ICCJ. Decizia nr. 5468/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5468/2010
Dosar nr. 112/54/2010
Şedinţa publică din 8 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată şi apărările pârâţilor
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 decembrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta T.T. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.") şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor să emită şi să comunice Decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 1196/N/2001, situat în Craiova, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Dispoziţia nr. 7832/2005, primarul Municipiului Craiova a propus să îi fie acordate despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. 1196/N/2001, situat în Craiova. Dispoziţia nr. 7832 din 14 aprilie 2005 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 12437/CC, însă nu a fost soluţionat până la această dată.
A susţinut reclamanta că nesoluţionarea dosarului după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 7832 din 14 aprilie 2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâtelor la respectarea dispoziţiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
A arătat reclamanta că pârâţii nu se pot prevala de faptul că soluţionarea dosarului trenează datorită faptului că entităţile investite cu soluţionarea notificărilor nu ar deţine întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii dispoziţiei, întrucât au la dispoziţie pârghiile legale pentru urgentarea soluţionării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înfiinţată.
Referitor la pârâta A.N.R.P., reclamanta a susţinut că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înfiinţată Direcţia pentru coordonarea aplicării Legii nr. 10/2001 şi asigură şi Secretariatul Comisiei Centrale.
Totodată, reclamanta a invocat faptul că autorităţile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, şi că pârâtele nu pot invoca propria culpă referitoare la chestiuni legate de organizarea aplicării legii, precum şi faptul că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de despăgubire se aduce atingere noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia europeană a drepturilor omului.
1.2. Pârâta A.N.R.P. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale şi, în subsidiar, a solicitat respingerea acţiunii promovate de către reclamantă.
Sub aspectul excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, A.N.R.P. a arătat că, în raport cu atribuţiile ce îi revin potrivit art. 2 din HG nr. 361/2005 şi în cadrul procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 de a asigura organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu A.N.R.P. nu emite Decizia conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art. 13 alin. (1) Titlul VII al legii menţionate.
Faţă de petitul cererii privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii de 1000 lei/zi de întârziere, pârâta a arătat că nu se poate reţine un refuz din partea autorităţii pârâte de a emite Decizia privind titlul de despăgubiri pentru a opera în cauză dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, iar acest petit este inadmisibil, în raport cu dispoziţiile art. 5803 C. proc. civ.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii promovate de reclamantă ca fiind neîntemeiată şi susţinând că nu poate fi reţinut termenul de 90 de zile solicitat de reclamantă pentru emiterea deciziei.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 26 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a hotărât următoarele:
- a admis în parte cererea formulată de reclamanta T.T.; a obligat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită şi să comunice reclamantei Decizia reprezentând titlul de despăgubiri pentru imobilul situat în Craiova, notificat sub nr. 1196/N/2001;
- a respins cererea îndreptată împotriva pârâtei A.N.R.P. pentru lipsa calităţii procesuale pasive;
- a respins petitul privind acordarea daunelor cominatorii.
- a obligat pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să plătească reclamantei suma de 200 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 C. proc. civ., excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P., instanţa a reţinut că este întemeiată întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii 247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor îi revine atât atribuţia de analizare şi stabilire a cuantumului final al despăgubirilor ce se acordă potrivit legii respective, cât şi obligaţia legală de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubiri. Faptul că, potrivit art. 2 din HG nr. 361/2005, A.N.R.P. asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu îi conferă acestei autorităţi legitimare procesuală pasivă în acţiunile prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că, în urma notificării din anul 2001 formulată de reclamantă, prin Dispoziţia nr. 7832 din 14 aprilie 2005 emisă de primarul Municipiului Craiova s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea numitei T.T., în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, pentru imobilul menţionat în acţiune şi imposibil de restituit în natură.
A apreciat Curtea de apel că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul termenului rezonabil consacrat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă inclusiv la durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.
Împrejurarea că autorităţile administrative nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.
A reţinut instanţa că punerea în executare a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităţilor executive ale statului care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern, cât şi tratatele internaţionale şi că statului român îi revine, conform art. 11 din Constituţie, obligaţia de a respecta drepturile înscrise în Convenţia europeană a drepturilor omului, printre care şi dreptul la un proces echitabil, care presupune derularea procedurilor contencioase, compuse atât din faza administrativă, cât şi din aceea jurisdicţională propriu-zisă, într-un termen rezonabil, motiv pentru care autorităţile nu pot invoca chestiuni de organizare a aplicării legii.
A mai reţinut instanţa că, prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noţiunii de bun şi obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, instanţa a apreciat că procedurile administrative şi judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 8 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Sub aspectul cererii de acordare a daunelor cominatorii, instanţa a reţinut că art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de sancţionare a autorităţilor în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 181 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fără a-şi încadra expres criticile în vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi invocând dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei. Susţine recurenta-pârâtă că pentru emiterea titlului de despăgubire este necesară parcurgerea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi că, în cauza dedusă judecăţii, etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă, dosarul nr. 12437/CC a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului-teren în litigiu şi a fost trimis spre evaluare, iar societatea de evaluatori a efectuat raportul de evaluare care a fost comunicat Comisiei Centrale la data de 13 aprilie 2010, precum şi reclamantei, prin intermediul serviciilor poştale, fără însă a fi transmisă confirmarea de primire a acestui raport de către reclamantă.
Mai susţine recurenta-pârâtă că în cauză s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, întrucât Comisia Centrală a aprobat solicitarea reclamantei privind tratarea cu prioritate a dosarului înregistrat sub nr. 12437/CC şi că dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării, conform celor stabilite prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 (care a înlocuit Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006).
Totodată, recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond în mod greşit a obligat Comisia Centrală la emiterea directă a deciziei conţinând titlul de despăgubire fără a lua în considerare că impunerea unei astfel de obligaţii, cu trecerea peste etapele administrative, este nu numai nejudicioasă, dar poate conduce şi la conjuncturi juridice anormale, şi anume, existenţa unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, care nu poate fi pusă în executare, având în vedere aspectele legate de legalitatea dispoziţiei emise de entitatea notificată, devenind astfel aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ.
Mai susţine recurenta-pârâtă că trebuie avut în vedere şi faptul că între data efectuării evaluării şi data emiterii deciziei de către Comisia Centrală există o perioadă în care raportul de evaluare se comunică persoanelor îndreptăţite, acestea din urmă pot formulata obiecţiuni, la care evaluatorul desemnat trebuie să răspundă şi să comunice acest răspuns atât persoanelor îndreptăţite, cât şi Comisiei Centrale, cu menţiunea că obligaţia de a comunica raportul de evaluare, precum şi răspunsul la eventuale obiecţiuni revin evaluatorului desemnat şi nu Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
In susţinere, recurenta-pârâtă invocă Decizia nr. 518 din 03 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care s-a reţinut că „procedurile administrative stabilite de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte, în care sunt implicate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ".
4. Hotărârea instanţei de recurs
Analizând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.
Din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului rezultă că reclamanta, prin notificarea nr. 1196/N/2001, s-a adresat Primăriei Municipiului Craiova în vederea restituirii imobilului situat în municipiul Craiova.
Prin Dispoziţia nr.7832 din 14 aprilie 2005, primarul Municipiului Craiova a propus ca reclamantei să îi fie acordate despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dispoziţia nr. 7832/2005 emisă de primarul Municipiului Craiova şi documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia au fost înaintate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrate sub nr. 12437/CC din anul 2007, fapt necontestat de către pârâtă.
La data de 14 decembrie 2009, reclamanta a introdus pe rolul Curţii de Apel Craiova cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită şi să îi comunice Decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul respectiv în baza dosarului de despăgubire cuprinzând Dispoziţia nr. 7832/2005 emisă de primarul Municipiului Craiova şi documentaţia care a stat la baza emiterii acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparaţiilor pentru imobilul preluat abuziv, conferă consistenţă concluziei la care a ajuns instanţa de fond, în sensul încălcării principiului soluţionării cauzelor într-un termen rezonabil consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fiind luate în calcul atât complexitatea etapelor procedurale, cât şi celelalte criterii de apreciere a termenului rezonabil, indicate în cererea de recurs.
Având în vedere dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, normele interne cuprinse în legislaţia primară şi secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate şi aplicate într-un sens care să nu concorde cu dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, oricare ar fi natura acestora, drept statuat în art. 6 paragraful 1 din Convenţie, ca o garanţie a unui proces echitabil şi aplicabil nu numai în procedura judiciară, ci şi în cadrul procedurii administrative şi, de asemenea, în etapa executării hotărârilor sau deciziilor definitive.
Soluţionarea cauzelor în mod imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil constituie şi element al dreptului la o bună administraţie, drept fundamental al cetăţeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 al Cartei proclamate solemn la data de 7 decembrie 2000 de către Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene.
În acelaşi sens, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacră, prin art. 41, dreptul la o bună administraţie ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităţilor publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate.
Or, în cauză, este necontestat faptul că nu se poate aprecia că recurenta-pârâtă ar fi respectat termenul rezonabil pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, atâta vreme cât notificarea a fost formulată în anul 2001, dispoziţia primarului a fost emisă la data de 14 aprilie 2005, iar la data pronunţării sentinţei recurate - 26 martie 2010 - deci la aproape 5 ani, autoritatea administrativă nu îşi îndeplinise obligaţia ce îi revenea potrivit legii. Curtea are în vedere faptul că nici până la data pronunţării asupra cererii de recurs - 8 decembrie 2010 - recurenta-pârâtă nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei ce îi revenea potrivit legii de a soluţiona dosarul administrativ al cărui punct de început este plasat în urmă cu 9 ani atunci când a fost formulată notificarea privind imobilul în litigiu.
Prin urmare, criticile formulate de recurenta-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt vădit nefondate.
In consecinţă, faţă de aspectele prezentate, Curtea constată că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în acord cu jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte încălcarea termenului rezonabil, în considerarea art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, prin raportare la durata excesivă a procedurii administrative pentru emiterea titlurilor de despăgubire, în cadrul procedurii reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (a se vedea: Decizia nr. 1655 din 20 martie 2007 şi Decizia nr. 3207 din 22 iunie 2007, publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 - Semestrul I, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007; Decizia nr. 4503 din 21 noiembrie 2007, publicată în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007 - Semestrul II, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008; Decizia nr. 1079 din 26 februarie 2009 şi Decizia nr. 4843 din 4 noiembrie 2009, publicate în Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Jurisprudenţa Secţiei de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2009, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011).
În ceea ce priveşte Decizia nr. 518/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată de recurenta-pârâtă, instanţa de recurs reţine că hotărârea respectivă reprezintă o soluţie de speţă pronunţată în raport cu circumstanţele cauzei care diferă substanţial faţă de cele specifice litigiului de faţă, iar prezentarea unor considerente extrase din contextul procesual nu reprezintă argumente de natură a justifica o deviere de la jurisprudenţa bogată dezvoltată de Jurisdicţia Supremă, exemplificată mai sus cu referire la lucrările de jurisprudenţa, în sensul că este necesar a fi respectat principiul termenului rezonabil în procedura de emitere de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a titlurilor de despăgubire în procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Având în vedere faptul că aspectele analizate de instanţa de fond referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.R.P. şi obligarea pârâtelor la plata de daune cominatorii şi a cheltuielilor de judecată nu au făcut obiectul criticilor din recurs, acestea nu vor face obiectul controlului exercitat de instanţa de recurs.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 181 din 26 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5447/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5469/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
