ICCJ. Decizia nr. 5498/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5498/2010
Dosar nr. 8934/2/2009
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată, reclamanţii G.S. şi B.S. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Justiţie, să se constate refuzul nejustificat al părătului de a le soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâtului la avizarea cererilor lor de redobândire a cetăţeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă, precum şi daune morale în valoare de 1.000 RON.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că în anul 2003 au depus cereri de redobândire a cetăţeniei, şi, pentru că nu au primit niciun răspuns, la data de 09 septembrie 2009 au depus cereri de urgentare.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, arătând că în şedinţa din 15 octombrie 2009 cererile reclamanţilor au fost avizate pozitiv.
Prin sentinţa nr. 958 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca rămase fără obiect, punctele 1 şi 2 din acţiune, a respins ca neîntemeiat pct. 3 din acţiunea formulată de reclamanţii G.S. şi B.S. şi a obligat pârâtul la plata 100 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că punctele 1 şi 2 din acţiune au rămas fără obiect, faţă de împrejurarea că cererile reclamanţilor au fost avizate pozitiv de către Comisia pentru Cetăţenie, în şedinţa din 15 octombrie 2009.
Referitor la pct. 3 din acţiune, instanţa de fond a constatat că reclamanţii nu probează existenţa prejudiciului moral, deşi în conformitate cu art. 1169 C. civ., sarcina probei le revenea sub acest aspect.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor privind acordarea cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut că, deşi pârâtul a recunoscut la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamanţilor, conform art. 1079 alin. (2) C. civ., el era de drept în întârziere înainte de sesizarea instanţei cu prezenta acţiune.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul-pârât critică soluţia pronunţată de Curtea de apel sub aspectul respingerii primelor două capete de cerere ca rămase fără obiect, susţinând că soluţia temeinică şi legală era aceea de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că cererea reclamanţilor a fost soluţionată de Comisie la data de 15 octombrie 2009, iar acţiunea a fost comunicată ministerului la data de 18 ianuarie 2010.
În raport cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi art. 275-276 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că suportarea cheltuielilor de judecată revine părţii care a pierdut procesul şi are la bază culpa procesuală a acestei părţi, iar, în cauză, aşa cum rezultă din considerentele şi dispozitivul sentinţei atacate, pârâtul nu a căzut în pretenţii faţă de reclamanţi, întrucât capetele principale de cerere au fost respinse ca rămase fără obiect, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.
În acelaşi sens, recurentul-pârât susţine că nici nu a fost pus în întârziere, în sensul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ., întrucât cererea reclamanţilor a fost soluţionată înainte de comunicarea acţiunii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În primul rând, se reţine că soluţia pronunţată de Curtea de apel în sensul respingerii primului capăt de cerere ca rămas fără obiect este legală şi temeinică, atâta timp cât cererile de redobândire a cetăţeniei române au fost avizate de Comisia pentru Cetăţenie. Soluţia de respingere a acţiunii ca neîntemeiată susţinută de recurentul-pârât ar fi fost justificată în situaţia în care instanţa reţinea, spre exemplu, fie că pârâtul a soluţionat cererea reclamanţilor în termenul legal, fie că refuzul pârâtului de a soluţiona cererea este unul justificat. Însă, atâta timp cât pârâtul a îndeplinit, ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, întocmai obligaţia pretinsă de reclamanţi prin acţiune, soluţia corectă este cea pronunţată de instanţa de fond, şi anume, de respingere a capetelor respective de cerere ca rămase fără obiect.
În al doilea rând, se constată că recurentul-pârât critică sentinţa pronunţată de Curtea de apel în ceea ce priveşte obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată, invocând, pe de o parte faptul că pârâtul nu a căzut în pretenţii în sensul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi art. 275-276 C. proc. civ., iar pe de altă parte faptul că ministerul a fost pus în întârziere ulterior datei la care cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie în şedinţa din data de 15 octombrie 2009.
Susţinerile recurentului-pârât în sensul că nu se poate reţine culpa sa procesuală, în sensul art. 274 C. proc. civ., întrucât a soluţionat cererea reclamantei în cursul procesului, nu pot fi primite. Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că reclamanţii au fost nevoiţi să sesizeze instanţa cu prezenta acţiune ca urmare a conduitei pârâtului de a nu-i soluţiona până la data de 22 septembrie 2009 (data introducerii acţiunii) cererea de redobândire a cetăţeniei române, cerere înregistrată la minister în anul 2003 şi în condiţiile în care la data de 09 septembrie 2009 petenţii au solicitat urgentarea procedurilor administrative.
Prin urmare, culpa procesuală a pârâtului constă în faptul că, la momentul introducerii acţiunii, cererile petenţilor de redobândire a cetăţeniei române nu erau analizate şi soluţionate şi justifica declanşarea procesului.
Totodată, susţinerile recurentului-pârât în sensul că a fost notificat abia la data de 18 ianuarie 2010 când i-a fost comunicată copia cererii de chemare în judecată sunt neîntemeiate, Înalta Ccomiurte reţinând că „notificarea” ministerului a fost realizată chiar de către reclamanţi prin cererea din 09 septembrie 2009, astfel că nu poate fi primită teza ministerului de exonerare de la plata cheltuielilor de judecată pe temeiul dispoziţiilor art. 275 C. proc. civ.
Astfel fiind, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 958 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5497/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5502/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
