ICCJ. Decizia nr. 5447/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5447/2010
Dosar nr. 8185/2/200.
Şedinţa publică din 7 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC A.H.M. SRL Frăţeşti a chemat în judecată pe pârâtele A.N.A.F. - D.G.S.C. şi A.N.V. - D.R.A.O.V. Bucureşti, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea deciziei nr. 322 din 13 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. şi a deciziei nr. 77 din 26 iulie 2007 emisă de A.N.V. - D.R.A.O.V. Bucureşti şi exonerarea de plata sumei de 3.133.178 ron, reprezentând datorie vamală ca urmare a derulării unor contracte de leasing.
În motivarea acţiunii s-a arătat că în vederea realizării unor activităţi comerciale pe teritoriul statului român a fost înfiinţată după reglementările în vigoare sucursala R. a firmei A.H. Germania, că obiectul principal de activitate al societăţii este livrarea în sistem leasing a unor utilaje agricole folosite (second hand) provenind din mărci renumite occidentale şi americane, cele mai multe dintre utilaje având ca finanţator A.H. Germania, iar ca utilizator firme din România.
S-a mai arătat că în mod excepţional au fost înregistrate unele contracte de leasing având ca finanţator A.H. Germania, iar ca utilizator sucursala R, A.H., această situaţie fiind temporară şi incidentală până la identificarea unui utilizator cert din România, lucru dovedit şi de faptul că în majoritatea lor contractele au fost transformate, în sensul că s-a cesionat calitatea de utilizator în favoarea unor terţi.
A arătat reclamanta că autoritatea vamală i-a imputat faptul că a încălcat OG nr. 51/1997 privind regimul leasingului în România, în sensul că nu se putea derula o astfel de operaţiune de leasing între firma mamă şi sucursală ca dezmembrământ al persoanei juridice.
Pârâta A.N.A.F. - D.G.F.P. Giurgiu a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că datoria vamală a fost corect stabilită în temeiul art. 27 alin. (1) din OG nr. 51/1997, art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 3426 din 7 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A.H.M.K. SRL, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. , A.N.V. şi D.R.A.O.V. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Prin procesul verbal nr. 133 din 25 iulie 2007 A.N.V. - D.R.A.O.V. Bucureşti a procedat la verificarea operaţiunilor derulate în regim vamal de admitere temporară cu exonerare totală de la plata drepturilor de import de maşini agricole în perioada 2004-2007, în baza contractelor de leasing încheiate cu firma germană A.H. M.K.
Organele vamale au constatat că reclamanta a efectuat mai multe operaţiuni în regim vamal suspensiv, respectiv a derulat prin Zona Liberă Giurgiu şi Municipiul Giurgiu o serie de contracte de leasing vizând tractoare şi maşini agricole folosite, contractele leasing fiind încheiate cu firma A.H. M.K. Germania, cu sediul în Germania.
Organele vamale au constatat că reclamanta nu putea beneficia de acordarea regimului vamal de admitere temporară cu exonerarea totală de la plata drepturilor de import pentru bunurile introduse în ţară de la firma A.H.M.K. Germania şi au stabilit în sarcina A.H.M.K., sucursala R., o datorie vamală în sumă de 1.979.339 lei , reprezentând taxe vamale şi comision TVA.
Instanţa a mai reţinut că în baza procesului verbal nr. 133 din 25 iulie 2007 s-a emis Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 77 din 26 iulie 2007 de către A.N.V. - D.R.A.O.V. Bucureşti, împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie, iar A.N.A.F. - D.G.S.C., prin Decizia nr. 322 din 13 noiembrie 2007, a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamantă pentru suma totală de 3.133.178 lei, având următoarea componenţă: 715.416 taxe vamale, 14.831 lei, comision vamal, 1249092 lei TVA; 1.092.246 lei majorări de întârziere; 61.593 lei penalităţi.
S-a mai reţinut de către instanţă că situaţia de fapt constând în operaţiuni în regim vamal suspensiv, respectiv derularea prin Zona Liberă Giurgiu a unor contracte de leasing vizând tractoare şi maşini agricole folosite, încheiate cu firma A.H.M.K. Germania, cu sediul în Germania, nu este contestată de către reclamantă, în speţă punându-se problema încadrării juridice a operaţiunii în regim vamal, având în vedere contractele de leasing derulate.
Instanţa a constatat că operaţiunile de leasing verificate de organele vamale nu au fost încheiate între două părţi persoane distincte, având în vedere că reclamanta A.H.M.K., sucursala R., este sucursala A.H.M.K. Germania şi în această calitate nu putea beneficia de acordarea regimului vamal de admitere temporară cu exonerarea totală a drepturilor de import pentru bunurile introduse în ţară de la firma A.H.M.K. Germania, conform art. 27 alin. (1) din OG nr. 51/1997.
S-a apreciat că nu se poate reţine culpa organelor vamale în derularea îndelungată pe parcursul mai multor ani, 2004-2007, a contractelor de leasing încheiate cu firma germană, pe de o parte deoarece reclamanta a completat declaraţie vamală în conf. cu art. 3 lit. s), din Legea nr. 141/1997 rap. la art. 4 pct. 21 din Legea nr. 86/2006, iar pe de altă parte nu pot fi reţinute apărările reclamantei în sensul că a cerut opinia organului vamal în acest sens, răspunsul fiind favorabil, întrucât opinia organului vamal concretizată într-o corespondenţă, nu reprezintă act administrativ cu efecte juridice, iar reclamanta a completat declaraţie vamală pe proprie răspundere.
Faptul că operaţiunile derulate prin contractele de leasing nu beneficiau de exonerarea totală a drepturilor de import pentru bunurile introduse în ţară de la firma A.H.M.K. Germania este recunoscută şi de reclamantă prin împrejurarea că un număr de 36 de contracte de leasing au fost cesionate către terţi utilizatori, ori, reclamanta, dacă spune că a primit răspuns favorabil de la organele vamale pentru derularea operaţiunilor de leasing, nu ar fi avut motive să schimbe calitatea de utilizator/locatar.
Instanţa a concluzionat în sensul că, având în vedere că reclamanta nu poate avea calitatea de utilizator în cadrul unui contract de leasing încheiat cu societatea mamă, aceasta nu poate beneficia de regimul vamal de admitere temporară cu exonerarea totală la plata sumelor aferente drepturilor de import.
În consecinţă, constatând că Decizia nr. 322 din 13 noiembrie 2007 precum şi actele subsecvente emiterii acesteia sunt legale şi temeinice instanţa a respins acţiunea ca nefondată, în ceea ce priveşte suma totală de 3.133.178 lei, având următoarea componenţă: 715.416 taxe vamale, 14.831 lei, comision vamal, 1249092 lei TVA; 1.092.246 lei majorări de întârziere; 61.593 lei penalităţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.H.M. SRL Frăţeşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă SC A.H.M. SRL Frăţeşti a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut culpa autorităţilor pârâte deşi din materialul probator administrat în cauză, respectiv adresele nr. 72 din 21 mai 2004 şi din 5 noiembrie 2004 înaintate Administraţiei Finanţelor Publice Giurgiu, rămase fără răspuns, cât şi prin răspunsul cu nr. 264125 din 16 iunie 2004 Ministerul Finanţelor Publice i s-a confirmat faptul că poate desfăşura operaţiuni de leasing pe teritoriul României.
Totodată, recurenta arată că organele vamale prin acceptarea declaraţiilor vamale au confirmat caracterul legal al operaţiunii vamale, având în vedere şi faptul că perioada de derularea contractelor vamale s-a desfăşurat timp de trei ani, fără a se verifica declaraţiile respective, nici la încheierea definitivă a operaţiunii desfăşurate.
Pe de altă parte, recurenta critică sentinţa atacată, susţinând că instanţa de fond nu s-a pronunţat decât pe unul din capetele de cerere, întrucât la termenul din 10 iunie 2009 şi-a precizat contestaţia în sensul că solicita anularea celor două decizii şi pentru motivele invocate la acel termen, respectiv faptul că toate contractele de leasing pentru care au fost stabilite taxe vamale şi TVA arată că operaţiunile vamale erau finalizate, în ceea ce priveşte aceste contracte şi deci cu toate taxele aferente achitate.
Astfel, susţine recurenta că în cazul contractelor cesionate unor terţe persoane juridice, care au achitat toate taxele vamale şi TVA-ul aferent operaţiunilor vamale, ulterior controlului, aceste taxe au fost reţinute şi în sarcina recurentei, ceea ce reprezintă o dublă impunere.
În drept se invocă dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ.
Intimatele A.N.A.F. şi A.N.V. au formulat întâmpinare, respectiv precizări, prin care au solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca legală şi temeinică.
Analizând sentinţa atacată în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente în cauză cât şi în temeiul dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat corect în raport de dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi dispoziţiile art. 1 alin. (1) din OG nr. 51/1997 că operaţiunile de leasing verificate de organele vamale, nu au fost încheiate între două părţi persoane distincte, având în vedere că recurenta-reclamantă în calitate de sucursală a A.H.M.K. Germania nu putea beneficia de acordarea regimului vamal de admitere temporară cu exonerarea totală a drepturilor de import conform dispoziţiilor art. 27 alin. (1) din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing.
Criticile recurentei-reclamante cu privire la lipsa culpei în derularea operaţiunii de leasing urmare a adreselor şi răspunsurilor primite din partea instituţiilor competente nu pot fi reţinute, având în vedere faptul că regimul juridic al acestor operaţiuni este reglementat legal prin dispoziţiile OG nr. 51/1997, iar pe de altă parte, astfel cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, opiniile instituţiilor respective, exprimate prin adresele menţionate, nu reprezintă acte administrative cu efecte juridice, caracterul legal sau nelegal al operaţiunilor efectuate, fiind stabilit prin raportare la reglementările legale aplicabile.
Din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată că în mod corect s-a reţinut, de către instanţa de fond prin sentinţa atacată, caracterul nelegal al operaţiunilor de leasing efectuate de către recurenta-reclamantă, întrucât aceasta fiind o sucursală a societăţii A.H.M.K. Germania, fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al acestei societăţi, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale, putea exercita o funcţie de mandat, încheind acte juridice numai în numele societăţii mame şi în consecinţă, nu putea avea calitatea de locatar/utilizator în cadrul unui contract de leasing încheiat cu aceasta.
Nici criticile recurentei cu privire la neîndeplinirea obligaţiei de verificare a declaraţiilor vamale pe timpul derulării contractelor sau la încheierea definitivă a operaţiunilor efectuate, nu pot fi reţinute, având în vedere termenul stabilit prin dispoziţiile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 141/1997 respectiv, termenul de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, în care autoritatea vamală are dreptul să efectueze controlul vamal ulterior al operaţiunilor.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurentă cu privire la nepronunţarea instanţei de fond cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, prin neanalizarea motivelor invocate la termenul din 10 iunie 2009, Curtea le apreciază ca fiind nefondate, instanţa de fond pronunţându-se cu privire la toate actele administrativ-fiscale atacate, respectiv procesul verbal nr. 133 din 25 iulie 2007 încheiat de A.N.V.-D.R.A.O.V. Bucureşti, Decizia pentru regularizarea situaţiei nr. 77 din 26 iulie 2007 emisă în baza procesului verbal de control cât şi Decizia nr. 322 din 13 noiembrie 2007 a A.N.A.F. – D.G.S.C. prin care a fost soluţionată contestaţia formulată de reclamantă.
Totodată, instanţa de fond a analizat şi înscrisurile noi depuse de către reclamantă ca şi motivele de nelegalitate invocate apreciind şi reţinând în mod corect faptul că prin încheierea contractelor de cesiune cu terţi utilizatori s-a urmărit schimbarea calităţii de utilizator a acesteia, calitate pe care aceasta nu o putea avea în mod legal, fiind o sucursală a societăţii A.H.M.K. Germania.
Cu privire la înscrisurile noi depuse de recurenta-reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ., instanţa de control judiciar le apreciază ca fiind irelevante în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate de către instanţa de fond, având în vedere că acestea reprezintă chitanţe vamale ale beneficiarilor contractelor de cesiune încheiate de recurenta-reclamantă ceea ce nu poate schimba caracterul nelegal al contractului de leasing încheiat de aceasta cu societatea mamă din Germania, ca şi faptul că a beneficiat în mod nelegal de regimul de admitere temporară prevăzut de dispoziţiile art. 119 din Legea nr. 141/1997, iar o parte din operaţiunile suspensive închise prin achitarea sumelor respective nu au făcut obiectul controlului efectuat de autorităţile intimate.
În ceea ce priveşte documentul cu nr. 606/P/2009 din 3 martie 2010, depus de recurent, privind rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva numitului B.I. pentru emiterea infracţiunii de evaziune fiscală, nu are relevanţă şi nu poate influenţa legalitatea actelor administrativ-fiscale şi nici exonera de răspundere recurenta-reclamantă pentru sumele reţinute cu titlu de taxe vamale, comision vamal, TVA cu majorări de întârziere şi penalităţile aferente.
Astfel fiind, Înalta Curte constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, neexistând motive pentru casarea sau modificarea acesteia, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.H.M.K. SRL Frăţeşti împotriva sentinţei civile nr. 3426 din 7 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5395/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5468/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
