ICCJ. Decizia nr. 5789/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5789/2010
Dosar nr. 679/54/2010
Şedinţa publică din 22 decembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC T.T.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
S-a susţinut, în esenţă, că în cauză sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat" şi „paguba iminentă".
In ceea ce priveşte prima condiţie s-a arătat că organele fiscale, în mod netemeinic şi nelegal au apreciat că unele dintre lucrările efectuate de societate nu se regăsesc în operaţiunile pentru care societatea avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003.
In ceea ce priveşte paguba iminentă a arătat reclamanta că aceasta rezultă în primul rând din caracterul executoriu al actelor administrative fiscale, executarea silită afectând activitatea reclamantei în mod negativ prin imposibilitatea continuării activităţii, fiind puşi în situaţia de a nu îşi încasa banii de la debitori şi a putea face plăţi către bănci, furnizori şi angajaţi.
Pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, având în vedere că titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 nu este titlu executoriu în înţelesul dispoziţiilor art. 141 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes în suspendarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010, deoarece prin această decizie nu a fost modificată baza de impunere cu privire la obligaţiile fiscale ale reclamantei către bugetul de stat.
Prin sentinţa nr. 142 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Craiova a admis cererea formulată de reclamanta SC T.T.G. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dolj, având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere fiscală nr. 248 din 24 februarie 2010 şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010 emise de pârâtă. A dispus suspendarea exercitării deciziei de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 privind obligaţiile fiscale de plată şi a deciziei nr. 249 din 24 februarie 2010 privind nemodificarea bazei de impunere până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, aceasta este nefondată deoarece potrivit dispoziţiilor art. 215 din OUG nr. 92/2003 introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea, iar aceste dispoziţii nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a solicita suspendarea executării actului fiscal în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, s-a reţinut că şi aceasta este nefondată, deoarece şi această decizie, ca şi Decizia de impunere, s-a emis ca urmare a raportului de inspecţie fiscală contestat.
Pe fondul cererii de suspendare, prima instanţă a constatat că sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce priveşte „cazul bine justificat" s-a reţinut că acesta este dovedit prin faptul că reclamanta a prezentat împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrativ - fiscale contestate. S-a mai apreciat că existenţa acestei condiţii derivă şi din aspectul potrivit căruia procedura administrativă este nefinalizată.
Referitor la paguba iminentă s-a reţinut că principala sursă de venituri a societăţii o reprezintă activitatea de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gaze naturale, iar executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente asupra posibilităţii acesteia de a-şi continua activitatea şi de a-şi onora datoriile către furnizori, bănci, salariaţi şi implicit asupra posibilităţii reclamantei de a realiza venituri.
In plus, faţă de argumentele menţionate, curtea de apel a avut în vedere şi Recomandarea nr. R89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, precum şi art. 3041 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa poate examina cauza sub toate aspectele.
Criticile formulate prin motivele de recurs sunt următoarele:
- în mod neîntemeiat instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, dat fiind că titlul de creanţă reprezentat de Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010, nu este titlu executoriu în accepţiunea dispoziţiilor art. 141 alin. (2) C. proCod Fiscal, termenul de plată a creanţelor bugetare stabilite în sarcina reclamantei fiind de până la data de 20 a lunii martie 2010;
- în mod neîntemeiat a fost respinsă şi excepţia lipsei de interes în suspendarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 249 din 24 februarie 2010, atâta timp cât prin actul administrativ fiscal atacat nu s-au stabilit obligaţii bugetare suplimentare;
- pe fondul cauzei, recurenta pârâtă critică hotărârea instanţei de fond susţinând că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, pentru că nu a fost dovedită îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare.
Intimata-reclamantă nu a adus suficiente argumente de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalităţii actului administrativ contestat, acesta nefiind analizat nici în procedură prealabilă, iar în al doilea rând nu s-a făcut dovada îndeplinirii nici a celei de-a doua condiţii – paguba iminentă, prejudiciul nefiind previzibil în mod evident, din moment ce actul administrativ fiscal nu a fost pus în executare.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Cele două excepţii privind inadmisibilitatea cererii de suspendare şi a lipsei de interes în suspendarea actului administrativ fiscal atacat, au primit o rezolvare legală la instanţa de fond.
Recurenta-pârâtă susţine că din moment ce Decizia de impunere nr. 248 din 24 februarie 2010 nu reprezintă titlu executoriu, ci titlu de creanţă, nu este admisibilă cererea de suspendare formulată de intimata-reclamantă.
Or, astfel cum corect a stabilit instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 215 din OUG nr. 92/2003, introducerea contestaţiei pe cale administrativă de atac nu suspendă executarea, astfel că începând cu data de 20 martie 2010 când se împlineşte termenul de plată a creanţelor bugetare, titlul de creanţă devenind astfel titlu executoriu, Decizia de impunere atacată este în orice moment susceptibilă de executare.
Cât priveşte excepţia lipsei de interes în suspendarea actului administrativ atacat, dat fiind că Decizia respectivă priveşte nemodificarea bazei de impunere, instanţa de control judiciar nu-şi însuşeşte punctul de vedere al recurentei-pârâte, pentru că deşi nu au fost stabilite obligaţii bugetare suplimentare, Decizia a fost emisă tot în baza raportului de inspecţie fiscală, contestat şi el.
Criticile formulate şi care primesc fondul cauzei nu sunt nici ele întemeiate.
Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că măsura de excepţie a suspendării executării unii act administrativ poate fi dispusă numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii expres prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege şi iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din lege.
În speţă, în mod corect a statuat instanţa de fond asupra faptului că există un caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, argumentele aduse de reclamantă în cadrul contestaţiei formulate referitoare la faptul că organele fiscale, netemeinic şi nelegal, au apreciat că unele din lucrările efectuate de societăţi nu se regăsesc în operaţiunile pentru care avea dreptul să aplice taxarea inversă a taxei pe valoarea adăugată, conform prevederilor art. 160 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 571/2003, constituind împrejurări legate de starea de fapt şi de drept aparent veridice, de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa actelor administrative fiscale contestate.
Tot în mod concret a stabilit instanţa de fond că un motiv întemeiat pentru a se dispune suspendarea îl constituie şi faptul că procedura administrativă nu este finalizată, importantă fiind şi soluţia ce va fi pronunţată de organele administrativ fiscale în cadrul acestei proceduri prealabile.
De altfel, chiar şi recurenta-pârâtă, în recursul formulat recunoaşte că în procedura prealabilă nu s-a pronunţat o soluţie şi pe cale de consecinţă, având în vedere caracterul obligatoriu al acesteia, nici instanţa de judecată nu se va putea pronunţa asupra legalităţii actului administrativ-fiscal, ceea ce vine în sprijinul unei soluţii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie a pagubei iminente la care ar fi supusă intimata-reclamantă, instanţa de fond a constatat în mod corect că aceasta este îndeplinită, raportat la situaţia în care s-ar trece la executarea silită şi la prejudiciul material viitor ce i s-ar produce, în condiţiile în care principala sursă de venituri a societăţii o reprezintă activitatea de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gaze naturale, prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal prejudiciindu-se grav capacitatea financiară a intimatei-reclamante, cu repercursiuni asupra posibilităţii acesteia de a-şi continua activitatea şi de a-şi onora datoriile către furnizori, bănci, etc…
Instanţa de fond a constatat şi motivat corespunzător îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, necesare pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu.
Tot astfel, cum în mod just a reţinut instanţa de fond, soluţia de suspendare a executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond se circumscrie şi noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură ce se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative, fiind avută în vedere şi recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei privind protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
Pentru toate aceste considerente, constatând că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, recursul se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinţei nr. 142 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5778/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 586/2010. Contencios → |
|---|
