ICCJ. Decizia nr. 5392/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5392/2010
Dosar nr. 11393/2/2009
Şedinţa publică din 3 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1395 din data de 18 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi l-a obligat pe acesta să înregistreze cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române într-un termen scurt, rezonabil.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei române în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
A arătat instanţa de fond că cererea reclamantului, depusă în anul 2006, a rămas nesoluţionată până la data formulării acţiunii, decembrie 2009, condiţii în care au fost încălcate dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei ratificată prin Legea nr. 396 din 14 iunie 2002, privind soluţionarea acestor cereri într-un termen rezonabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parţială în sensul respingerii cererii reclamantului pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea întemeiată pe o greşită administrare a dovezilor, întrucât din înscrisurile depuse în dosarul cauzei nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat redobândirea cetăţeniei române anterior anului 2009.
Recurentul-pârât a prezentat o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru programarea reclamantului în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât răspunsul administrativ pe care îl oferă Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău nu reprezenta un refuz de soluţionare a cererii petentului, ci arăta condiţiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.
Autoritatea recurentă a mai precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea nici un temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează.
Înalta Curte constată că reclamantul s-au adresat pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă răspunsul primit a fost în sensul amânării soluţionării solicitării acestuia pentru o dată neprecizată.
Analizând conţinutul adresei pârâtului nr. G5-1/P/2763 din 5 noiembrie 2009, singurul răspuns primit de către intimatul-reclamant la solicitările de a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, Înalta Curte constată că însuşi momentul în care urma a se efectua programarea în vederea depunerii cererii este explicit amânat pentru un termen nedefinit.
Chiar fără a lua în considerare o cerere făcută în anul 2006, a cărei existenţă rămâne discutabilă, atitudinea pârâtului, materializată în conţinutul adresei sus-menţionate, este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererii sale, fapt de natură a atrage incidenţa art. 1 din Legea nr. 554/2004, şi de a crea o stare de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatului - reclamant.
Faţă de acestea, Înalta Curte apreciază că în cauză poate fi reţinută exprimarea explicită şi abuzivă a voinţei autorităţii pârâte de a nu rezolva cererea reclamantului într-un termen rezonabil, în sensul considerentelor instanţei de fond.
Înalta Curte nu poate primi apărările formulate de recurent privind dificultăţile de ordin practic în procesarea numărului mare de cereri sau în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă ar fi trebuit să depună toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create conform obligaţiilor legale care îi revin, principala sa îndatorire fiind îndeplinirea atribuţiilor sale cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1395 din data de 18 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5390/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5395/2010. Contencios → |
|---|
