ICCJ. Decizia nr. 5774/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5774/2010
Dosar nr.9461/2/2009
Şedinţa publică de Ia 22 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1073 din 2 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul P.V., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române şi să-i plătească daune morale, în cuantum de 1.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că amânarea un timp atât de îndelungat a înregistrării cererii reclamantului contravine prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora fiecare stat trebuie să examineze, într-un termen rezonabil, cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, precum şi redobândirea acesteia şi că acest text vizează, evident, şi înregistrarea respectivelor cereri.
De asemenea, se arată în considerentele sentinţei atacate, neprimirea de către pârât, pentru o perioadă de timp atât de îndelungată, fără o justificare obiectivă, a cererii formulate de reclamant este de natură să creeze o suferinţă acestuia din urmă, prin crearea unei stări de incertitudine cu privire la cetăţenia sa.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâtul, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât susţine că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
Se mai arată că reclamantul nu a afirmat care este legătura de cauzalitate între fapta vătămătoare şi dauna produsă. Recurentul a arătat că întotdeauna realitatea daunei, fie ea emoţională ori o atingere adusă onoarei sau prestigiului social, trebuie demonstrată, iar în cauza dedusă judecăţii nu a fost făcută o asemenea probă.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, exclusiv sub aspectul acordării daunelor morale, celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate fiind temeinice şi legale, după cum se va arăta în continuare.
Cererea de despăgubire morală este o cerere accesorie petitului principal, prin care se stabileşte dacă un act administrativ sau refuzul de a se soluţiona o cerere au caracter vătămător pentru persoana care pretinde acest lucru.
Astfel, în conformitate cu art. 8 alin. (1) din legea menţionată, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei şi eventual, reparaţii pentru daune morale. Astfel, pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele suferite, cu atât mai mult cu cât, în speţă, cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Partea care solicită acordarea daunelor morale este, deci, obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Cum, în cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, iar obligarea autorităţii la primirea cererii reprezintă o satisfacere îndestulătoare a pretenţiilor reclamatului urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I-a şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, să fie admis recursul formulat şi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe, împotriva sentinţei civile nr. 1073 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de acordare a daunelor morale ca neîntemeiată.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5776/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5773/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
