ICCJ. Decizia nr. 5407/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5407/2010
Dosar nr. 5875/1/2010
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
a) Obiectul cererii de chemare în judecată.
Prin acţiunea formulată la data de 14 aprilie 2006, Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei a chemat în judecată Guvernul României şi Judeţul Covasna, solicitând anularea H.G. nr. 1485/2005 pentru reglementarea situaţiei juridice a unui imobil prin care s-a dispus abrogarea H.G. nr. 2443/2004 şi s-a aprobat transmiterea imobilului situat în Sfântu Gheorghe, din domeniul privat al statului şi din administrarea R.A.A.P.P.S., în domeniul public al Judeţului Covasna şi în administrarea Consiliului Judeţean Covasna.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că prin H.G. nr. 2443/2004 bunul a fost transmis în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi cultelor, pentru episcopie, reclamanta efectuând demersurile necesare pentru intabulare în cartea funciară.
Reclamanta a mai arătat că prin H.G. nr. 1485/2005 s-au încălcat prevederile Legii nr. 213/1998 şi ale O.U.G. nr. 112/2000, trecerea din domeniul public al statului în cel privat dispunându-se în mod abuziv.
b) Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 87 din 29 mai 2009, Curtea de Apel Braşov a admis acţiunea şi a dispus anularea H.G. nr. 1485/2005.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că Guvernul României, emiţând H.G. nr. 1485/2005, a încălcat drepturile stabilite în favoarea reclamantei, respectiv dreptul de administrare asupra imobilului, împrejurarea că protocolul de predare-primire a bunului către episcopie nu a fost încheiat neprezentând relevanţă, culpa aparţinând pârâtului şi nu reclamantei care a întreprins măsurile necesare pentru rezolvarea situaţiei juridice a imobilului.
Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că prin sentinţa nr. 91/2008 a Curţii de Apel Braşov, irevocabilă, s-a respins excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 2443/2004.
c) Calea de atac exercitată împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Guvernul României şi Judeţul Covasna, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, Guvernul României a invocat lipsa calităţii procesuale active, pe considerentul că reclamanta, nefiind titulara dreptului de administrare a imobilului, întrucât nu s-a încheiat protocolul de predare-primire, nu poate opune un drept ori un interes legitim care să fi fost vătămat prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005.
De asemenea, pârâtul a arătat că această hotărâre a fost adoptată cu respectarea normelor de tehnică legislativă şi a dispoziţiilor Legii nr. 213/1998, Guvernul, ca administrator al proprietăţii private a statului, fiind în drept să dispună revocarea unei hotărâri care nu şi-a produs efectele, pe motive de oportunitate.
În recursul declarat de Judeţul Covasna, s-a invocat abrogarea tacită a H.G. nr. 2443/2004, anterior adoptării H.G. nr. 1485/2005, în raport de prevederile H.G. nr. 60/2005 privind organizarea şi funcţionarea R.A.A.P.P.S. şi respectiv de dispoziţiile H.G. nr. 265/2005 privind schimbarea regimului juridic al unor imobile, acte prin care s-a confirmat că imobilul în litigiu se află în domeniul privat al statului şi în administrarea regiei.
Şi în cel de-al doilea recurs s-a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care, nefiind deţinătoarea imobilului, nu poate susţine că prin adoptarea H.G. nr. 1485/2005 i s-ar fi vătămat vreun drept.
De asemenea, pârâtul a învederat şi lipsa de interes, întrucât prin anularea actului administrativ contestat imobilul nu ar intra în patrimoniul reclamantei, ci ar reveni în administrarea R.A.A.P.P.S.
În fine, pârâtul a criticat sentinţa şi sub aspectul temeiniciei, instanţa de fond înlăturând nejustificat susţinerile privind inexistenţa dreptului de administrare al reclamantei. Or, în raport de împrejurarea că protocolul de predare-primire având ca obiect bunul în litigiu nu a fost încheiat, dreptul de administrare acordat prin H.G. nr. 1443/2004 a fost revocat, reclamanta contribuind prin pasivitatea manifestată la neîndeplinirea obligaţiei şi, în acelaşi timp, a dreptului de a prelua imobilul.
d) Hotărârea instanţei de control judiciar.
Prin decizia civilă nr. 513 din data de 03 februarie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins recursurile ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale active şi cea a lipsei de interes au fost analizate de instanţa de fond şi respinse în mod corect, reclamanta justificând un interes legitim privat, astfel cum este el reglementat de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.
Înalta Curte a considerat că argumentul potrivit căruia H.G. nr. 1443/2004 ar fi fost deja abrogată tacit, anterior adoptării H.G. nr. 1485/2005, nu are suport, cele două hotărâri de guvern invocate, privind organizarea şi funcţionarea R.A.A.P.P.S. şi respectiv situaţia bunurilor aflate în administrarea acesteia – în anexă fiind inclus şi imobilul în litigiu, neputând fi opuse unui act de dispoziţie prin care s-a transmis imobilul în proprietatea publică a statului şi s-a stabilit un alt administrator.
Criticile formulate asupra fondului litigiului sunt, de asemenea, neîntemeiate, sentinţa de fond reţinând în mod justificat că H.G. nr. 1485/2005 a fost adoptată prin ignorarea dreptului de administrare deja constituit în favoarea Ministerului Culturii şi Cultelor, prin intermediul reclamantei.
Înalta Curte a apreciat că legalitatea H.G. nr. 1443/2004, prin care s-a născut acest drept ce urma a fi exercitat efectiv de reclamantă în urma încheierii protocolului de predare-primire cu R.A.A.P.P.S., a fost confirmată de sentinţa nr. 91/2008 a Curţii de Apel Braşov, irevocabilă prin respingerea recursului, prin care s-a reţinut că această hotărâre de guvern a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.
Împrejurarea că nu a fost încheiat actul de punere în posesie a imobilului – protocolul de predare-primire – ce nu se datorează reclamantei care a întreprins demersurile necesare preluării imobilului şi intabulării în cartea funciară, nu justifică abrogarea H.G. nr. 1443/2004 prin H.G. nr. 1485/2005, acest din urmă act administrativ fiind adoptat cu încălcarea dreptului de administrare deja constituit, nefiind justificată nici din motive de oportunitate, cât timp autoritatea ce urma a întocmi protocolul de predare-primire, R.A.A.P.P.S. nu şi-a îndeplinit obligaţia de a remite imobilul asupra căruia se constituise legal dreptul de administrare.
e) Contestaţia în anulare declarată în cauză.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Ministerul Administraţiei şi Internelor, în calitate de intervenient în interesul pârâtului Guvernul României, întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, contestatorul a arătat că la judecarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 87/F din 29 mai 2009 pronunţate de către Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 214/F/CA/2006, Ministerul Administraţiei şi Internelor nu a fost citat în calitate de parte în proces, fiind astfel incidente prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Mai arată că prin sentinţa civilă nr. 87/F din 29 mai 2009, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în Dosarul nr. 214/F/CA/2006, instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulate de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi că această hotărâre nu i-a fost comunicată, fiind astfel privaţi de posibilitatea de a exercita o eventuală cale de atac împotriva acesteia.
f) Apărările intimatului Judeţul Covasna.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Judeţul Covasna, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, a solicitat admiterea contestaţiei în anulare formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor, arătând că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi că hotărârea nu i-a fost comunicată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevanţă.
Contestaţia în anulare este o cale de atac de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele şi în condiţiile expres prevăzute în art. 317-321 C. proc. civ.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., temei de drept pe contestatorul şi a întemeiat demersul judiciar, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea apelului sau al recursului.
Astfel, neregularitatea actelor de procedură, implicit a celor privind citarea părţilor, poate fi invocată inclusiv în cadrul contestaţiei în anulare numai dacă acest motiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.
Cum în cauză, împotriva hotărârii primei instanţe au formulat recurs numai pârâţii Judeţul Covasna, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, şi Guvernul României, nu şi intervenientul în interes alăturat Guvernului României, acesta nu poate invoca direct în cadrul contestaţiei în anulare neregularitatea citării în faţa Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel că sub acest aspect contestaţia în anulare este inadmisibilă.
În fine, Curtea mai reţine că în cauză Ministerul Administraţiei şi Internelor are calitate intervenient în interesul pârâtului Guvernul României, care nu a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 513 din 03 februarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 6290/1/2009, motiv pentru care contestaţia în anulare urmează a fi respinsă ca inadmisibilă în aplicarea art. 56 C. proc. civ., considerându-se că nu are deschisă calea de atac cât timp partea pentru care a intervenit nu a exercitat-o la rându-i.
Chiar dacă art. 56 C. proc. civ. se referă expres la căile de atac ale apelului şi recursului, pentru identitate de motive, aceleaşi raţiuni paralizează exerciţiul dreptului la acţiune şi în cazul căilor de atac de retractare cum este cazul contestaţiei în anulare.
2. Soluţia pronunţată asupra contestaţiei în anulare.
Având vedere toate considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de către contestatorul Ministerul Administraţiei şi Internelor împotriva deciziei civile nr. 513 din 03 februarie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5406/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5408/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
