ICCJ. Decizia nr. 5398/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5398/2010
Dosar nr. 104/32/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 februarie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC N.P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea procesului-verbal de constatare din 17 noiembrie 2009, a deciziei nr. 25912 din 16 decembrie 2009, emise de către pârâtă, precum şi a scrisorii de notificare privind restituirea, pentru neeligibilitate a proiectului „Înfiinţare fermă de melci”, a sumei de 105.363,06 RON, suspendarea scrisorii de notificare până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei acţiuni, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a criticat controlul efectuat de către echipa de verificare a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi constatările cuprinse în Procesul-verbal contestat, susţinând că respectă condiţiile de eligibilitate prevăzute în contractul-cadru şi că renunţarea la proiectul contractat nu este oportună.
Prin sentinţa civilă nr. 46 din data de 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea a arătat că, în raport de dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 6 din O.G. nr. 79/2003, incidente în speţă, actele de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare sunt titluri de creanţă ce pot fi contestate în condiţiile şi termenele stabilite de C. proc. fisc.
Faţă de acest aspect, prima instanţă a apreciat că actele administrative contestate în cauză se înscriu în categoria actelor administrative ce privesc contribuţii bugetare, în sensul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, condiţii în care acţiunea având ca obiect contestarea acestor acte este de competenţa instanţei de contencios administrativ, determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că în speţă nu sunt incidente, în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretenţiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a, cauza de faţă având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală, acte emise ca urmare a nerespectării obligaţiilor instituite printr-un contract administrativ.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea procesului-verbal de constatare din 17 noiembrie 2009, a deciziei nr. 25912 din 16 decembrie 2009, emise de către recurenta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, precum şi a scrisorii de notificare privind restituirea, pentru neeligibilitate a proiectului „Înfiinţare fermă de melci”, a sumei de 105.363,06 RON, la care se adaugă penalităţi şi dobânzi conform prevederilor legale în vigoare.
Prin procesul-verbal de constatare din 17 noiembrie 2009, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au constatat că intimata-reclamantă nu a respectat obligaţiile prevăzute de contractul cadru din 29 iulie 2005, încheiat între recurentă şi intimată, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Înfiinţare fermă de melci” şi au propus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil aferent, precum şi rezilierea contractului de finanţare.
Secţiunea 13 din procesul-verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia nr. 25912 din 16 decembrie 2009 emisă de recurenta-pârâtă, priveşte soluţionarea, în sensul respingerii, a contestaţiei intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal descris anterior.
Înalta Curte reţine că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea acestui proiect, nereguli de natură a determina încetarea contractului şi restituirea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Art. 3 alin. (2) şi (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Împotriva titlului de creanţă, debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale, procedura de contestare şi soluţionare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii, şi anume al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Faţă de obiectul prezentei cauze, care priveşte contestarea unei creanţe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, Înalta Curte constată că în mod corect a determinat prima instanţă competenţa de soluţionare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum, în speţă, de până la 500.000 RON, fără a avea importanţă dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva sentinţei civile nr. 46 din data de 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5397/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5399/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
