ICCJ. Decizia nr. 5778/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5778/2010
Dosar nr. 2943/3/2009
Şedinţa publică din 22 decembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub numărul 2943/2/2009 reclamanta F.F.M.E., în nume propriu şi în calitate de mandatar al reclamantei F.V.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.R.P., solicitând obligarea A.N.R.P. - Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar la plata sumei de 594.449.603 lei, reprezentând despăgubiri.
In motivarea acţiunii reclamantele au arătat, în esenţă, că prin Dispoziţia 3563 din 24 octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru apartamentele nr. 2 şi 4 din imobilul situat în Oradea, în sumă de 2.318.812.180 lei, din care 594.449.603 lei despăgubiri în numerar, restul titluri de valoare nominală. La data de 12 octombrie 2007 a formulat cerere de opţiuni, prin care a optat pentru despăgubiri. Pârâta a dispus efectuarea unor plăţi, însă a refuzat plata integrală până la concurenţa sumei de 18.812.180 lei rămânând o diferenţă de 594.449.603 lei.
Au mai arătat că, deşi a adresat numeroase solicitări pârâtei pentru urgentarea plăţii, în condiţiile în care reclamantele sunt persoane în vârstă, foarte bolnave, fiind nevoite să elibereze imobilul proprietarului şi să închirieze temporar spaţii de locuit, aceasta nu a dispus plata restului de bani
La data de 23 februarie 2009 pârâta A.N.R.P. a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială, iar pe fond a solicitat respingea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că având în vedere Deciziile nr. 652 din 25 mai 2006, 651 din 25 mai 2006 emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi opţiunile formulate şi înregistrate de reclamante la A.N.R.P. sub nr. 01147 din 12octombrie 2007 şi 01148 din 12octombrie 2007, au fost emise în favoarea reclamantelor Titlul de plată nr. 1276 din 12 decembrie 2007, în cuantum de 63.792,45 lei şi 1275 din 12 decembrie 2007, în cuantum 106.657,15 lei, iar dacă reclamantele erau nemulţumite de cuantumul despăgubirii acordate, aveau posibilitatea să conteste deciziile emise de Comisie.
Prin sentinţa civilă nr. 659 din 12 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 2943/3/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 2943/3 din 20octombrie 2009, iar la data de 27aprilie 2009 reclamantele au adus completări şi precizări la acţiunea principală.
Prin sentinţa civilă nr. 2234 din 11 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de F.F.M.E. şi F.V.E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în urma notificărilor depuse de reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria mun. Oradea, pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru apartamentele nr. 2 şi 4 imobilul situat în Oradea, prin Dispoziţia nr. 3563 din 24octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent în sumă de 2.318.812.180 lei din care 594.449.603 lei despăgubiri în numerar, restul 1.724.362.577 lei titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul privatizare.
Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria mun. Oradea, la Comisia Centrală, în anul 2005, formându-se dosarul nr. 5405/CC din 30 noiembrie 2005.
A mai reţinut că, în speţă, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 136 din 27 martie 2006, prin care a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei F.V.F.E. în cuantum de 106.657,15 lei, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de INS, a titlurilor de valoare nominală emise la data de 15 martie 2005 de către M.F.P., precum şi Decizia nr. 137 din 27 martie 2006, prin care a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantei F.V.F.E. în cuantum de 63.792,45 lei, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de INS, a titlurilor de valoare nominală emise la data de 15 martie 2005 de către M.F.P.
Ambele decizii au fost modificate prin deciziile nr. 651 şi 652 din 25 mai 2006, în sensul că titlul de despăgubire pentru sumele respective se emite în favoarea d-nei F.V.F.E. şi a d-nei F.F.M.E.
A mai constatat că reclamantele nu au contestat deciziile emise de Comisia Centrală, potrivit art. 19 şi art. 20 din Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care suma stabilită era mai mică decât cea din Dispoziţia nr. 3563 din 24octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea, iar prin cererile de opţiune formulate şi înregistrate de reclamante la A.N.R.P. sub nr. 01147 din 12octombrie 2007 şi 01148 din 12octombrie 2007, au solicitat titlu de plată în numerar, pentru sumele aşa cum au fost stabilite prin deciziile nr. 651 şi 652 din 25 mai 2006, iar în baza acestor cereri au fost emise în favoarea reclamantelor Titlul de plată nr. 1276 din 12 decembrie 2007, în cuantum de 63.792,45 lei şi nr. 1275 din 12 decembrie 2007, în cuantum de 106.657,15 lei, de asemenea, necontestate de către reclamante.
Sumele stabilite prin Titlul de plată au fost virate în conturile indicate de reclamante, prin ordinele de plată nr. 1281 din 18 august 2008 şi 1280 din 18 august 2008.
Reclamantele au susţinut că, deşi prin Dispoziţia nr. 3563 din 24octombrie 2004 a Primarului Municipiului Oradea s-a dispus acordarea de despăgubiri prin echivalent în sumă de 2.318.812.180 lei din care 594.449.603 lei despăgubiri în numerar, restul titluri de valoare nominală, iar la data de 12octombrie 2007 a formulat cerere de opţiuni, prin care a optat pentru despăgubiri, pârâta a dispus efectuarea unor plăţi însă a refuzat plata integrală până la concurenţa sumei de 18.812.180 lei rămânând o diferenţă de 594.449.603 lei.
Prin urmare, prima instanţă, având în vedere faptul că procedura prevăzută de art. 16-18 din Legea nr. 247/2005 s-a finalizat cu emiterea titlurilor de despăgubire şi a titlurilor de plată, acte administrative necontestate în termenul legal de către reclamante, efectuându-se şi plata sumelor astfel stabilite, în raport de dispoziţiile arătate şi în temeiul art. 1 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantele F.F.M.E. şi F.V.E.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentele-reclamante susţin că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l obligarea pârâtei la acordarea despăgubirilor în numerar stabilite prin Dispoziţia primarului, separat de despăgubirile stabilite sub forma titlurilor de valoare nominală şi care au fost convertite în titluri de despăgubire.
Susţin recurentele-reclamante că le-au fost acordate despăgubirile stabilite prin titlurile de valoare nominală şi care au făcut obiectul deciziilor nr. 136 din 27 martie 2006, modificată prin Decizia nr. 651 din 25 mai 2006 şi nr. 137 din 27 martie 2006, modificată prin Decizia nr. 652 din 25 mai 2006, despăgubiri cu al cărui cuantum au fost de acord, astfel că nu aveau motiv să le atace în contencios administrativ, iar despăgubirile în sumă de 594.449,603 lei pe care le solicită în prezenta cauză reprezintă de fapt despăgubirile în numerar acordate separat prin Dispoziţia Primarului.
În recurs, recurentele-reclamante au depus Decizia nr. 2829 din 2 septembrie 2008 privind acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, despăgubiri în cuantum de 72593,76 RON, situaţie în care acestea au solicitat obligarea autorităţii pârâte la plata acestei sume.
Analizând recursul formulat în raport de hotărârea atacată cu recurs, actele şi lucrările dosarului precum şi legislaţia incidentă în cauză, faţă şi de actul nou depus în recurs, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Într-adevăr, astfel cum susţin recurentele-reclamante, prin Dispoziţia nr. 3563 din 24 august 2004 emisă de Primarul Municipiului Oradea, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură şi cuvenit acestora, suma de 2.318.812.180 lei, din care suma de 594.449.603 lei constă în despăgubiri în numerar, iar în limita sumei de 1.724.362.577 lei s-au acordat titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare.
Prin Deciziile nr. 136 din 27 martie 2006 modificată prin Decizia nr. 651 din 25 mai 2006 şi nr. 137 din 27 martie 2006, modificată prin Decizia nr. 652 din 25 mai 2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titluri de despăgubiri pentru suma totală de 170.449,60 lei, ceea ce reprezintă titlurile de valoare nominală convertite în titluri de despăgubire, sumă care a fost încasată de recurentele-reclamante, acestea fiind de acord cu cuantumul despăgubirilor stabilite, astfel că nu aveau interes a le contesta în contencios administrativ.
A rămas însă nerecuperată suma de 594.449.603 lei, despăgubiri în numerar, stabilită separat prin dispoziţia nr. 3563 din 24 august 2004 a Primarului Municipiului Oradea, sumă pentru care la stăruinţa recurentelor-reclamante, Comisia Centrală a emis Decizia nr. 2829 din 2 septembrie 2008, conform raportului de evaluare cuantumul actualizat fiind stabilit la suma de 72593,76 RON, decizie pe care recurentele-reclamante au depus-o ca act nou în recurs.
Conform art. 4 din Decizie pentru valorificarea acesteia, recurentele-reclamante trebuie însă să urmeze procedura prevăzută de Capitolul V1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin OUG nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Conform acestei proceduri, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. emite pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau titlu de plată, în cazul emiterii unui titlu de plată, astfel cum solicită recurentele-reclamante în cauza de faţă, acesta urmând a fi remis Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, în vederea efectuării operaţiunilor de plată [art. 18 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 – Titlul VII].
Dată fiind această procedură specială, de urmat, instanţa de judecată nu poate îmbrăţişa punctul de vedere al recurentelor-reclamante în sensul de a obliga în mod direct intimata-pârâtă la plata acestor despăgubiri.
De precizat că recurentele-reclamante au tot dreptul la plata acestor despăgubiri într-un termen cât mai rezonabil, dar nu ignorând şi înlăturând procedura specială prevăzută de lege, procedură care se impune a fi parcursă.
Având în vedere considerentele expuse, considerentele care înlocuiesc motivarea deficitară a sentinţei instanţei de fond, soluţia pronunţată fiind totuşi legală şi temeinică, Înalta Curte constată că recursul formulat de reclamante este nefondat şi urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.F.M.E. şi F.V.E.F., împotriva sentinţei civile nr. 2234 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5769/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 5789/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
