ICCJ. Decizia nr. 544/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 544/2010
Dosar nr. 172/57/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 februarie 2009, reclamanţii D.D. şi D.H. au solicitat anularea deciziei nr. 4160 din 4 decembrie 2008 emisă de pârâta A.N.R.P. – C.C.S.D. şi obligarea pârâtei să emită o nouă decizie, prin care să stabilească un alt cuantum al despăgubirilor, ca urmare a reevaluării preţurilor pentru clădirile şi terenurile înscrise în C.F. 706 Câmpeni şi C.F. 2559 Câmpeni, conform noului Cod fiscal şi preţului de piaţă ale imobilelor la valoarea actuală.
Reclamanţii au mai solicitat stabilirea despăgubirilor separat pentru fiecare, conform raportului de evaluare care se va întocmi.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că despăgubirile pentru teren şi construcţii în valoare de 109.944,40 RON stabilite prin Decizia atacată au avut la bază sentinţa civilă nr. 850 din 4 august 2004 a Tribunalului Alba, irevocabilă prin Decizia nr. 2141 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar acestea nu mai corespund valorii actuale a imobilelor şi pârâta avea obligaţia să procedeze la reevaluarea sumei cuvenite, potrivit standardelor internaţionale de evaluare.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 131/ CA din 2 iunie 2009, prin care a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanţi, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond a avut în vedere că actul administrativ atacat a fost emis de autoritatea pârâtă în conformitate cu Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu se aplică deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În cauză, s-a reţinut că pentru reclamanţi cuantumul despăgubirilor a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă şi titlul de despăgubiri se va emite în baza acestei hotărâri.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs reclamanţii, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenţii au susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 247/2005, potrivit cărora autoritatea intimată avea obligaţia să transmită dosarul către evaluator pentru stabilirea corectă a cuantumului despăgubirilor şi baza standardelor internaţionale de evaluare.
Recurenţii au învederat că în cauză a fost greşit aplicată Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât sentinţa civilă nr. 850 din 4 august 2004 a Tribunalului Alba a rămas irevocabilă după data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi nici nu a stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 109.944, 40 lei cum s-a reţinut în hotărârea atacată.
În acest sens, s-a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere comunicările nr. 17.266/2006 şi nr. 707.844/2007, prin care secretariatul C.C.S.D. le-a comunicat iniţial că pot opta pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti sau pentru trimiterea dosarului la evaluator, iar după exprimarea opţiunii lor cu adresa nr. 705838 din 12 februarie 2007, s-a confirmat transmiterea dosarului lor pentru întocmirea raportului de evaluare, potrivit dispoziţiilor Titlului VIII din Legea nr. 247/2005.
Ca argument pentru faptul că despăgubirile stabilite prin sentinţa civilă nr. 850 din 4 august 2004 nu au fost actualizate, a fost invocată de recurenţi adresa nr. 802320/8061 din 10 iunie 2009 emisă de D.C.A. Legii nr. 10/2001.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 4.160 din 4 decembrie 2008 a C.C.S.D. s-a emis titlul de despăgubiri în cuantum de 109.994,40 lei în favoarea recurenţilor-reclamanţi, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinţei civile nr. 850 din 4 august 2004 pronunţată de Tribunalul Alba, irevocabilă prin Decizia nr. 214 din 27 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
Legalitatea acestei decizii a fost corect constatată de instanţa de fond, întrucât despăgubirile cuvenite recurenţilor în baza Legii nr. 10/2001 au fost stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi nu există temei legal pentru aplicarea procedurii administrative instituite prin dispoziţiile art. 16 din Cap. 5 al Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Actul dedus judecăţii a fost emis în conformitate cu Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin care s-a statuat că prevederile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii şi care au fost contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În acelaşi sens, s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, reţinând că persoanele îndreptăţite ale căror notificări au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 prin emiterea de către entitatea investită de lege a unei decizii sau dispoziţii motivate prin care s-a stabilit acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, precum şi cuantumul acestora, contestate în instanţă şi soluţionate, au beneficiat de toate garanţiile reglementate de legea specială în vigoare, instanţa pronunţându-se asupra măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă şi irevocabilă.
Din acest motiv, instanţa de contencios constituţional a considerat că, a recunoaşte acestor persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, potrivit cărora, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Cele două comunicări nr. 17.266/2006 şi nr. 707.844/2007, indicate de recurenţi, nu sunt relevante în soluţionarea cauzei, întrucât sunt anterioare deciziilor susmenţionate pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională, precum şi deciziei nr. 1651 din 13 martie 2008 prin care C.C.S.D. a stabilit ca, în situaţia în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de aceasta.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că recurenţii-reclamanţi nu au dreptul la reevaluarea despăgubirilor stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi că nu există temei pentru anularea titlului de despăgubire emis în favoarea lor de către autoritatea intimată.
Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii D.H. şi D.D. împotriva sentinţei nr. 131/CA/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 53/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 548/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
