ICCJ. Decizia nr. 5399/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5399/2010
Dosar nr. 37/39/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra cererii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta H.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând anularea hotărârii nr. 5456 din 18 decembrie 2009, emisă de pârâtă, şi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că în perioada 04 aprilie 1944-1945 s-a refugiat împreună cu părinţii şi cei zece fraţi, din comuna Leorda, judeţul Botoşani, în comuna Cernatu, judeţul Braşov.
A susţinut reclamanta că hotărârea contestată este nelegală şi netemeinică, întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată, dovedită prin acte şi declaraţii de martori.
Prin sentinţa civilă nr. 97 din 16 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantei şi a dispus anularea hotărârii nr. 5456 din 08 decembrie 2009 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de dispoziţiile Legii nr. 189/2000 pentru perioada 04 aprilie 1944-06 martie 1945, începând cu data de 01 ianuarie 2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că la dosarul cauzei au fost depuse hotărâri emise de Casa Judeţeană de Pensii Bucureşti, Braşov şi Botoşani, prin care fraţilor reclamantei li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată de Legea nr. 189/2000, acte de stare civilă şi autorizaţia de stabilire a familiei reclamantei în localitatea Cernatu.
Prima instanţă a apreciat că, faţă de dispoziţiile art. 6¹ din O.G. nr. 105/1999, care prevăd că dovada stării de fapt se poate face cu orice mijloc de probă prevăzut de lege, şi faţă de faptul că sarcina probei impuse reclamantei nu trebuie să fie prea împovărătoare, date fiind circumstanţele speciale ale speţei în care se încearcă probarea unor fapte petrecute în urmă cu mai mult de 60 de ani, înscrisurile depuse de reclamantă sunt suficient de precise şi concordante pentru a subscrie susţinerilor reclamantei privind motivul etnic al strămutării.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Suceava, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că soluţia pronunţată în cauză este netemeinică întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost o persoană strămutată ca urmare a persecuţiilor etnice, din înscrisurile depuse rezultând faptul că familia aceasteia a fost evacuată de către autorităţi ca urmare a evoluţiei liniei frontului în timpul celui de-al doilea război mondial.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, „beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: (...) c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”, iar, conform art. 61 din acelaşi act normativ, „dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.”
Înalta Curte constată că, în dovedirea susţinerilor sale, intimata-reclamantă a depus la dosarul cauzei acte de stare civilă, autorizaţia de stabilire din 1944 emisă de Prefectul Judeţului Braşov prin care se dispunea instalarea, în comuna Cernatu, judeţul Braşov, a numitului V.I.N., tatăl reclamantei, împreună cu soţia şi cei zece copii, precum şi declaraţia notarială a numitei A.E.
În aceste condiţii se poate reţine, aşa cum a procedat şi instanţa de fond, faptul că în mod cert intimata-reclamantă a fost strămutată, împreună cu familia sa, din localitatea Leorda, judeţul Botoşani, în localitatea Cernatu, judeţul Braşov, începând cu data de 04 aprilie 1944.
Din aceste înscrisuri nu rezultă cu certitudine faptul că strămutarea reclamantei şi a familiei sale a avut ca motivaţie persecuţiile etnice, însă, pe de altă parte, instanţa, în virtutea rolului său activ, are obligaţia de a contura şi interpreta ansamblul probator în lumina principiilor constituţionale şi al dispoziţiilor legale incidente.
Înalta Curte reţine că intimata-reclamantă a mai depus, la dosarul cauzei, hotărârea nr. 2064 din data de 18 februarie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, hotărârea nr. 2065 din data de 18 februarie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, hotărârea nr. 5313 din data de 19 noiembrie 2009 a Casei Judeţene de Pensii Braşov, hotărârea nr. 17744/492 din data de 14 decembrie 2009 a Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti şi hotărârea nr. 2079 din data de 22 martie 2010 a Casei Judeţene de Pensii Botoşani, din care rezultă că numitelor G.V., H.A., B.E., A.E. şi F.M., surorile reclamantei, li s-a recunoscut calitatea de beneficiare ale drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare.
Or, în aceste condiţii, a nu recunoaşte intimatei-reclamante calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 ar contraveni principiului non-discriminării, în condiţiile în care celorlalţi membri ai familiei sale li s-a recunoscut, în mod irevocabil, calitatea de beneficiari ai O.G. nr. 105/1999, şi ar crea reclamantei o situaţie defavorizantă, imputabilă statului român.
Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Suceava, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă Casa Judeţeană de Pensii Suceava Buzău împotriva sentinţei civile nr. 97 din 16 aprilie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5398/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5401/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
