ICCJ. Decizia nr. 568/2010. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 568/2010
Dosar nr.381/64/2008
Şedinţa publică din 4 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, reclamanta SC ”R." SA Braşov a chemat în judecată Direcţia Fiscală Braşov, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Deciziei de impunere nr. 696442/8634 din 18 ianuarie 2008, emisă de pârâta Direcţia Fiscală Braşov şi anularea Dispoziţiei nr. 64 din 31 martie 2008 emisă de Direcţia Fiscală - Birou Soluţionări Contestaţii.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că are sediul social şi îşi desfăşoară întreaga activitate în interiorul parcului industrial Pro Roman, aşa cum acesta este delimitat prin HG nr. 1019/2004, fiind scutită de plata impozitelor pe clădiri şi pe terenuri, conform art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Încălcând dispoziţiile legale menţionate, pârâta a procedat la emiterea deciziilor de impunere contestate, în vederea perceperii impozitului pe clădirile şi terenurile aflate în proprietatea reclamantei, fapt ce a determinat-o pe aceasta din urmă să formuleze contestaţie în temeiul art. 205 - 207 din OG nr. 92/2003. Contestaţia reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată, Direcţia Fiscală Braşov a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (1) pct 9 şi art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
În cauză, asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, instanţa s-a pronunţat prin Încheierea de şedinţă din 2 iunie 2008, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia invocată de Direcţia Fiscală Braşov.
Asupra acestei excepţii s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1131 din 16 octombrie 2008, în sensul că s-a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâtă.
Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 36/F din 23 februarie 2009, a admis acţiunea reclamantei dispunând anularea deciziei de impunere nr. 696442/8634 din 18 ianuarie 2008, emisă de pârâta Direcţia Fiscală Braşov şi a Dispoziţiei nr. 64 din 31 martie 2008 emisă de Direcţia Fiscală - Birou Soluţionări Contestaţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că simpla afirmaţie potrivit căreia scutirea de la plata impozitului pe clădiri şi terenuri acordată parcurilor industriale reprezintă ajutor de stat nu poate fi reţinută, deoarece scutirea vizează toate parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice şi nu doar anumite parcuri.
Pe de altă parte, prin această scutire nu s-a dovedit că s-ar denatura concurenţa pe piaţă ori că ar fi afectate schimburile comerciale dintre statele comunitare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Fiscală Braşov, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a considerat greşit că în speţă nu se pune problema unui ajutor de stat care contravine prevederilor art. 87 - 89 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, omiţând să ia în apreciere, pe de o parte, opinia exprimată de Consiliul Concurenţei şi pe de altă parte, concluzia ce se desprinde din interpretarea Cod fiscal prin prisma prevederilor OUGnr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, în armonie cu legislaţia românească şi europeană în materie.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis de facilităţi fiscale constând în scutirea de plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, pentru că acestea ar reprezenta ajutor de stat potrivit dispoziţiilor Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, ale OUGnr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat şi ale art. 87 şi 88 din Tratatul CE şi ar fi supuse notificării.
A mai arătat că potrivit OUG nr. 117/2006, Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact în raporturile dinte Comisia Europeană şi autorităţile publice, alţi furnizori şi beneficiarii ajutorului de stat, iar prin adresa din 1 martie 2006, Consiliul Concurenţei a comunicat Direcţiei Fiscale Braşov că facilităţile fiscale care îşi au temeiul în Cod Fiscal reprezintă ajutor de stat în sensul art. 87 din Tratat, avizând negativ acordarea unei scutiri fără avizul Comisiei Europene.
Cu privire la situaţia specifică parcurilor industriale, recurenta-pârâtă a făcut trimitere la adresa din 17 mai 2007, prin care Consiliul Concurenţei a arătat că ajutoarele de stat pot fi acordate în două modalităţi - ca alocări specifice în temeiul unei scheme de ajutor de stat regional exceptată de la notificare, în condiţiile Regulamentului nr. 1628/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul CE ajutorului naţional regional pentru investiţii sau ca alocări specifice în temeiul unei scheme de ajutor de stat regional supusă obligaţiei de notificare, potrivit liniilor directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013 (2006/C54/08). În oricare dintre cele două situaţii este necesară întocmirea unei scheme de ajutor de stat care să fie supusă informării sau autorizării Comisiei Europene.
Prin Hotărârea nr. 273 din 31 martie 2008, Consiliul Local Braşov a aprobat notificarea Consiliului Concurenţei în vederea transmiterii acesteia către Comisia Europeană pentru autorizarea ajutorului de stat sub forma scutirii de plata impozitului pe clădiri şi pe terenurile parcului industrial administrat de SC ”P.R.” SA, dar prin adresa nr. 2132 din 8 mai 2008, Consiliul Concurenţei i-a transmis punctul de vedere motivat, în sensul că nu pot fi acordate facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Cod Fiscal
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând pe larg nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, atât în ipoteza în care măsurile fiscale aplicabile Parcului Industrial Pro Braşov nu sunt considerate ajutoare de stat, cât şi în ipoteza în care instanţa de recurs le-ar califica drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007 - în această a doua situaţie, Comisia Europeană fiind entitatea competentă să dispună măsuri de stopare sau recuperare a sumelor respective după data aderării României la Uniunea Europeană.
În sprijinul susţinerilor sale, intimata-reclamantă a invocat mai multe prevederi legale naţionale şi comunitare: art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene; art. 17, 18 şi 19 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene; art. 4 alin. (4), art. 6, art. 7 şi art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului Uniunii Europene; pct. 5, 7 şi 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE; art. 4 lit. b), art. 6 şi art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE; art. 7 lit. d) din OG nr. 65/2001; art. 3 din Ordinul nr. 255/2004; Cap. 3 pct. 3.1. şi 3.3. - subpct. 3.3.1. din Programul de guvernare 2001 - 2004; art. 4, art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001; art. 250 pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Cod Fiscal; art. 1 alin. (3) din Cod Fiscal; art. 77 alin. (5) din HG nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor şi de înscrisurile depuse la dosarul de recurs de ambele părţi, în temeiul art. 305 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Actele administrativ-fiscale supuse controlului exercitat de instanţa de contencios administrativ potrivit art. 218 C. proCod Fiscal sunt Decizia de impunere nr. 696442/8634 din 18 ianuarie 2008, şi Dispoziţia nr. 64/31 martie 2008, de respingere a contestaţiei administrative formulate de intimata-reclamantă împotriva deciziile de impunere.
În motivarea dispoziţiei, autoritatea emitentă a reţinut, în esenţă, că facilităţile fiscale prevăzute pentru parcurile industriale în art. 250 alin. (1) pct. 9 (scutire de impozitul pe clădiri) şi în art. 257 lit. l) (scutire pe impozitul pe terenuri) din Cod Fiscal constituie ajutoare de stat supuse notificării potrivit OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
S-a mai reţinut: Consiliul Concurenţei a comunicat Direcţiei Fiscale Braşov, care-i transmisese spre avizare documentaţia privind acordarea facilităţilor fiscale, că ajutorul ce se intenţionează a fi acordat nu vizează realizarea de investiţii şi crearea de noi locuri de muncă, astfel încât să existe efectul stimulator impus de regulamentele comunitare pentru acordarea ajutorului de stat regional în vederea realizării de investiţii.
Consiliul Concurenţei a precizat că facilităţile supuse analizei îmbracă forma unui ajutor de operare, destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii şi poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007 - 2013.
Autoritatea fiscală a invocat şi prioritatea dreptului comunitar în materie, conform principiului statuat în art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi în art. 1 alin. (3) şi (4) din Cod Fiscal
Soluţionarea cauzei de faţă presupune clarificarea a două chestiuni de drept: pe de o parte natura juridică a facilităţilor fiscale acordate parcurilor industriale prin Cod Fiscal - în sensul calificării acestora ca fiind sau nu ajutoare de stat şi, pe de altă parte, competenţa derulării procedurilor de control şi de recuperare a ajutorului de stat ilegal sau incompatibil cu obiectivele comunitare după aderarea României la Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte primul aspect, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut greşit că facilităţile fiscale acordate prin lege parcurilor industriale nu ar reprezenta ajutor de stat, criticile formulate în acest sens de recurenta-pârâtă fiind întemeiate.
SC „PR” SA a primit titlul de parc industrial prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 255/2004, publicat în M. Of. nr. 980/25.10.2004, ordin emis în executarea art. 4 din OG nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002.
În calitate de societate care activează în cadrul unui parc industrial, intimata-reclamantă a intrat sub incidenţa scutirilor de impozite şi taxe locale pentru clădiri şi terenuri, prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi 257 lit. l) din Cod Fiscal
La acea dată era în vigoare Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, care în art. 2 alin. (8) includea exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor şi impozitelor între modalităţile de acordare a ajutorului de stat, iar art. 11 din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul nr. 264/2002 al ministrului dezvoltării şi prognozei, califica facilităţile acordate parcurilor industriale drept ajutoare de stat regionale, ce pot fi acordate în limitele rezultate din Harta intensităţii maxime a ajutoarelor de stat cu finalitate regională în România.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din Raportul întocmit de Consiliul Concurenţei privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2004 - 2006, publicat în M. Of. nr. 698 bis/14.10.2008, care în capitolul 8 - Ajutoarele fiscale din România acordate în perioada 2004 - 2006 menţiona că ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor totale sau parţiale de plata impozitelor şi taxelor în scopul realizării de investiţii şi creării de noi locuri de muncă instituite printr-o serie de acte normative, printre care OG nr. 65/2001 şi apoi Cod Fiscal, au avut ca obiectiv dezvoltarea regională şi s-au situat, în genere, sub pragul de minimis.
La data de 1 ianuarie 2007 a intrat în vigoare OUG nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, necesitatea adoptării ei fiind impusă de efectele aderării României la Uniunea Europeană, care a atras transferul competenţelor de decizie în materia autorizării, stopării sau recuperării ajutoarelor de stat de la Consiliul Concurenţei la Comisia Europeană şi aplicabilitatea directă a legislaţiei comunitare în domeniul ajutorului de stat.
Pornind de la prevederile art. 1 lit. b) din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 659/1999, conform cărora ajutorul existent este definit ca fiind orice ajutor de stat care a existat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului într-un stat membru, respectiv schemele de ajutor şi ajutoarele individuale puse în aplicare anterior şi ulterior intrării în vigoare a Tratatului, facilităţile fiscale acordate parcurilor industriale prin efectul legii în condiţiile normative expuse anterior pot fi calificate drept ajutoare de stat existente la data de 1 ianuarie 2007.
După această dată, aşa cum rezultă din dispoziţiile OUG nr. 117/2006, corelate cu cele ale Regulamentului nr. 659/1999 şi cu o serie de prevederi ale Regulamentului nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999, Comisia Europeană a dobândit atribuţia de a solicita statelor membre informaţii despre ajutoarele existente, de a decide dacă este cazul să deschidă o procedură oficială de investigare şi de a decide ca statul membru să ia măsurile necesare pentru stoparea sau recuperarea ajutorului de la beneficiar, măsuri ce pot include modificări de fond ale schemei de ajutor, introducerea unor cerinţe procedurale sau chiar abrogarea schemei de ajutor.
În acest context legislativ, actele administrativ fiscale prin care recurenta-pârâtă a decis impunerea terenurilor şi construcţiilor parcului industrial pentru anul 2008, motivând că scutirile existente încă din 2004 încalcă prevederile art. 87 - 89 din Tratat, au natura unor măsuri de stopare a ajutorului de stat existent, dispuse cu încălcarea competenţei exclusive a Comisiei Europene.
Un argument suplimentar, în sensul că autoritatea publică locală nu putea interveni într-un domeniu în care Cod Fiscal prevede expres scutirea de impozite, cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din cele expuse anterior, prin măsurile dispuse, Direcţia Fiscală Braşov a intervenit în aria de competenţă a instituţiei comunitare, poate fi dispus din considerentele Deciziei nr. 1131/2008 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 791/26.11.2008.
Prin Decizia respectivă, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. l) din Cod Fiscal, invocată de Consiliul Local al Municipiului Braşov în mai multe litigii fiscale, reţinând, în esenţă, că autorităţile locale nu au totală independenţă în stabilirea impozitelor şi taxelor locale, ci se supun limitelor şi condiţiilor legii. Faptul că prin dispoziţiile legale criticate se stabilesc scutiri de la plata acestor taxe şi impozite se justifică prin importanţa strategică, prevăzută de lege pentru îndeplinirea sarcinilor statului, consfinţite în art. 135 alin. (2) lit. c) şi d) din Constituţie, şi anume stimularea cercetării ştiinţifice şi tehnologice naţionale, precum şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează să respingă recursul şi să menţină sentinţa recurată, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Fiscală Braşov împotriva Sentinţei nr. 36/F din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 569/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 567/2010. Contencios → |
|---|
