ICCJ. Decizia nr. 5545/2010. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5545/2010
Dosar nr. 3048/54/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul V.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor obligarea la eliberarea atestatului de echivalare şi recunoaştere automată a certificatului din 9 octombrie 2009 care atestă absolvirea studiilor universitare de lungă durată în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, specialitatea management, la Universitatea Liberă Internaţională din Republica Moldova precum şi obligarea pârâtului la plata de daune-morale în valoare de 10.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că la data de 2 noiembrie 2009 a înaintat Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului – Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor o cerere înregistrată din 3 noiembrie 2009 prin care a solicitat ca în conformitate cu prevederile art. 10, art. 11 pct. 2 lit. c), art. 12 pct. 1 şi art. 15 pct. 1, art. 17 din ordinul nr. 4022/2008 să-i elibereze un atestat de echivalare şi recunoaştere automată a certificatului amintit, în regim de urgenţă, iar dacă nu este posibil cel puţin în termenul de maxim 15 zile.
A mai arătat reclamantul că este îndreptăţit la obţinerea de daune-morale în cuantum de 10.000 RON deoarece exista obligaţia ministrului de a dispune eliberarea atestatului în termenul legal, iar lipsa de interes a acestuia i-a adus grave prejudicii morale şi de imagine.
b) Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa nr. 131 din 15 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, a respins acţiunea formulată de reclamantul V.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel Craiova, a reţinut în esenţă următoarele:
Din examinarea dispoziţiilor legale ale O.U.G. nr. 27/2003 aprobată cu modificări prin Legea nr. 486/2003 reiese că domeniul de aplicare al procedurii aprobării tacite este restrâns la emiterea sau reînnoirea autorizaţiilor pentru desfăşurarea unor activităţi sau exercitarea unei profesii.
Instanţa de fond a constatat că eliberarea unui atestat de echivalare şi recunoaştere automată a certificatului, care atestă absolvirea de către reclamant a studiilor universitare de lungă durată în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice, la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova nu se încadrează în categoria autorizaţiilor pentru care O.U.G. nr. 27/2003 prevede procedura autorizării tacite, nefiind aplicabile în acest caz prevederile art. 11 alin. (2) din ordonanţa menţionată.
S-a mai reţinut că dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 36/1999 pentru ratificarea acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova se referă explicit la diplomele de licenţă eliberate de instituţiile de învăţământ superior, şi nu la certificate care atestă susţinerea examenelor de licenţă, cum este cazul certificatului nr. 43/2009 a cărei recunoaştere este solicitată de reclamant.
2.Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs reclamantul V.I.
a) Motivele de recurs
În motivele de recurs s-a arătat că soluţia instanţei de fond este greşită în ceea ce priveşte eliberarea unui atestat/adeverinţă temporară care să certifice absolvirea studiilor universitare de lungă durată în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice din Republica Moldova, prin recunoaşterea certificatului din 9 octombrie 2009.
A precizat că a înaintat cererea de echivalare a certificatului, totuşi autoritatea pârâtă nu a răspuns în sensul echivalării acestuia, motiv pentru care se impunea admiterea acţiunii.
b) Întâmpinarea formulată
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, cu precizarea că recurentul a stabilit cadrul procesual, respectiv a solicitat aplicarea O.U.G. nr. 27/2003, act normativ care nu este aplicabil în cauză.
c) Analiza motivelor de recurs
Prin acţiune reclamantul a cerut să fie obligat pârâtul să i se elibereze atestatul de echivalare şi recunoaşterea certificatului nr. 43/2009.
Temeiul de drept al cererii l-a constituit O.U.G. nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite.
Soluţia instanţei de fond este legală, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Procedura aprobării tacite reglementate de O.U.G. nr. 27/2003 reprezintă aşa cum rezultă din art. 1 alin. (1) al ordonanţei o modalitate alternativă de emitere sau reînnoire a unei autorizaţii.
În cauza prezentă, aşa cum corect a arătat şi explicat judecătorul fondului, nu sunt întrunite condiţiile pentru aprobarea tacită, pentru că nu se pune în discuţie emiterea sau reînnoirea unei autorizaţii.
Obiectul cererii l-a constituit eliberarea atestatului de echivalare şi recunoaşterea unui certificat eliberat de o instituţie aparţinând unui alt stat.
Procedura naţională de recunoaştere şi echivalare a calificărilor în învăţământul superior obţinute în statele regiunii europene este reglementată de ordinul nr. 4022/2008.
Potrivit prevederilor art. 15 alin. (2) din acest ordin Consiliul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor decide dacă recunoaşte automat diploma/actul de studii.
Ca urmare, având în vedere, obiectul cauzei şi actele normative aplicabile nu se poate pune în discuţie procedura aprobării tacite, care se referă la alte domenii, respectiv emiterea sau reînnoirea unei autorizaţii.
Eliberarea unui atestat prin care să se certifice absolvirea studiilor şi recunoaşterea unui certificat eliberat de o autoritate dintr-un alt stat nu se circumscrie exigenţilor O.U.G. nr. 27/2003.
În ceea ce priveşte obligaţia Consiliului Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor de a elibera certificatul atestatul în termen de 15 zile;
Potrivit art. 5 din ordinul nr. 4022/2008, Consiliul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor recunoaşte şi propune spre echivalare diplomele de studii obţinute în străinătate.
Cererea formulată de reclamant privind eliberarea certificatului în lipsa unei diplome de studii excede procedurilor stabilite în art. 5 lit. a) pct. 1 din ordinul nr. 4022/2008.
d) Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere considerentele prezentei decizii, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei nr. 131 din 15 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 5544/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5546/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
---|