ICCJ. Decizia nr. 5482/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Revizuire - Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5482/2010
Dosar nr. 5879/1/2010
Şedinţa publică de la 8 decembrie 2010
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 5 iulie 2010, C.S.C., S.C. şi D.D.S. au solicitat, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 1052 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că este potrivnică deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
În motivarea cererii de revizuire, revizuenţii arată că, prin decizia nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 66 din 24 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi, în rejudecare, pârâta Primăria Municipiului Fălticeni, prin primar, a fost obligată să le acorde, în calitate de funcţionari publici - consilieri juridici, sporul de mobilitate şi confidenţialitate în cuantum de 30% pentru perioadele precizate în acţiune, precum şi pentru viitor.
Revizuenţii arată că, ulterior, prin decizia nr. 1052 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Primăria Municipiului Fălticeni, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 803 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care a modificat-o în sensul respingerii acţiunii lor în anularea dispoziţiei nr. 2034 din 30 decembrie 2009 emisă de primarul Municipiului Fălticeni, prin care s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 987/2008 emisă de primarul Municipiului Fălticeni şi încetarea acordării sporurilor recunoscute prin decizia nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 5879/1/2010.
Analizând, conform art. 326 alin. (1) C. proc. civ., condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. şi susţinerile revizuenţilor, Înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă pentru considerentele arătate în continuare.
Aşa cum rezultă din expunerea anterioară, revizuenţii au formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu privire la decizia nr. 1052 din 4 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea în anularea dispoziţiei nr. 987/2008 emisă de primarul Municipiului Fălticeni, solicitând desfiinţarea acestei hotărâri judecătoreşti şi menţinerea deciziei nr. 681 din 15 mai 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin care pârâta Primăria Municipiului Fălticeni, prin primar, a fost obligată să le acorde sporul de mobilitate şi confidenţialitate în cuantum de 30% pentru perioadele precizate în acţiune, precum şi pentru viitor.
Conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocat drept temei de către revizuentă, „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere (...) dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Aceste dispoziţii se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs";.
Pentru a fi admisibilă cererea de revizuire formulată în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca, în privinţa hotărârilor potenţial potrivnice, să fie întrunite condiţiile existenţei autorităţii de lucru judecat, adică să existe identitate de părţi, de cauză şi de obiect.
În cauză, însă, Curtea reţine că în privinţa hotărârilor potrivnice în opinia revizuenţilor, nu este îndeplinită condiţia referitoare la identitatea de obiect, deoarece prin decizia nr. 1052 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava a fost soluţionat irevocabil litigiul având ca obiect acţiunea reclamanţilor în anularea dispoziţiei nr. 987/2008 emisă de primarul Municipiului Fălticeni, în timp ce, prin decizia nr. 681 din 15 mai 2008 a aceleiaşi instanţe a fost soluţionat irevocabil litigiul având ca obiect cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei Primăria Municipiului Fălticeni, prin primar, la acordarea sporului de mobilitate şi confidenţialitate în cuantum de 30% pentru perioadele precizate în acţiune, precum şi pentru viitor.
Pe cale de consecinţă, chiar dacă cele două hotărâri judecătoreşti invocate de revizuenţi ar fi contradictorii sub aspectul dreptului revizuenţilor de a beneficia de sporul de mobilitate şi confidenţialitate, această împrejurare nu echivalează cu ipoteza hotărârilor potrivnice în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., atâta timp cât în privinţa celor două litigii nu este întrunită condiţia referitoare la identitatea de obiect în sensul existenţei autorităţii de lucru judecat.
Pentru considerentele arătate, în raport cu dispoziţiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C.S.C., S.C. şi D.D.S. cu privire la decizia nr. 1052 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de C.S.C., S.C. şi D.D.S. cu privire la decizia nr. 1052 din 4 iunie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5481/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5486/2010. Contencios. Conflict de... → |
---|