ICCJ. Decizia nr. 5401/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5401/2010
Dosar nr. 74/54/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâţilor să emită şi să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 RON/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia nr. 1338 din 05 septembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamantă, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, situat în Craiova.
S-a arătat că dispoziţia nr. 1338/2006 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 31982/CC la data de 25 ianuarie 2007, fără însă a fi fost soluţionat până la data înregistrării acţiunii.
A susţinut reclamanta că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de peste 4 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 1338/2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, invocând aspecte legate de procedura şi ordinea soluţionării dosarelor, aşa cum a fost reglementată prin decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.
La rândul său, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este învestită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 170 din data de 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea reclamantei şi a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, preluat abuziv, conform dispoziţiei nr. 1338 din 05 septembrie 2006 a Primarului Municipiului Craiova, respingând capătul de cerere privind acordarea de daune cominatorii.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, că autoritatea locală cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv s-a pronunţat la 05 septembrie 2006, iar deşi dosarul a fost înaintat autorităţilor pârâte la 25 ianuarie 2007, până la data sesizării instanţei (decembrie 2009) dosarul reclamantei nu fusese analizat.
Prima instanţă a apreciat că, în speţă, comportamentul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este de natură a încălca prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1, prin depăşirea unui termen rezonabil de soluţionare a dosarului reclamantei şi încălcării obligaţiei statului de a respecta dreptul de proprietate al acestora.
Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, cu motivarea că, aşa cum rezultă din atribuţiile legale ale acestei instituţii, nu există identitate între debitorul obligaţiei ce face obiectul pretenţiei reclamantei şi această pârâtă.
Instanţa de fond a respins cererea de obligare a pârâtelor la plata de daune cominatorii, arătând că potrivit dispoziţiilor art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţilor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare, fiind considerat neîntemeiat, prin raportare la aceleaşi dispoziţii legale, şi capătul de cerere prin care se solicită fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod netemeinic că în speţă ar fi fost încălcat principiul procesului rezonabil, dispunând obligarea sa la emiterea titlului de despăgubire, fără a ţine cont de aspectele obiective şi procedura complexă privind soluţionarea dosarului de despăgubire al reclamantei şi cu ignorarea prevederilor deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor care stabileşte ca şi principiu trimiterea dosarelor la evaluator în ordinea înregistrării lor.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în concluziile scrise, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Intimata-reclamantă a supus controlului instanţei de contencios administrativ refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ, respectiv decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul Craiova, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, calitatea de persoană îndreptăţită la despăgubire fiindu-i recunoscută prin dispoziţia nr. 1338 din 05 septembrie 2006, emisă de Primarul Municipiului Craiova.
Prin această dispoziţie a fost soluţionată notificarea înregistrată sub nr. 2382/N/2001.
Astfel, reclamanta a început procedurile de recuperare a bunului sau contravalorii acestuia prin notificarea formulată în anul 2001, iar dosarul cu dispoziţia de acordare a despăgubirilor, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înregistrat de către pârâtă sub nr. 31982/CC la data de 25 ianuarie 2007.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenţie ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi un element al dreptului la o bună administrare, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene, consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 07 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
Complexitatea etapelor procedurale poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare, a unei totale pasivităţi a autorităţii publice, în condiţiile în care din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la pronunţarea prezentei hotărâri s-a emis decizia solicitată.
De aceea, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe nu este criticabilă nici sub aspectul pretinsei ignorări a regulilor de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor, prevăzute în decizia nr. 2815/2008.
Toate aceste elemente conturează cu pregnanţă caracterul nejustificat al refuzului de emitere a actului administrativ de către Comisia Centrală şi depăşirea limitelor termenului rezonabil de soluţionare a cererilor prin prisma criteriilor cristalizate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest context, soluţia Curţii de apel este legală şi se impune a fi menţinută.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 170 din data de 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5399/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5402/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
