ICCJ. Decizia nr. 5393/2010. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5393/2010
Dosar nr. 12245/2/2009
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la 31 decembrie 2009, reclamantul R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României din 09 noiembrie 2009, emisă de pârât, constatarea nelegalităţii şi netemeiniciei şi anularea deciziei de anulare a autorizaţiei sale de muncă, şi, în consecinţă, prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României până la data de 26 mai 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că pârâtul a decis abuziv revocarea dreptului său de şedere pe teritoriul României, fără a ţine cont de faptul că are un contract de muncă valabil, pentru care plăteşte taxe şi impozite la stat, chiar şi după emiterea deciziei de returnare, întrucât firma la care lucrează funcţionează efectiv la punctul de lucru din centrul comercial D.R.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 1364 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului ca tardivă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că decizia de returnare de pe teritoriul României din 09 noiembrie 2009 a fost comunicată prin afişare la data de 24 noiembrie 2009, că reclamantul a semnat totuşi de luare la cunoştinţă de conţinutul deciziei la data de 15 decembrie 2009 conform menţiunii din finalul deciziei de returnare, şi, raportat la această din urmă dată, a constatat că acţiunea fost introdusă cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie potrivit art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susţinut că a contestat în primul rând decizia de anulare a autorizaţiei de muncă, emisă în condiţiile art. 21 din O.U.G. nr. 56/2007, cerând, în consecinţa admiterii acestui capăt de cerere, anularea deciziei de returnare, situaţie în care, faţă de obiectul principal al acţiunii, termenele legale de contestare sunt cele prevăzute de Legea nr. 554/2004.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, arătând că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) teza a III-a din O.U.G. nr. 194/2002, sentinţa nr. 1364 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Văzând dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., aplicabil în recurs în temeiul art. 298 corelat cu art. 316 C. proc. civ., şi examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă şi susţinută de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este fondată şi urmează a o admite, cu consecinţa respingerii recursului declarat în cauză, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ decizia de returnare de pe teritoriul României din 09 noiembrie 2009, emisă de către Oficiul Român pentru Imigrări şi decizia de anulare a autorizaţiei sale de muncă.
Prin cererea precizatoare din data de 27 ianuarie 2010, reclamantul a arătat că înţelege să conteste în principal decizia de anulare a autorizaţiei sale de muncă solicitând, pe cale de consecinţă, prelungirea valabilităţii acesteia şi a dreptului său de şedere şi anularea deciziei de returnare din 09 noiembrie 2009.
Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 194/2002, împotriva străinilor a căror viză sau drept de şedere a fost anulat sau revocat, Oficiul Român pentru Imigrări poate dispune măsura returnării de pe teritoriul României (art. 81).
Oficiul Român pentru Imigrări anulează, prin decizie motivată, dreptul de şedere temporară în România, dacă în urma verificărilor efectuate de Oficiul Român pentru Imigrări sau a sesizărilor primite de la alte autorităţi competente, potrivit legii, se constată că străinul nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora i-a fost prelungit dreptul de şedere ori nu mai respectă scopul pentru care i-a fost acordat acest drept.
În speţă, motivul revocării dreptului recurentului-reclamant de şedere pe teritoriul României l-a constituit, în esenţă, faptul că acesta nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 56 din O.U.G. nr. 194/2002 referitor la încadrarea în muncă.
Potrivit dispoziţiilor art. 78 din O.U.G. nr. 194/2002, decizia de anulare sau revocare a dreptului de şedere se comunică de către Oficiul Român pentru Imigrări, străinului care se află pe teritoriul României, prin decizia de returnare.
În speţă, în decizia de returnare din 09 noiembrie 2009 sunt descrise inclusiv motivele pentru care recurentul nu mai beneficiază de autorizaţie de muncă, decizia de revocare a dreptului de şedere şi îndepărtare sub escortă.
În acest context, şi raportat la dispoziţiile legale examinate anterior, Înalta Curte concluzionează că decizia de revocare a dreptului de şedere şi actele premergătoare acesteia (de exemplu, anularea autorizaţiei de muncă) constituie corp comun cu decizia de returnare a străinului de pe teritoriul României, putând fi contestate numai împreună cu aceasta şi în condiţiile art. 84 din O.U.G. nr. 194/2002.
Or, acest text normativ prevede că „decizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări. Hotărârea instanţei este irevocabilă.”
În consecinţă, sentinţa recurată nu face parte din categoria hotărârilor care, potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 137 corelat cu art. 299 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, Curtea va admite excepţia inadmisibilităţii recursului şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1364 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1364 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5391/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5394/2010. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
