ICCJ. Decizia nr. 5440/2010. Contencios. Alte cereri. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5440/2010
Dosar nr.5883/1/2010
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin Decizia nr. 3449 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost respins ca nefondat recursul declarat de R.A. împotriva Sentinţei nr. 1134 din 18 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de control judiciar a reţinut că reclamantul R.A. a solicitat instanţei, prin acţiunea introductivă, să constate vătămarea în drepturile sale personale, prin numirea în funcţia de judecător comunitar a domnului C.B. şi existenţa unui caz de incompatibilitate prin această numire.
Instanţa a reţinut că reclamantul a promovat la instanţa comunitară mai multe cereri privind apărarea intereselor sale legitime, apreciate ca încălcate de către autorităţile române, îndeosebi de instanţele judecătoreşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 1134 din 18 martie 2009, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamant şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea acestuia ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ "poate după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris".
Întrucât din solicitarea reclamantului nu rezultă că ar fi fost încălcate aceste prevederi legale, instanţa a reţinut că cererea este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul R.A., susţinând, în esenţă, următoarele critici:
Obiectul acţiunii nu putea fi altul decât Decizia de numire a judecătorului C.B. la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Instanţa de fond a scos în mod nejustificat, din cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără a motiva de ce nu s-a efectuat o adresă către Curtea de Justiţie de la Luxemburg potrivit solicitărilor sale.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că sentinţa atacată i s-a comunicat târziu, deşi în cuprinsul acesteia se face menţiunea că s-a pronunţat în şedinţă publică la data de 18 martie 2009.
Instanţa de control judiciar, analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 112 pct. 3 şi pct. 4 C. proc. civ., reclamantul trebuie să indice obiectul cererii de chemare în judecată şi să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 "orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Pe de altă parte, potrivit art. 18 din Legea contenciosului administrativ, soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de contencios administrativ constau în anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
Din coroborarea textelor de lege menţionate, instanţa de control judiciar a constatat că în cauză, niciunul din petitele cererii de chemare în judecată nu vizează contenciosul administrativ.
Cât priveşte critica recurentului referitoare la necitarea în cauză a Curţii Europene, instanţa de recurs a reţinut că aceasta este neîntemeiată şi că, aşa cum a reţinut instanţa de fond prin Încheierea din 28 mai 2008, Curtea de Justiţie de la Luxemburg asigură respectarea dreptului şi interpretarea şi aplicarea tratatelor care instituie Comunităţile Europene, nefiind de competenţa acesteia să interpreteze şi să aplice dispoziţiile de drept intern al statelor membre.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat contestaţie în anulare, invocând ca motiv dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ., arătând că pârâţii nu au fost citaţi şi nu au depus întâmpinare, apreciind că judecătorii fondului nu au respectat recomandarea Curţii de Justiţie de la Luxembourg.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea contestaţiei de faţă, analizând motivele invocate în raport cu Decizia atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge cererea ca nefondată, pentru considerentele ce urmează:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres şi limitativ prevăzute de art. 317 - 318 C. proc. civ.
În conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte a constatat faptul că instanţa de recurs s-a pronunţat pe motivele invocate de recurent, a analizat întregul material probator existent, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, astfel încât motivele contestatorului sunt nefondate.
Curtea reţine că în pricina de faţă nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât dispoziţiile constituţionale şi dispoziţiile prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului au fost respectate în această privinţă.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a stabilit în mod constant că noţiunea de proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţie, impune ca o jurisdicţie internă - în cauză, instanţa care a pronunţat recursul - să examineze efectiv problemele esenţiale care îi sunt supuse examinării şi nu să se mulţumească a confirma pur şi simplu concluziile unei jurisdicţii inferioare.
Or, instanţa de recurs a motivat necitarea în cauză a Curţii Europene, motiv invocat de contestator atât în recurs, cât şi în prezenta cerere.
De altfel, Înalta Curte reţine că pentru a exista motiv de contestaţie în anulare este necesar ca procedura de chemare în judecată, pentru termenul când a avut loc judecarea pricinii, să nu fi fost legal îndeplinită faţă de partea care ulterior uzează de această cale de atac, deoarece nerespectarea dispoziţiilor referitoare la procedura de citare este sancţionată cu nulitatea relativă, având în vedere interesul particular protejat prin norma legală, care poate fi invocată numai de partea lezată/vătămată în drepturi.
Cercetând contestaţia în anulare de faţă, Curtea apreciază că nu se pot reţine motive de retractare a deciziei pronunţate, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de R.A. împotriva Sentinţei nr. 3449 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 5417/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5439/2010. Contencios → |
|---|
