ICCJ. Decizia nr. 5544/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5544/2010
Dosar nr. 1422/36/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Sesizarea instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa reclamanta SC V. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate anularea deciziei din 12 februarie 2009 şi a deciziei din 20 august 2009 emise de către A.N.A.F. – Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse supuse Accizelor Armonizate şi pe cale de consecinţă, anularea măsurii revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal, dar şi suspendarea executării celor două decizii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin decizia din 12 februarie 2009 emisă de pârâtă s-a reţinut că a depăşit termenul de depunere a unor documente stabilite prin adresa din 19 ianuarie 2009, respectiv termenul de 31 ianuarie 2009 şi prin urmare a fost sancţionată cu măsura revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal deţinute de SC V. SA.
S-a mai arătat că reclamanta a formulat în temeiul Legii nr. 554/2004 contestaţie – plângere prealabilă care însă a fost respinsă prin decizia din 20 august 2009 de A.N.A.F.
De asemenea, a mai arătat reclamanta că executarea deciziilor contestate aduce grave prejudicii societăţii întrucât i-a fost blocată toată activitatea.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 571/CA din 17 noiembrie 2009 Curtea de Apel Constanţa, a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V. SA, a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 149 din 12 februarie 2009 şi din 20 august 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele:
Prin cele două acte administrative a căror suspendare se solicită, s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal la cele 7 puncte de lucru, întrucât reclamanta nu a depus documentaţia solicitată prin adresa din 19 ianuarie 2009 până la 31 ianuarie 2009.
S-a reţinut că reclamanta s-a conformat măsurilor dispuse la 4 februarie 2009, chiar dacă documentaţia a fost depusă la D.R.A.O.V. Constanţa (structură din subordinea pârâtei).
Astfel, a apreciat Curtea că aceste aspecte sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative contestate.
A mai constatat Curtea că prin punerea în executare a actelor administrative amintite s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamantei prin blocarea activităţii sale comerciale.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs D.R.A.O.V. Constanţa în numele şi pentru A.N.V., considerând că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se critică soluţia instanţei de fond deoarece nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la condiţia existenţei unui caz justificat, se arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că SC V. SA a primit adresa din 19 ianuarie 2009 la 20 ianuarie 2009, prin fax şi, cu nesocotirea dispoziţiilor H.G. nr. 1618/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., aprobate prin H.G. nr. 44/2004, dipoziţii potrivit cărora trebuia să depună până la data de 31 ianuarie 2009, inclusiv documentele în vederea obţinerii clasificării tarifare şi lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal.
De asemenea, instanţa de fond nu a luat în calcul abrogarea art. 185 alin. (22) din Legea nr. 571/2003 care a fost invocat de petentă iar până la anularea de către instanţa de judecată, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, se invocă faptul că petenta nu a făcut dovada producerii unei pagube iminente care s-ar produce prin executarea actului administrativ fiscal a cărui suspendare o solicită, deşi a găsit resurse pentru a achita cuantumul cauţiunii stabilite de instanţă.
Suspendarea este o măsură de excepţie care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire i-ar produce reclamantei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiţie care nu ar fi îndeplinită în cauză.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, fiind el însuşi titlu executoriu.
Suspendarea actului administrativ, ca operaţiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu a acestuia.
În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/204, suspendarea actului administrativ se poate solicita şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea actului atacat, dar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi paguba iminentă.
La această reglementare cu caracter general se adaugă, în materia suspendării executării actului administrativ fiscal şi prevederile art. 215 C. proc. fisc. care instituie obligativitatea plăţii unei cauţiuni.
„Cazul bine justificat” este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
În speţă, această condiţie este îndeplinită pentru că reclamanta a invocat motive de nelegalitate ale actelor atacate.
În cadrul cererii de suspendare nu se poate face o analiză a acestor motive pentru că ele vor fi analizate de instanţa care verifică legalitatea actului contestat, dar în cazul suspendării textul legii cere ca împrejurările de fapt şi de drept să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
„Paguba iminentă”, cea de-a doua condiţie cerută de lege pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În cauză, este îndeplinită şi această condiţie având în vedere faptul că prin deciziile a căror suspendare se solicită s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal deţinute de reclamantă şi s-ar produce prejudicii materiale societăţii.
Pentru a preveni producerea unor asemenea consecinţe se impune suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
De altfel, trebuie precizat că prin sentinţa civilă nr. 216/CA din 15 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea reclamantei şi s-a depus anularea deciziilor nr. 146/2009 şi nr. 226/2009 emise de A.N.A.F. – comisia pentru autorizarea operaţiunilor de produse supuse accizelor armonizate.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.R.A.O.V. Constanţa în numele şi pentru A.N.V. împotriva sentinţei nr. 571/CA din 17 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5543/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5545/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
