ICCJ. Decizia nr. 5406/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5406/2010
Dosar nr. 867/59/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 iulie 2010 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC L.&S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea deciziei nr. 11194 din 03 iunie 2010 emisă de pârâtă, anularea parţială a procesului-verbal de constatare încheiat la 26 martie 2010 în ce priveşte constatările înscrise la cap. 6 pct. 1 şi 2 din acesta, suspendarea executării procesului-verbal contestat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 392 din data de 21 septembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
În motivarea acestei hotărâri, Curtea a arătat că, în speţă, reclamanta contestă o obligaţie fiscală în cuantum de 397.435,12 RON, calculată şi imputată ca urmare a verificării modului de utilizare de către reclamantă a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Evocând dispoziţiile art. 3-7 şi art. 10 din O.G. nr. 79/2003, care stabilesc că procesul-verbal contestat constituie titlu de creanţă fiscală, prima instanţă a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, acţiunea ce are ca obiect contestarea acestui act fiind de competenţa instanţei de contencios administrativ determinată în funcţie de valoarea creanţei bugetare şi nu de nivelul autorităţii publice care a emis actul administrativ fiscal.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că, în speţă, nu sunt incidente, în stabilirea competenţei materiale a instanţei de judecată, prevederile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 referitoare la cuantumul pretenţiilor ce fac obiectul cauzei, ci dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a, cauza de faţă având ca obiect anularea unor acte emise de o autoritate publică centrală, emise ca urmare a nerespectării obligaţiilor instituite printr-un contract administrativ.
Examinând cauza în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă, precum şi de reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă anularea parţială a procesului-verbal de constatare din data de 26 martie 2010 şi a deciziei nr. 11194 din 03 iunie 2010 emise de către recurenta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, precum şi suspendarea executării procesului-verbal contestat.
Prin procesul-verbal de constatare din 26 martie 2010, reprezentanţii Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit au constatat că intimata-reclamantă nu a respectat obligaţiile prevăzute de contractul cadru de finanţare din 06 noiembrie 2006, încheiat între recurentă şi intimată, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului intitulat „Modernizare şi extindere capacitate procesare carne”, fiindu-i astfel imputabilă, cu titlul de cheltuieli neeligibile, suma de 488.557,62 RON.
Secţiunea 13 din procesul-verbal prevede că acesta reprezintă titlu de creanţă, executoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
Decizia nr. 11194 din 03 iunie 2010, emisă de recurenta-pârâtă, priveşte soluţionarea, în sensul respingerii, a contestaţiei intimatei-reclamante împotriva procesului-verbal descris anterior.
Înalta Curte reţine că, în contextul constatării unor nereguli în implementarea proiectului „Modernizare şi extindere capacitate procesare carne”, nereguli de natură a determina imputarea sumelor plătite de către autoritatea contractantă, devin incidente dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător.
Art. 3 alin. (2) şi (4) din acest act normativ prevăd că actul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare, constituie titlu de creanţă şi înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2), creanţele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Împotriva titlului de creanţă, debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
În perspectiva acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esenţă, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanţe fiscale, procedura de contestare şi soluţionare a contestării urmând a fi cea specifică acestui tip de acte administrative.
În conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte reţine că Legea contenciosului administrativ a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzelor în concordanţă cu dispoziţiile C. proc. fisc., în raport de două criterii, şi anume: al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul şi al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora.
Faţă de obiectul prezentei cauze, care priveşte contestarea unei creanţe bugetare, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare şi de cofinanţare, Înalta Curte constată că în mod corect a determinat prima instanţă competenţa de soluţionare a cauzei în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat, cuantum, în speţă, de până la 500.000 RON, fără a avea importanţă dacă actul atacat este emis de o autoritate publică centrală sau locală.
Pentru aceste considerente, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit împotriva sentinţei civile nr. 392 din data de 21 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5403/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5407/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
