ICCJ. Decizia nr. 5495/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5495/2010
Dosar nr. 5373/2/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.E. a chemat în judecată pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea pârâtului să transmită Dosarul nr. 5935/CC către evaluator sau societatea de evaluatori, în vederea efectuării raportului de evaluare.
2. Apărările formulate de pârâtul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat, prin întâmpinare, excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 642/2005 emisă de Primarul Comunei Grebanu şi a solicitat trimiterea dosarului secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, pentru soluţionarea acesteia. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat instanţei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
3. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 1102 din 03 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate, invocată din oficiu, a respins excepţia de nelegalitate, invocată de pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca inadmisibilă, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.E. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâtul să transmită Dosarul nr. 5935/CC către evaluator sau societatea de evaluatori desemnată în vederea întocmirii raportului de evaluare, a respins cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiată şi a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în contradictoriu cu chemata în garanţie Primăria Comunei Grebanu, prin Primar, ca neîntemeiată.
4. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza hotărârii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă, soluţionând excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 642 din 08 decembrie 2005, a constatat că actul emis de către Primăria Comunei Grebanu are o natură civilă, şi nu administrativă în sensul Legii nr. 554/2004, legalitatea acestuia neputând fi cercetată potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ, ci în condiţiile Legii nr. 10/2001.
Din analiza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanţa de fond a reţinut că dosarul aferent dispoziţiei nr. 642 din 08 decembrie 2005 a fost înregistrat la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr. 5935/CC din 12 decembrie 2005, şi până la data sesizării instanţei, timp de 3 ani şi 6 luni, procedura reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu a fost efectuată.
Pe de altă parte, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa de judecată este obligată să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative, în scopul respectării termenului rezonabil de soluţionare a cererilor de acordare a despăgubirilor.
Raportat la situaţia de fapt din cauza dedusă judecării, instanţa de fond a constatat că, prin atitudinea adoptată, autoritatea pârâtă nu a respectat termenul rezonabil consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În ceea ce priveşte restituirea dosarului de despăgubire Primăriei Comunei Grebanu, instanţa de fond a apreciat această măsură ca fiind nejustificată, având în vedere că dispoziţia nr. 642 din 08 decembrie 2005 a rămas definitivă, iar solicitarea de completare a actelor transmisă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este neîntemeiată, întrucât dreptul de proprietate al autorului intimatului-reclamant asupra construcţiilor şi informaţiile referitoare la identificarea acestora reieşeau din înscrisurile analizate de către recurentă.
Referitor la cererea de chemare în garanţie, prima instanţă a reţinut că Primăria Comunei Grebanu a respectat dispoziţiile legale aplicabile procedurii de acordare a despăgubirilor cuvenite intimatului-reclamant şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea ca neîntemeiată.
5. Recursul formulat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva încheierii de şedinţă din 25 februarie 2010 şi a sentinţei civile nr. 1102 din 03 martie 2010.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
5.1. Instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 642/2005 emisă de Primăria Comunei Grebanu, deşi acesta este un act administrativ, executoriu, emis de o autoritate publică, conform Legii nr. 10/2001, republicată.
5.2. Dispoziţia nr. 642/2005 a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, şi se impune clarificarea aspectelor legate de dovada preluării abuzive a imobilului, precum şi a deţinerii imobilului notificat la data preluării.
5.3. Termenul rezonabil de soluţionare a cererii nu a fost încălcat, întrucât dosarele se soluţionează în funcţie de momentul înregistrării acestora, conform principiului egalităţii cetăţenilor, al tratamentului egal al acestora în faţa oricărei autorităţi publice.
II. Considerentele instanţei de recurs.
1. Recursul este nefondat.
1.1. Actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, conform prevederilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Dispoziţia nr. 642/2005 a Primarului Comunei Grebanu este un act administrativ ce poate fi contestat în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată, şi nu în temeiul Legii nr. 554/2004.
Din acest motiv, atacarea acestuia prin acţiune directă (art. 1 din Legea nr. 554/2004) sau pe cale de excepţie (art. 4 din Legea nr. 554/2004) este inadmisibilă, cum bine a constatat şi instanţa de fond, deşi a oferit o altă motivare asupra calificării actului, împărtăşită, este adevărat, de o parte a jurisprudenţei naţionale.
1.2. Cum bine a arătat şi recurenta, dispoziţia nr. 642/2005 are caracter executoriu, nu a fost contestată, astfel încât autoritatea publică învestită cu emiterea titlului de despăgubire are obligaţia să emită decizia într-un termen rezonabil, în lipsa existenţei unui termen expres în cuprinsul Legii nr. 247/2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005, recurenta este abilitată să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire a imobilului notificat şi nu să verifice dacă entitatea învestită cu soluţionarea notificării şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de lege.
1.3. Din actele dosarului rezultă că acesta a fost înaintat la comisie încă din anul 2006, conform prevederilor Legii nr. 247/2005, însă nici până în prezent procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor nu este finalizată.
Invocarea de către recurentă a deciziei nr. 2815/2008 de stabilire a ordinii de soluţionare a dosarelor de despăgubire, deşi dispoziţia nr. 642/2005 a fost înaintată în anul 2006 nu poate fi luată în considerare.
De asemenea, apărarea recurentei, în sensul că s-ar încălca principiul egalităţii în drepturi a persoanelor îndreptăţite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în ipoteza în care este obligată să transmită dosarul la evaluator, nu conduce la întrunirea motivelor de recurs.
Împrejurarea că există şi alte persoane în aceeaşi situaţie cu reclamantul-intimat, dar care nu au formulat acţiuni în justiţie, nu încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nu constituie un argument ce justifică întârzierea nerezonabilă de soluţionare a procedurii administrative de despăgubire.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Încheierii de şedinţă din 25 februarie 2010 şi a sentinţei civile nr. 1102 din 03 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5493/2010. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 5497/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
