ICCJ. Decizia nr. 5502/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5502/2010
Dosar nr. 10425/2/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale suspendarea executării efectelor ordinului nr. 2037 din 09 octombrie 2009 privind încetarea raporturilor sale de muncă cu Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală Ialomiţa prin eliberarea din funcţia publică de conducere de director coordonator adjunct, la data expirării termenului de preaviz de 15 zile, până la pronunţarea instanţei de fond asupra contenciosului de anulare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat nu aduce nicio motivare a dispoziţiei de înlăturare a sa din funcţia publică de conducere de director coordonator.
Pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus întâmpinare invocând excepţia lipsei de obiect, ca urmare a faptului că actul administrativ contestat este un act de executare „uno ictu”, astfel încât executarea sa s-a realizat, nemaifiind posibilă suspendarea executării.
Prin sentinţa nr. 4173 din 25 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia lipsei de obiect, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul C.D.E. şi a dispus suspendarea executării ordinului nr. 2037 din 09 octombrie 2009 emis de pârât până la pronunţarea instanţei de fond.
Referitor la excepţia lipsei de obiect s-a reţinut că aceasta este neîntemeiată deoarece actul contestat a determinat o situaţie continuă, el producând efecte, consecinţe juridice în ceea ce-l priveşte pe reclamant, de la zi la zi, înlăturarea sa din funcţie reprezentând o situaţie continuă, care poate fi însă suspendată prin efectul admiterii unui astfel de acţiuni.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut, în esenţă, că prin actul administrativ contestat, reclamantului i-au fost şi îi vor fi diminuate veniturile salariale, cel puţin în ceea ce priveşte cuantumul indemnizaţiei de conducere, iar paguba sporeşte proporţional cu mărimea perioadei de timp în care ordinul îşi produce efectele, fiind îndeplinită şi cerinţa necesităţii suspendării ordinului pentru prevenirea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
În motivele de recurs, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut că nu poate forma obiectul cererii de suspendare un act administrativ care şi-a produs efectele anterior pronunţării şi introducerii acţiunii, că legiuitorul a vizat numai actele cu execuţie succesivă şi nu pe cele cu executare dintr-o dată.
A precizat recurentul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cu privire la paguba iminentă s-a arătat că dacă actul se va anula, reclamantul poate recupera eventualul prejudiciu, instanţa de fond având posibilitatea de a-i acorda drepturile băneşti de care ar fi fost lipsit ca urmare a eliberării din funcţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Suspendarea executării actului administrativ reglementată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 constituie o măsură de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, constând în amânarea sau întreruperea vremelnică, după caz, a producerii efectelor juridice ale manifestării de voinţă a autorităţii publice.
Conform unei reguli de interpretare logică a legii civile (în sens larg), o normă juridică trebuie să fie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, iar nu în sensul golirii ei de conţinut.
De aceea, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilităţii de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conţinut şi lipsirea de finalitate a normei menţionate, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip.
Pentru aceste motive, susţinerile recurentului privind lipsa de obiect a cererii apar ca lipsite de fundament.
În ceea ce priveşte întrunirea condiţiilor necesare suspendării executării actului administrativ, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reţinut în speţă instanţa de fond îndeplinirea condiţiilor prevăzute cumulativ de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, Înalta Curte constată că este corectă măsura suspendarii executării Ordinului nr. 2036 din 09 octombrie 2009 emis de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la pronunţarea instanţei de fond, întrucât lipsirea de temei legal a ordinului menţionat, urmare a faptului că O.U.G. nr. 105/2009, ce a stat la baza emiterii acesteia, a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1629/2009 pronunţată de Curtea Constituţională, creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, fapt ce conduce la îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
Această situaţie se răsfrânge şi asupra laturii materiale a litigiului, întrucât un act administrativ lipsit de temei legal este evident că produce un prejudiciu material, cât şi moral, astfel că în mod corect instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia referitoare la paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis un act administrativ este o împrejurare de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Lipsirea funcţionarului public de plata drepturilor salariale până la momentul incert în care acesta urmează a fi reintegrat în funcţie sau a obţine, pe cale judecătorească, acordarea retroactivă a acestor drepturi, reprezintă un prejudiciu material viitor şi previzibil, fiind de datoria instanţei, în cadrul stabilit de lege, să ia măsuri pentru împiedicarea producerii acestuia.
Pentru acestea, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 4173 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5498/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5503/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
