi procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române, deficienţe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii iniţiale a intimatului şi în faptul că acesta nu a primit nici un răspuns din partea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, autoritatea abilitată şi învestită cu soluţionarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorităţii pârâte, instanţa trebuie să aibă în vedere principiul menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei se subsumează principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptatăla Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanţei de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
În speţă, faţă de termenele scurte şi imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce priveşte procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei, faţă de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deşi aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reţinut instanţa de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii reclamantului, în condiţiile în care ar fi trebuit să-şi ia toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
De altfel, Legea nr. 21/1991 a şi fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor, context în care susţinerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind create condiţiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.
Obiecţiile recurentului privind semnătura intimatului-reclamant nu se pot constitui în motiv de casare a sentinţei recurate, câtă vreme acesta, având la dispoziţie procedura înscrierii în fals în condiţiile dispoziţiilor Codului de procedură civilă, nu a făcut uz de ea în faţa instanţei de fond, invocând doar lipsa calităţii de reprezentant a semnatarului cererii în condiţiile în care instanţa nu a avut motive pentru a admite această excepţie, aşa cum a fost ea formulată.
Înalta Curte, examinând înscrisurile cauzei, nu are motive pentru a constata neregularităţi în sensul indicat de către recurent, neregularităţi de natură a duce la modificarea soluţiei dată de către instanţa de fond.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 969 din data de 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5387/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5389/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
