ICCJ. Decizia nr. 5436/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5436/2010

Dosar nr.5921/302/2009

Şedinţa publică din 7 decembrie 2010

Asupra recursului de faţă.

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin Sentinţa nr. 30 CC din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă excepţia de inadmisibilitate invocată de S.R.I. şi a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de Ţ.E.N. în contradictoriu cu pârâţii S.R.I. şi G.C.M.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a susţinut că pârâţii refuză nejustificat să pună în executare Sentinţa civilă nr. 1064 din 16 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa a constatat că, prin sentinţa arătată, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei, în sensul că pârâţii au fost obligaţi să-i comunice reclamantei copia contractului de muncă şi să-i elibereze adeverinţele menţionate în cererea introductivă la pct. 3 şi 4, reţinând aspectul că, la data formulării prezentei acţiuni, Hotărârea nr. 1064/2009 nu era irevocabilă.

Astfel, s-a apreciat că acţiunea introductivă formulată de reclamantă nu este inadmisibilă, văzând dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, însă constatând că termenul de executare a unei hotărâri începe să curgă de la data când hotărârea rămâne irevocabilă şi devine titlu executoriu, instanţa de fond a concluzionat că reclamanta nu este încă beneficiara unui titlu executoriu, pentru a putea invoca un refuz nejustificat de punere în executare a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia instanţei de fond şi arătând că dispoziţiile art. 278 pct. 1 C. proc. civ. stabilesc faptul că hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept, atunci când sunt litigii sau conflicte în legătură cu contractul de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând cu prioritate excepţia invocată de intimat prin întâmpinare, a constatat că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 303 C. proc. civ., situaţie în care va aplica sancţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 306 C. proc. civ. şi va constata nul recursul declarat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar la alin. (2) se arată că termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 3021 C. proc. civ., a constatat că recurenta nu şi-a îndeplinit obligaţiile procedurale prevăzute de lege în termenul arătat.

În aceste condiţii, Înalta Curte va aplica sancţiunea procedurală determinată de neexercitarea dreptului în termenul definit de lege.

Văzând dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. raportate la art. 301, art. 303, art. 101 şi art. 102 C. proc. civ., care prevăd termenul de 15 zile de la comunicare pentru depunerea motivelor de recurs, precum şi modalitatea de calcul a termenului, s-a constatat faptul că recurentul nu a respectat dispoziţiile procedurale prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. părţile au îndatorirea ca, în condiţiile legii să urmărească desfăşurarea şi finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi exercite drepturile procedurale conform dispoziţiilor art. 723 alin. (1), precum şi să-şi probeze pretenţiile şi apărările.

Întrucât recurenta nu a respectat dispoziţiile mai sus-arătate, nefiind indicate motivele de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii instanţei de fond, Înalta Curte văzând dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., care dispun că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, va aplica sancţiunea procedurală arătată de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Constată nul recursul declarat de Ţ.E.N. împotriva Sentinţei nr. 30/CC din 17 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.

Procesat de GGC - AA

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5436/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs